Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Cer. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cer. Afișați toate postările

luni, iulie 08, 2024

Bucurie, mare, soare și nisip diamantin

 

Marea Neagră

Bună, tuturor! Împart cu voi, cu mult drag și cu deschidere solară, frumusețea soarelui-tată și a mării-mame, prinse într-un dans magic!

 

Vă dăruiesc, dragii mei cititori, puterea Soarelui-tată împletită cu glasul unic și inedit al Mării-mame.

 

Ce altceva mai este posibil?!

 

Locul unde marea se contopește cu albastrul cerului într-un dans cosmico-terestru, este exact locul unde eu vreau să fiu și să trăiesc!

 

Este poetic, însă chiar așa mi-ar plăcea!

 

Ador marea, soarele, voia bună și apaaaa multă de mare! 

 

Și un DA mareeeee!!! Iulie! Bine ai venit!

 

Și un DA!!!! mare, pentru mine, pentru că am reușit să văd marea și anul acesta, la sfârșitul lunii iunie și începutul lui iulie. Este prima oară când mi se materializează această intenție, la care am lucrat energetic, de foarte mult, mult timp.

 

Nu am mai simțit această „performanță” (Să o pot numi în acest fel!), de când eram copilă, iar astăzi, AICI și ACUM, pot afirma că m-am detașat de restricțiile și de condiționările unui sistem răvășit și în imposibilitatea de a lua decizii corecte pentru cei ce-l susțin de la bază, spre vârful piramidei.

 

Ce devine mai bine de atât?! 

 

Ador marea, pentru că este un loc aparte prin modul în care se formează și prin posibilitatea de a-și vărsa nisipul diamantin, ce formează plajele.

 

Marea reprezintă BUCURIE pentru mine. Gustul său sărat este o sursă de sănătate, la fel ca aerosolii pe care îi poți inspira dimineața, la răsăritul soarelui, și seara, odată cu apusul soarelui.

 

Iubesc să privesc marea în vastitatea ei, ajungând cu privirea până în locul, unde marea și cerul se îmbrățișează într-un dans cosmico-terestru!

 

Cum s-a format marea numai Bunul Dumnezeu știe! Important este să ne bucurăm de frumusețea-i  inegalabilă, de nisipul auriu, care se prelinge printre degetele picioarelor celei ce-l atinge cu atât de mult respect și cu o BUCURIE inimaginabilă!

 

Să ne încânți mereu cu bucuria ta inegalabilă, mare, fiindcă în adâncurile tale zac mistere încă nedezvăluite ochiului omului și neștiute de toți dintre noi! 

sâmbătă, iulie 29, 2023

Apa - sursă naturală purificatoare -

 

Apa
Foto: Pinterest


După ploaie, natura este inundată de curățenie. Aerul este mai proaspăt şi mai uşor respirabil. Totul stă sub semnul verbului ,,a fi".
            

Picăturile de ploaie se scurg uşor din copaci, de pe florile de vară, de pe frunzele plantelor în revărsare. Altele încă mai poposesc pe frunzele de un verde-închis văratic. Natura este frumoasă şi cere să fie mângâiată de ploaie, de fiecare dată când soarele este atât de puternic. S-a scurs ploaia din nori şi a căzut pe pământ îmbrățişându-l. La rândul său, Pământul s-a bucurat tresărind de atingerea ploii în cădere.


Şi-mi vin în memorie cuvintele lui Mahatma Gandhi: ,,Cerul sărută pământul prin ploaie, pământul sărută cerul prin flori". Mai poetic de atât, nici că se putea!
      

Îmi place ploaia, dat fiind faptul că odată cu aceasta, întreaga natură este spălată şi purificată! Sufletul omului devine mai calm şi mai echilibrat după revărsarea ploii în sânul naturii mame!!! El tinde spre linişte, calm, iubire, înțelegere, aspecte bune şi frumoase ale existenței.

Cât de frumoase sunt cuvintele lui Nichita Stănescu privind existența ființei umane pe acest pământ:

,,Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt". 
(,,Ce bine că eşti", de Nichita Stănescu)
     

Sunt mulți scriitori români, care sunt de părere că noi, oamenii, facem parte din natura-mumă. De exemplu, în poezia ,,Vara", de George Coşbuc, acest aspect este menționat în versurile:

,,Cât de frumoasă te-ai gătit,
Naturo, tu! Ca o virgină
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aş vrea să plâng de fericit,
Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de lacrimi plină,
Că-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!
O mare e, dar mare lină -
Natură, în mormântul meu,
E totul cald, că e lumină!"
    

În acest fel, ploaia curăță şi purifică acolo unde sufletul tânjeşte după candoare şi sensibilitate!

joi, octombrie 14, 2021

Un albastru infinit

 

Un albastru infinit
Foto: Facebook


Marea – un infinit albastru în revărsare…


Sunt multe de spus despre mare!


Ce pot eu afirma despre mare este faptul că o ador și că mă regăsesc în fiece picătură de apă, care lovește ușor sau zbuciumat țărmul mării. Iubesc marea, iar faptul că nu pot să o cuprind cu privirea în fiecare zi, mă determină să o îndrăgesc și mai mult! Ador valurile mării în zbuciumul lor. Ele poartă cu ele o poveste pe care nu am de unde să o cunosc. An de an, se lovesc de țărmul mării, spărgându-se mai ușor sau mai puternic, în funcție de cât sunt de învolburate sau nu.


Uitându-mă în zare, marea este un albastru infinit, care se contopește cu cerul la un moment dat, formând, astfel, un „tot”. Gustul apei sărate a mării, pe care o înghiți vrând-nevrând, când îți îmbăiezi corpul, este unic și-l porți cu tine până la următoarea vizită la mare. Pescărușii sunt deosebiți, însă nu numai ei…


Marea în sine este inedită și specială prin culoarea sa albăstrie, prin cântecul pe care îl creează valurile în unduirea lor, asemănătoare corpului voluptuos al unei femei frumoase, senzuale și cochete!


Pe aceste păsări ale mării – pescărușii – îi întâlnim fie pe țărmul ei, fie în anumite situații, și anume: zburând deasupra valurilor și săgetându-le cu aripile lor de un alb spre gri.


Soarele, marele rotund, cu razele-i de foc, îți învelește corpul în a sa mantie călduroasă! Nisipul îți arde picioarele încă nebronzate și încă neobișnuite cu firele de mătase aurie, care încalță piciorul după mărimea vizitatorului.


Ce imagine de vis! Un vis ce devine realitate cu fiecare călătorie, pe care o fac la mare!


Cred că marea este frumoasă în orice anotimp, care se scurge din clepsidra timpului ireversibil!

miercuri, septembrie 09, 2020

Timp de poveste

Timp de poveste
Foto: gemoan.wordpress.com

Cerul sărută pământul prin ploaie; pământul sărută cerul prin flori. Rabindranath Tagore

Lacrimi de ploaie se scuturau de pe trandafirii roşii în bătaia razelor de soare! Trandafirii îi umpleau sufletul de bucurie și de vioiciune, în trăirile-i zilnice. Parcă erau înrourați în urma ploii puternice, care se prelinsese din măreția cerului gânditor, în potirul văzduhului însetat!

Florile îi dădeau o stare de bine, de trăire intensă la vedere! Plouase mult în ultimul timp, iar bobițele de rouă persistau pe corola de catifea a trandafirilor! Picături mici, picături mari de ploaie, toate tremurau unduindu-se uşor, peste petalele roşii ale trandafirilor. Parcă un pictor le zămislise din penelu-i creator de frumuseți. În acest cadru mirific, trandafirii îşi scuturau picăturile de ploaie, de pe coloritul lor catifelat. În atingerea razelor soarelui, picăturile se asemănau cu nişte lacrimi cristaline.

Pe fața-i vestejită de soartă şi de griji, femeia privea şi admira trandafirii în frumusețea lor indescriptibilă. Pe chipu-i se prelingeau lacrimi. Să fi fost lacrimi de bucurie?! Sau de tristețe?! Numai sufletu-i ştia. Nu mai avea puterea de-a reacționa. Stătea şi admira ploaia, natura în beatitudinea sa şi grația nemărginită a trandafirilor, cu mult mai puternici, cu mult mai înălțători spre nemărginirea cerului, cu mult mai viguroşi acum, după ploaie.

Aerul era mai proaspăt, mai curat, căci ploaia adusese cu ea, purificarea naturii şi binecuvântatea ființei umane. Fusese aşteptată mult timp...

Pământul suferise cumplit, iar ploaia venise într-un moment în care oamenii încetaseră să mai creadă şi să mai aştepte...

Ploaia purificase natura, dar şi sufletul uman! Prin toată ființa-i, natura renăscuse după ploaie, lumea celor mai mici necuvântătoare se trezise, parcă, dintr-un somn adânc, pământul căpătase glas, după o lungă perioadă de secetă. Într-un dans purificator al bucuriei şi al renaşterii interioare, viața-şi urma cursul după ploile din ultimul timp.

Era magnific!... Era un timp de poveste!!! 

vineri, august 28, 2020

Petale de trandafir

Petale de trandafir

Cerul îşi risipise norii de cristal.
Trandafirii începuseră să-şi scuture petalele...
Uşor-uşor, una câte una cădea pe pământul reavăn...
Aveau şi ei povestea lor.
Şi, totuşi, atmosfera părea asemenea unui vis de sfârşit de primăvară şi-nceput de vară.
Era momentul unic, în care un boboc de floare, îmbrăcat în roua dimineții, odată cu impulsul soarelui-răsare, îşi desfăcea floarea sa de trandafir, într-o revărsare unduioasă a unei rochii vaporoase, ce părea uní sau de ce nu?!... ar fi putut avea o paletă coloristică multicoloră.
Era timpul în care natura se trezea sub oblăduirea mărețului soare, iar florile diferite îşi spuneau povestea.
O poveste de sfârşit de lună mai, luna florilor, în care culorile se împleteau, iar florile se topeau în plenitudinea lor corolară!
Petalele trandafirului curgeau odată cu adierea unui vânt pribeag de toamnă, în acest ambient al verii.
- Ciudat, nu?!
- Un vânt de toamnă-n vară?!
Era trandafirul care-şi spunea povestea: din frumoasa-i rochie de un suav alb-pur, petalele-i se desprindeau în plimbarea vântului tomnatic. În adierea lor când mai  uşoară, când mai bruscă, albele petale îşi schimbau coloritul: unele erau corai, altele deveneau roşietice, altele, gălbui, unele, roz, de parcă ar fi încercat prin nuanță să nu se îndepărteze prea mult de culoarea-mamă: albul...
În dansul lor, erau asemenea unor lacrimi de catifea, care încălzeau pământul la atingere! Totul era magnific şi divin! Numai Mărețul Creator ar putea concepe asemenea frumuseți ale naturii-mame, cum sunt florile!
Fiecare floare îşi are geneza sa, mai veselă, mai tristă, asemenea sufletului uman.
În aceeaşi manieră şi trandafirul alb spunea povestea sa suratelor, mărturisindu-le că a sa ,,corolă de minuni a lumii" a fost imaculată incipient, însă, odată cu revărsarea peste lumea-ntreagă, a Cutiei Pandorei cu ale sale stări de spirit oscilante, petalele trandafirului s-au înroşit în cădere liberă, când ființa umană a dorit să-şi exprime iubirea.
Când iubirea s-a transformat în gelozie, petalele trandafirului au căpătat culoarea galbenă. Când sentimentul prieteniei pure s-a conturat, petalele de trandafir au devenit roz.
Când omul a început să amestece toate trăirile sale în sufletu-i, ca într-un bol de cristal, petalele de trandafir au devenit în cădere: portocalii, vişinii, albăstrii, verzui, lila, mov, chiar negre etc.; altele s-au vestejit, în bătaia soarelui-apune..., iar nuanțele petalelor trandafirului pot continua la nesfârşit.
Petalele catifelate ale trandafirului spun povestea lor, soarelui, vântului, furtunii, anotimpurilor aflate într-o continuă rotire şi-ntr-o mişcare atipică actualmente şi firul epic poate continua....:
petalele roşii sau corai-roşietice ale unor trandafiri în revărsare îmi catifelează sufletul acum..., atunci...., cândva... şi mi-l vor mângâia întotdeauna, odată cu risipirea misterioasă a unui timp în timp.

joi, august 20, 2020

Soare-n apus

Soare-n apus

Soarele se lasă uşor-uşor, peste oraş. Privit din depărtare, îl poți acoperi c-un deget, atât de mic pare! În vecinătate-i, însă, nimeni nu are curajul să se apropie de mărețul Ra. Cum să te apropii?! Te-ai topi asemenea unei baghete de ceară! 

Cerul de un gri deschis ,,arde" odată cu soarele-n amurg. Fâşii de foc, împletite-n ,,săbii" viorii, străbat nemărginirea şi-nconjoară soarele, din toate părțile. Este un moment magnific. Soarele, asemenea unui cerc de foc, se lasă peste oraşul care-şi începe viața noctură. Norii mari şi pufoşi, de o nuanță cam greu descriptibilă, albicioasă, spre un gri-violaceu, plutesc alene, învelind mărețul Ra, într-o mantie protectoare. 


Este atâta frumusețe şi grandoare, atâta măreție şi splendoare, odată cu apusul soarelui peste oraşul ce, de-abia, îşi face ,,încălzirea nocturnă". Oraşul, în amurgul soarelui, vuieşte de zgomotul maşinilor de lux, de muzica cluburilor de noapte, de forfota şi de freamătul unui tineret într-o continuă dezlănțuire.

Însă mărețul Ra îşi revarsă limbile de foc ca un vulcan în erupție, peste un oraş, care nu-i spune nimic, fiindcă apusul lui este apoteotic. Iar apusul său grandios prevesteşte o nouă zi însorită şi călduroasă, vegheată de Stăpânul Cerului în planul diurn al evenimentelor în desfăşurare.

În amurg, mărețul soare pare de neclintic. Galben-roşiatic, asemenea unui cerc sau, poate, unei mingi de foc, soarele vesteşte sfârşitul unei zile. Treptat, cercul ca un bănuț nou de 50 de Ron devine o simplă jumătate, care se topeşte-n frumusețea-i aureolară... Totu-i minunat şi sublim!!!

În niciun anotimp, un apus de soare nu ar putea fi mai opulent, cu excepția verii!


Vara reprezintă anotimpul pe care eu îl îndrăgesc cel mai mult!!! Totul este vesel, plin de optimism, de pozitivitate, cu fiecare amurg al unui nou soare-n răsărit! Organismul are un tonus cu mult mai bun, iar energia sa este dată chiar de prezența mărețului Ra, care asigură corpului uman, un aport necesar de vitamina D.

Eu sunt o persoană solară, cu fiecare amurg, cu fiecare răsărit de soare!

Dacă ar fi să mă identific cu vreun anotimp, acela este vara, când pot funcționa la cote maxime, asemenea soarelui, care cu razele-i de foc, încălzeşte Pământul, oferă lumină şi căldură omenirii, înveselind atmosfera odată cu răsăritul şi apusul soarelui în atemporalitate.

vineri, iulie 31, 2020

Val înspumat de mare

Răsărit de soare la mare

Marea cu ai săi pescăruşi energici, care brăzdează cerul în dreapta şi-n stânga cu zborul lor neînfricat, marea cu valurile-i înspumate, care se sparg de țărm, cu nisipul înfierbântat de razele solare, marea cu fragranța-i puternică de sare, cu apusul şi răsăritul unic al soarelui în plenitudinea sa, marea cu întinsu-i nemărginit, câteodată, liniştită, câteodată, agitată, asemenea stării de spirit a unei ființe umane, marea, din punctul meu de vedere, tot mare este! Marea este unică, cu atât mai mult cu cât o vizitez vara, altfel, pentru mine, vara nu este vară! Din perspectiva mea, marea este locul regăsirii sinelui, al liniştii ființei mele, făcând abstracție de tot ce mă-nconjoară, al unui an care s-a mai scurs din clepsidra vieții, pentru cã vara este timpul cel mai frumos pentru a putea admira marea în spectacolu-i deosebit...

Nicicând, marea nu ar putea fi mai frumoasă decât în perioada verii.

De ce?

Răspunsul este unul simplu.

Vara, la mare, este cald şi plăcut, atmosfera este plină de viață prin prezența vizitatorilor care vin şi pleacă, pleacă şi, iarăşi, vin în fiecare zi a răsăritului de soare şi a soarelui în apusu-i apoteotic. Călătorii sezonieri se bucură de mare, de soare, de apa sărată a mării în care-şi oglindesc trupul, de muzică, de plajă, de nisipul fierbinte, pe care păşesc şi care le arde tălpile picioarelor în ceasul înflăcărat al amiezii, de cântecul pescăruşilor curioşi şi ei la vederea unui nou grup de vizitatori.

Marea-şi cântă prin jocul splendid al valurilor şi prin mişcările ei unduioase, bucuriile, tristețile, încercând, parcă, să-i spună povestea celui ce-i păşeşte ,,pragul". Deşi din depărtarea-i,  marea pare un petec de hârtie A4, de culoare turcoaz, cu cât te apropii de țărmu-i, cu atât nu o mai poți cuprinde cu privirea-ți!

Val înspumat,
M-am întors la tine,
Cu sufletu-mi împăcat,
Şi te-am îmbrățişat.

Val înspumat,
Şi tu m-ai îmbrățişat
Şi mi-ai oferit căldura în sufletu-mi,
necondiționat.

Ascultă-i şoapta şi urmăreşte-i cursul, ascultă-i chemarea şi răspunde-i: prin ceea ce simți şi prin ceea ce trăieşti la țărm de mare, la răsărit de soare, în mijloc de vară..., prin soare şi valuri, în ritm de vals de valuri, prin ploaie de mare, pe ritmuri de unde mişcătoare, pe nisipuri aurii, scăldate-n razele solare ale unui soare de vară... la mare!

vineri, martie 03, 2017

Simțire

Simțire
Foto: Google Images
Simțire


I-am cerut cerului o stea,
Ca să mi-o dea.

Era sus, în înălţime,
Nu puteam accede...
Spre a o (re)-ţine...
....din curgerea-i lină,
....spre-o dimensiune vecină.

Şi-ntr-o pură rugăciune,
Am sperat că viaţa mea
Este cum este a ta.
Am sperat sau... am crezut...
Nici eu nu am mai ştiut.... 

vineri, octombrie 07, 2016

Luminozitate

Luminozitate
Foto: Google Images
Luminozitate

M-am uitat la Soare,
Şi, din nou, la noi,
I-am cerut o rază,
Doar pentru noi doi.

Mi-a surâs Săracul,
Ca-ntr-un „palid” vis,
Căci era o toamnă,
O toamnă de vis...