Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Vara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vara. Afișați toate postările

sâmbătă, iulie 29, 2023

Apa - sursă naturală purificatoare -

 

Apa
Foto: Pinterest


După ploaie, natura este inundată de curățenie. Aerul este mai proaspăt şi mai uşor respirabil. Totul stă sub semnul verbului ,,a fi".
            

Picăturile de ploaie se scurg uşor din copaci, de pe florile de vară, de pe frunzele plantelor în revărsare. Altele încă mai poposesc pe frunzele de un verde-închis văratic. Natura este frumoasă şi cere să fie mângâiată de ploaie, de fiecare dată când soarele este atât de puternic. S-a scurs ploaia din nori şi a căzut pe pământ îmbrățişându-l. La rândul său, Pământul s-a bucurat tresărind de atingerea ploii în cădere.


Şi-mi vin în memorie cuvintele lui Mahatma Gandhi: ,,Cerul sărută pământul prin ploaie, pământul sărută cerul prin flori". Mai poetic de atât, nici că se putea!
      

Îmi place ploaia, dat fiind faptul că odată cu aceasta, întreaga natură este spălată şi purificată! Sufletul omului devine mai calm şi mai echilibrat după revărsarea ploii în sânul naturii mame!!! El tinde spre linişte, calm, iubire, înțelegere, aspecte bune şi frumoase ale existenței.

Cât de frumoase sunt cuvintele lui Nichita Stănescu privind existența ființei umane pe acest pământ:

,,Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt". 
(,,Ce bine că eşti", de Nichita Stănescu)
     

Sunt mulți scriitori români, care sunt de părere că noi, oamenii, facem parte din natura-mumă. De exemplu, în poezia ,,Vara", de George Coşbuc, acest aspect este menționat în versurile:

,,Cât de frumoasă te-ai gătit,
Naturo, tu! Ca o virgină
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aş vrea să plâng de fericit,
Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de lacrimi plină,
Că-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!
O mare e, dar mare lină -
Natură, în mormântul meu,
E totul cald, că e lumină!"
    

În acest fel, ploaia curăță şi purifică acolo unde sufletul tânjeşte după candoare şi sensibilitate!

joi, februarie 04, 2021

Raiul de pe pământ

 

Raiul de pe pământ
Foto: Pinterest


Stătea întinsă pe iarba verde şi pe reavănul pământ al verii în revenire. Se simțea liberă şi râvnea de ceva timp, după această libertate a ființei sale. Într-un fel, simțea că renaşte din pământ, deşi ştia că, la un moment dat, pământul o va chema în adâncul său nemărginit.
Mai era, însă, până atunci.
Lacrimile de bucurie îi inundau obrajii. Revenise într-un loc plăcut, liniştit, se trezise la viață, în cele din urmă! Sentimentele i se învălmăşeau în cap: unice, puternice, exteriorizabile! Emana bucurie prin toți porii chipului său, ce era însetat de libertate.
Deasupra sa, petalele de trandafiri i se prelingeau pe chipu-i angelic.
Din văzduh, „ningea” cu flori. Era un timp numai al ei, pe care şi-l dorise din tot sufletul! Vremea era plăcută, potrivit de caldă, deşi era vară...
Era numai bine pentru ființa-i însetată de libertate sufletească şi de linişte.
În colțul grădinii sale, pe iarba de-un verde văratic, îşi oglindea privirea în albastrul cerului. Cu adevărat, simțea protecția pământului-mamă, care o îmbrăca într-o haină de mătase. Trandafirii agățători, unii albi, alții roz, galbeni sau roşii îşi împrăştiau fragranța în acel colț de rai! Merii, perii şi nucii îi asigurau umbra necesară! „Ningea” cu petale de flori, iar razele solare îi încălzeau plăcut, trupu-i.
Se simtea fericită! Iar această fericire deriva din liniştea interioară a sufletului.
Cum să nu fii fericită în sânul naturii-mume, care-ți oferă calmitate, te face să-ți regăseşti bunătatea şi să te redescoperi!
Vântul se pornise mai tare, iar, deodată, printr-o contopire cu frumosul naturii, petalele florale îi învăluiseră tot trupul.
Fericirea pe care o trăia era inimaginabilă!
O putea percepe o singură dată pe an, la un nivel senzorial maxim şi într-un singur anotimp: vara! Era anotimpul care-i oferea o bucurie imensă, dat fiind faptul că simțurile sale se împleteau în aşa-zisele sinestezii, perceptibile într-o manieră individuală, unică!
Acel loc, unde frumosul vizual şi liniştea sufletului se împleteau armonios şi formau un tot, devenise din perspectiva ei, raiul de pe pământ!
Simțea că trăia şi că renăştea.
Devenea din ce în ce mai puternică atât din punct de vedere afectiv, cât şi cognitiv!
Se întorcea la origini, simțea că reînvie în acelaşi trup, dar, de această dată, cu mult mai puternică şi mai dedicată sinelui însetat de linişte, de frumos şi de armonie. Era ea... din nou şi nou!
Era ea cu fiecare vară ce venea! Era ea cu fiecare vară ce trecea!
Era EA: o ființă bună, aleasă, cu un suflet curat, proaspăt, ce se detaşase de lumea dezlănțuită, prin depăşirea circumstanțelor involutive!

joi, iulie 25, 2019

Vara – un anotimp conturat de penelul unui artist

Flori

Din punctul meu de vedere, florile relaxează ochiul, privirea, sufletul şi inteligenţa umană. Ele au acel „ceva” din puritatea şi candoarea îngerilor „căzuţi” pe pământ. Religios vorbind, se afirmă, în literatura de specialitate, faptul că florile sunt, de fapt, la origine, „îngeri”, care metamorfozaţi în chip de floare, veghează existenţa omului cât timp acesta trăieşte pe acest pământ. Este posibil ca, pornind de la această idee, omul să-şi decoreze locuinţa cu tot felul de specii de flori.

Însă atenţie! Unele flori pot fi şi dăunătoare omului! Şi, de aici, au derivat, de-a lungul timpului, tot felul de polemici, pe care doresc „să le trec cu vederea”. J

Poate că afirmaţiile religioase predomină, dat fiind faptul că fiecare om are un înger păzitor al său.

Cert este faptul că iubesc florile! Simt în ele, privindu-le, ceea ce nu pot descoperi la fiinţa umană, în general vorbind: bunătate, frumuseţe, puritate, candoare, delicateţe, sensibilitate, iubire, recompensă prin darul înfloririi. Chiar dacă sunt şi flori, pe care nu le-am văzut vreodată înflorind propriu-zis, ci le-am admirat doar „buchetul” de frunze, chiar şi aşa, le îndrăgesc pe toate.

În acest sens, versurile lui George Coşbuc din poezia Vara sunt elocvente pentru a evidenţia frumosul verii şi al naturii, în forma sa pură:

            „Cât de frumoasă te-ai gătit,
            Naturo, tu! Ca o virgină!
            Cu umblet drag, cu chip iubit!
            Aş vrea să plâng de fericit,
            Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!”... (George Coşbuc, Vara)
           
Să vă zâmbească vara şi să vă bucuraţi de frumuseţea-i incomensurabilă!