Blogul Mihaelei

Blog personal. Îmi place să scriu!

 Mutari internationale

miercuri, octombrie 21, 2020

Miroase-a toamnă-n crizanteme

 

Toamnă
Foto: Facebook


Fiecare anotimp are o floare prin intermediul căreia se identifică.


Astfel, primăvara se identifică cu ghiocelul; vara, cu trandafirul; iarna, cu ,,florile de gheață", iar toamna, cu minunata crizantemă!


În culori diverse: albe, galbene, vişinii, oranj, albe cu ,,sclipiri roşietice", lila etc., toate creează un superb covor de flori, pe care toamna îl etalează cu o distinsă grație, privirii omului! Alături de covorul de frunze multicolore, care este specific toamnei, covorul floral de crizanteme uimeşte ochiul şi ne încântă prin mirosul pe care crizantemele îl împrăştie în aer.


De fapt, crizantemele miros a toamnă. Mirosul toamnei este unul unic, inedit şi poate fi perceput fie ca un amestec de crizanteme, dublat de parfumul frunzelor, care se desprind din copaci, fie ca miros de gutui coapte-n cuptor sau a fragranță îmbietoare de struguri Isabella. Acestor struguri li se mai spune şi căpşună, fragă neagră sau frăguță, fiindcă răspândesc un puternic parfum. Toamna, strugurii frăguță stăpânesc cu gratie, curțile de la țară ale oamenilor!!! Copiii îndrăgesc, cu predilecție, acest soi parfumat de struguri, deoarece bobița strugurelui este dulce şi miroase plăcut, iar coaja strugurelui este dulce-acrişoară, oferind, astfel, degustătorului un plus de vitamina C.


Toamna miroase-a pământ reavăn, peste care se scutură ploaia de frunze arămii.


În acest decor autumnal, plouă atât cu frunzele toamnei, cât şi cu superbii ciucuraşi albi de crizanteme, ce sunt aşezați în ghivece în fața florăriilor, a instituțiilor şi în interiorul piețelor. Este timpul când comercianții din zonele rurale reuşesc să-şi vândă cel mai bine, florile, fructele şi legumele coapte, care-şi aşteaptă gospodinele să le conserve pentru iarnă.


Este un timp de toamnă încă plăcut!


În ciuda frigului, a ceții matinale, a ploilor bacoviene, sunt zile în care toamna devine caldă, prin prisma soarelui care o înveleşte cu razele-i!  Nu mai sunt raze de foc specifice verii, dar sunt raze solare plăcute şi aducătoare de o stare bună de spirit şi de o lumină-n natură!


Şi da!!! Miroase-a toamnă-n crizanteme, iar parfumul lor este unul rar, pe care-I identificăm numai în sânul naturii-mume, iar, nicidecum, în sticluțele de parfum special concepute de creatorii în domeniu, parfum care ,,nu-i decât o copie", afirm aceasta, gândindu-mă la poezia ,,Primăvara", de George Topârceanu şi reamintind aici, câteva din versurile poetului:


,,Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie". (George Topârceanu, ,,Primăvara").

Şi încă miroase-a toamnă-n crizanteme şi va mai mirosi un bun timp, chiar şi atunci, când iarna îşi va face simțită prezența, iar crizantemele vor continua să miroasă a toamnă-n, iarnă. 

joi, octombrie 01, 2020

,,Muzică II", de Nichita Stănescu

 

,,Muzică II", de Nichita Stănescu
Foto: Facebook


În procesul plăsmuirii şi al modelării cuvântului în lexicul limbii române, Nichita Stănescu realizează nişte asocieri lexematice inedite, iar lirica sa este mereu o bucurie şi o revelație a impresionantului ,,joc de-a cuvintele", uimind, astfel, cititorul într-un mod cât mai plăcut, introducându-l într-o dimensiune aparte, specială, unică şi bogată-n semnificații, care sunt oferite în anumite circumstanțe, de ,,cuvinte", iar în altele, de ,,(ne)cuvinte". 

       

În sensul celor menționate, un exemplu de poem este: 


,,Muzică II", de Nichita Stănescu

,,Muzica mă apropia de lucruri,
punea un arc între mine şi ele
şi puteam să cad de departe, din sfere,
fără să-mi frâng nici un mădular,
fără să-mi pierd nimic din putere.

Muzica alegea din mine, ca un magnet,
sentimentul arămiu, sentimentul violet.
Le ridica în sus ca pe nişte fire
de iarbă-n încolţire.

Şi cine veghea putea să zărească
un câmp arămiu, un câmp violet,
deasupra cărora se desface, încet,
şirul nocturn al stelelor palid-albastre,
sub care,
tâmplă, lângă tâmplă,
coastă lângă coastă,
se-mbrăţişară
viețile noastre".

miercuri, septembrie 23, 2020

Meditație

 

Început de toamnă
Foto: Facebook

,,E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează". (,,Nervi de toamnă", de George Bacovia)

Într-una din plimbările-mi, observasem de la distanță, un falnic mesteacăn, care se afla lângă o frumoasă şcoală.


Înalt, bine cosmetizat încă din timpul primăverii, emana viață prin frunzele-i verzi şi aducea a primăvară, deşi toamna poposise peste copaci, prin livezi, grădini, câmpii şi pe dealuri, aşternându-şi rochia-i ruginie peste toate împrejurimile.


Era toamnă, vremea se prezenta plăcută simțurilor omului, după-amiezile erau, încă, sub puterea marelui Ra.... Era un timp de toamnă nostalgic, dar prielnic ființei umane.


În periplu-mi, m-am apropiat de acel mesteacăn, care mă fascinase, chiar de la distanță, cu podoaba-i verde. Mi-am dat seama că frunzele verzi ale copacilor reprezintă podoaba acestora, pe care o redobândesc odată cu regenerarea naturii, şi anume: în timpul primăverii. Cât de frumos era mesteacănul! Înalt, măreț, purtându-şi cu mândrie, coroana-i falnică de frunze, părea centrul lumii, deşi crescuse puțin mai lăturalnic, întinzându-şi rădăcinile spre un bloc din vecinătate. Oamenii poposeau sub coroana sa, bogată-n frunze verzi, căci acolo, era loc de relaxare, era umbră şi-ți puteai aştepta detaşat de tot şi toate, copilul venind de la şcoală. Când am poposit sub umbra-i, am stat şi i-am admirat frumusețea-i corolară. Deşi verde, odată cu sosirea toamnei pe meleagurile româneşti, am observat pe ici, pe colo, nişte galbene frunze. Era semn că mai trecuse o vară şi că toamna îşi preluase atribuțiunile. Treptat-treptat, mai timid poate decât în alte locații aflate sub mrejele toamnei, podoaba verde a copacului se transforma într-una galbenă. Câtă asemănare între podoaba verde a mesteacănului şi podoaba capilară a ființei umane! Şi noi, ființele umane, suntem supuse unor întregi schimbări, odată cu succesiunea anotimpurilor. Podoaba unei femei este frumusețea părului, pe care ea, femeia, şi-l îngrijeşte cu dăruire, pasiune, hărnicie. Asemenea şi în cazul mesteacănului în abordare, coroana de frunze constituia podoaba sa de aur.


Cu fiecare anotimp ce trece, şi ființa umană trece şi se petrece, iar schimbările-i sunt observabile în firele albe de păr, care apar în podoaba-i capilară, în ridurile uşoare sau pronunțate de la încheietura ochiului, în lipsa de elasticitate şi de fermitate a pielii etc., asemenea mesteacănului, despre care vă vorbeam, şi căruia începuseră să i se îngălbenească frunzele.


De fapt, este chiar o similitudine între trecerea şi petrecerea ființei umane prin viață şi ciclicitatea anotimpurilor prin reprezentanții săi. De această dată, elementul-reper l-a constituit mesteacănul, în calitate de reprezentant al mediului vegetal.


Îmi aminteşte, parcă, de salcâmul din romanul lui Marin Preda: ,,Moromeții". Salcâmul constituia pilonul satului şi al existenței umane din Siliştea-Gumeşti. Evenimentele familiale sau politice, tradițiile oamenilor, culesul recoltei, uniunea familială şi sătească erau toate protejate şi păzite de ,,salcâmul-minune".


Odată cu tăierea salcâmului, familia lui Ilie Moromete se destramă, iar satul îşi pierde din farmecul său.


Aşa se va întâmpla şi cu mesteacănul menționat: odată cu intrarea toamnei în drepturi, podoaba sa corolară va îmbrătrâni şi frunzele vor părăsi copacul-mumă, treptat-treptat, aşternându-se ca un covor, pe reavănul pământ. Mesteacănul va rămâne dezgolit de haina-i verde, aşteptând o nouă primăvară, care să-i poată reda frumusețea-i.


Asemenea mesteacănului, şi omul îşi va recâştiga pofta de viață, energia pierdută în anotimpurile reci, cheful de a cânta şi a petrece, odată cu revenirea primăverii. Însă bătrânețea nu va mai putea fi înlocuită de o nouă tinerete, chiar dacă primăvara va reveni pe tărâmurile noastre.


Spre deosebire de natură, care este într-o continuă schimbare şi revenire la tinerețe când primăvara îşi vine în simțire, reocupându-şi locul cuvenit, omul îşi continuă acelaşi curs al vieții, indiferent de succesiunea anotimpurilor: primăvară-vară-toamnă-iarnă.


Astfel, îmi vin în memorie, versurile lui Mihai Eminescu, din poezia ,,Revedere":

[,,Ce mi-i vremea, când de veacuri
Stele-mi scânteie pe lacuri,
Că de-i vremea rea sau bună,
Vântu-mi bate, frunza-mi sună;
Și de-i vremea bună, rea,
Mie-mi curge Dunărea,]
Numai omu-i schimbător,
Pe pământ rătăcitor,
Iar noi locului ne ținem,
Cum am fost așa rămânem:
Marea și cu râurile,
Lumea cu pustiurile,
Luna și cu soarele,
Codrul cu izvoarele".

(,,Revedere" în Convorbiri Literare, XIII, 7, 1 octombrie 1879)

joi, septembrie 17, 2020

Toamna - un anotimp al descătuşării culorilor

Toamna - un anotimp al descătuşării culorilor
Foto: Facebook

,,Toamnă harnică
Şi de roade darnică"...

Timp de toamnă....

Natura creşte şi înfloreşte sub ochii noştri! Strugurii de septembrie sunt încă în coacere, iar, ulterior, vor ajunge în plenitudinea procesului de maturizare. Atunci, bobițele coapte de struguri vor crăpa la atingerea degustătorului. Ce parfum risipesc! Ce spectacol se va crea odată cu transformarea strugurilor în must, ulterior, în vin! Va forfoti natura de bucurie şi de agitația muncii!!!

Îmi amintesc, când eram elevă, de clasicul abecedar, atât de folositor în procesul învățării scrierii literelor de mână. Printr-un demers de reactivare a imaginilor ,,Abecedarului", îmi vin în minte imaginile ciclicității anotimpurilor:

,,Primăvara" - era redată printr-o tânără suavă, delicată, îmbrăcată într-o rochie albă, având pe cap o coroniță de ghiocei, în calitate de vestitori ai renaşterii naturii.

,,Vara"- era o preafrumoasă fată, într-o rochie diafană, de culoare verde-deschis, cu părul blond, scurt, care-şi purta la urechi, cerceii sub forma unor cireşe coapte şi gustoase de iunie, într-un ambient plin de verdeață, cu mult soare, bâzâit de albine, zbor de fluturi, covoare de flori în revărsare. ,,Vara" poposise lângă un câmp în desfăşurarea muncii, unde oamenii lucrau de zor, roadele câmpului.

,,Toamna" - era tot o tânără frumoasă foc, îmbrăcată într-o rochiță ruginie, una dintre culorile specifice acestui anotimp, care-şi purta cu solemnitate, pe capu-i, coroana bogată în frumusețile toamnei. În mâna-i catifelată, ,,Toamna" purta un coş plin cu roadele naturii: strugurii copți, ce atârnau în mersul mlădios al ,,Toamnei", de o parte şi de alta a coroanei sale, gutuile ce erau mari, galbene şi coapte, merele roşii şi galbene, perele coapte şi nucile.... toate-şi aşteptau, parcă, degustătorii, în acea imagine stilizată.

,,Iarna" - într-un decor de vis, bogat în albul zăpezii şi în recele atmosferic - îşi etala cu grație, rochia-i de zăpadă imaculată şi albă, împodobită de steluțele de gheață, iar, pe capu-i de crăiasă, purta o splendidă coroană din fulgi de zăpadă, cristale de gheață şi de ninsoare.

În acest fel, îmi reamintesc eu, prin ochii maturului de astăzi, preluând imaginile copilului de atunci, succesiunea anotimpurilor din clasicul ,,Abecedar", care, din punctul meu de vedere, a constituit ,,cheia" vieții mele de elev.

Zilele trec şi se scurg uşor-uşor din clepsidra timpului.

A venit toamna cu alaiul ei de frunze în nuanțe colorate! Frunzele gălbui, roşietice, ruginii plutesc alene în văzduhul parfumat de rodnica ,,Toamnă"! Se simte în aer că este toamnă şi că vara ne-a părăsit pentru încă un an.

Este toamnă şi port în nările-mi pofticioase, parfumul de struguri roşietici-brumării.

Toamna reprezintă anotimpul darnic ființei umane în care, în calitate de prieten al fructelor şi al legumelor, ai de unde alege.

Gutuile galbene încă se mai găsesc în procesul creşterii şi al coacerii. Sunt deosebit de parfumate atunci când se-ntâmplă să treci pe lângă ele. Strugurii au dat în pârg şi miros atât de bine! Sunt atât de delicioşi şi atât de parfumați prin fragranța lor!!! Merele de un roşu-deschis şi închis, perele galbene şi coapte, toate îşi aşteaptă culegătorii şi de ce nu, pofticioşii degustători ai roadelor toamnei!

Atmosfera este plăcută, călduroasă la amiază, doar diminețile şi serile devin reci, semn c-a venit ,,Toamna"!

Legumele de toamnă încă sunt bine înfipte în pământul-mumă, aşteptând să se mai coacă şi, ulterior, să fie culese de mâinile harnice şi rapide ale gospodinelor!

În acest tablou autumnal, zugrăvit, parcă, de mâinile de aur ale unui artist talentat, ,,Toamna" păseşte cu grație! Este omniscientă şi omniprezentă, fiind a treia fiică a bătrânului an!!!

,,Toamna" coboară-n vii, în livezile pline cu mere, în hambarele cu porumb, în parcuri, pe câmpuri, pe dealuri, purtându-şi cu multă grație, rochia-i nuanțată de frunze!

Este toamnă, timpul este plăcut, iar, în luna septembrie, vremea se menține destul de călduroasă, după-amiaza!

Într-un cadru autumnal, ființa umană îşi desfăşoară activitatea de zi cu zi. Mai apatic, spre deosebire de starea de spirit pozitivă din timpul primăverii şi al verii, omul admiră anotimpul de toamnă, în periplul său zilnic, spre serviciu. Din punct de vedere floral, toamna este anotimpul crizantemelor: albe, roşietice, vişinii, gălbui, ele formează un splendid tablou autumnal. Consider că nu ar fi echitabil să ne identificăm din punct de vedere emoțional, doar cu un singur anotimp sau cu două, cel mult, fiindcă fiecare anotimp merită să fie prețuit, iubit, admirat şi respectat în frumusețea sa! Fiecare anotimp este unic şi aduce un plus de inedit în succesiunea sa!

Cu-adevărat, toamna reprezintă un anotimp al descătuşării culorilor fructelor, legumelor, florilor, frunzelor copacilor! În aer, pluteşte culoarea şi nu vorbesc de o culoare anume, ci de o paletă de culori armonioase, pe care Bunul Creator, asemenea unui artist desăvârşit, le-a revărsat peste lume, din preaplinul dorinței sale de a înnobila ființa umană şi întregul Pământ!

miercuri, septembrie 09, 2020

Timp de poveste

Timp de poveste
Foto: gemoan.wordpress.com

Cerul sărută pământul prin ploaie; pământul sărută cerul prin flori. Rabindranath Tagore

Lacrimi de ploaie se scuturau de pe trandafirii roşii în bătaia razelor de soare! Trandafirii îi umpleau sufletul de bucurie și de vioiciune, în trăirile-i zilnice. Parcă erau înrourați în urma ploii puternice, care se prelinsese din măreția cerului gânditor, în potirul văzduhului însetat!

Florile îi dădeau o stare de bine, de trăire intensă la vedere! Plouase mult în ultimul timp, iar bobițele de rouă persistau pe corola de catifea a trandafirilor! Picături mici, picături mari de ploaie, toate tremurau unduindu-se uşor, peste petalele roşii ale trandafirilor. Parcă un pictor le zămislise din penelu-i creator de frumuseți. În acest cadru mirific, trandafirii îşi scuturau picăturile de ploaie, de pe coloritul lor catifelat. În atingerea razelor soarelui, picăturile se asemănau cu nişte lacrimi cristaline.

Pe fața-i vestejită de soartă şi de griji, femeia privea şi admira trandafirii în frumusețea lor indescriptibilă. Pe chipu-i se prelingeau lacrimi. Să fi fost lacrimi de bucurie?! Sau de tristețe?! Numai sufletu-i ştia. Nu mai avea puterea de-a reacționa. Stătea şi admira ploaia, natura în beatitudinea sa şi grația nemărginită a trandafirilor, cu mult mai puternici, cu mult mai înălțători spre nemărginirea cerului, cu mult mai viguroşi acum, după ploaie.

Aerul era mai proaspăt, mai curat, căci ploaia adusese cu ea, purificarea naturii şi binecuvântatea ființei umane. Fusese aşteptată mult timp...

Pământul suferise cumplit, iar ploaia venise într-un moment în care oamenii încetaseră să mai creadă şi să mai aştepte...

Ploaia purificase natura, dar şi sufletul uman! Prin toată ființa-i, natura renăscuse după ploaie, lumea celor mai mici necuvântătoare se trezise, parcă, dintr-un somn adânc, pământul căpătase glas, după o lungă perioadă de secetă. Într-un dans purificator al bucuriei şi al renaşterii interioare, viața-şi urma cursul după ploile din ultimul timp.

Era magnific!... Era un timp de poveste!!! 

luni, septembrie 07, 2020

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Foto: Pinterest.com

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este poezia ce deschide volumul „Poemele luminii” al lui Lucian Blaga. Poezia și chiar volumul întreg pleacă de la un simbol dominant în lirica lui Blaga, lumina. Poezia este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă crezul literar precum și rolul creatorului. În arta sa poetică, Lucian Blaga pune accentul pe relația poet-lume, poet-creație.” (sursa: Wikipedia)

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
de Lucian Blaga

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei –
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. (1919)

vineri, august 28, 2020

Petale de trandafir

Petale de trandafir

Cerul îşi risipise norii de cristal.
Trandafirii începuseră să-şi scuture petalele...
Uşor-uşor, una câte una cădea pe pământul reavăn...
Aveau şi ei povestea lor.
Şi, totuşi, atmosfera părea asemenea unui vis de sfârşit de primăvară şi-nceput de vară.
Era momentul unic, în care un boboc de floare, îmbrăcat în roua dimineții, odată cu impulsul soarelui-răsare, îşi desfăcea floarea sa de trandafir, într-o revărsare unduioasă a unei rochii vaporoase, ce părea uní sau de ce nu?!... ar fi putut avea o paletă coloristică multicoloră.
Era timpul în care natura se trezea sub oblăduirea mărețului soare, iar florile diferite îşi spuneau povestea.
O poveste de sfârşit de lună mai, luna florilor, în care culorile se împleteau, iar florile se topeau în plenitudinea lor corolară!
Petalele trandafirului curgeau odată cu adierea unui vânt pribeag de toamnă, în acest ambient al verii.
- Ciudat, nu?!
- Un vânt de toamnă-n vară?!
Era trandafirul care-şi spunea povestea: din frumoasa-i rochie de un suav alb-pur, petalele-i se desprindeau în plimbarea vântului tomnatic. În adierea lor când mai  uşoară, când mai bruscă, albele petale îşi schimbau coloritul: unele erau corai, altele deveneau roşietice, altele, gălbui, unele, roz, de parcă ar fi încercat prin nuanță să nu se îndepărteze prea mult de culoarea-mamă: albul...
În dansul lor, erau asemenea unor lacrimi de catifea, care încălzeau pământul la atingere! Totul era magnific şi divin! Numai Mărețul Creator ar putea concepe asemenea frumuseți ale naturii-mame, cum sunt florile!
Fiecare floare îşi are geneza sa, mai veselă, mai tristă, asemenea sufletului uman.
În aceeaşi manieră şi trandafirul alb spunea povestea sa suratelor, mărturisindu-le că a sa ,,corolă de minuni a lumii" a fost imaculată incipient, însă, odată cu revărsarea peste lumea-ntreagă, a Cutiei Pandorei cu ale sale stări de spirit oscilante, petalele trandafirului s-au înroşit în cădere liberă, când ființa umană a dorit să-şi exprime iubirea.
Când iubirea s-a transformat în gelozie, petalele trandafirului au căpătat culoarea galbenă. Când sentimentul prieteniei pure s-a conturat, petalele de trandafir au devenit roz.
Când omul a început să amestece toate trăirile sale în sufletu-i, ca într-un bol de cristal, petalele de trandafir au devenit în cădere: portocalii, vişinii, albăstrii, verzui, lila, mov, chiar negre etc.; altele s-au vestejit, în bătaia soarelui-apune..., iar nuanțele petalelor trandafirului pot continua la nesfârşit.
Petalele catifelate ale trandafirului spun povestea lor, soarelui, vântului, furtunii, anotimpurilor aflate într-o continuă rotire şi-ntr-o mişcare atipică actualmente şi firul epic poate continua....:
petalele roşii sau corai-roşietice ale unor trandafiri în revărsare îmi catifelează sufletul acum..., atunci...., cândva... şi mi-l vor mângâia întotdeauna, odată cu risipirea misterioasă a unui timp în timp.