Blog personal. Îmi place să scriu!

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Flori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Flori. Afișați toate postările

miercuri, octombrie 21, 2020

Miroase-a toamnă-n crizanteme

 

Toamnă
Foto: Facebook


Fiecare anotimp are o floare prin intermediul căreia se identifică.


Astfel, primăvara se identifică cu ghiocelul; vara, cu trandafirul; iarna, cu ,,florile de gheață", iar toamna, cu minunata crizantemă!


În culori diverse: albe, galbene, vişinii, oranj, albe cu ,,sclipiri roşietice", lila etc., toate creează un superb covor de flori, pe care toamna îl etalează cu o distinsă grație, privirii omului! Alături de covorul de frunze multicolore, care este specific toamnei, covorul floral de crizanteme uimeşte ochiul şi ne încântă prin mirosul pe care crizantemele îl împrăştie în aer.


De fapt, crizantemele miros a toamnă. Mirosul toamnei este unul unic, inedit şi poate fi perceput fie ca un amestec de crizanteme, dublat de parfumul frunzelor, care se desprind din copaci, fie ca miros de gutui coapte-n cuptor sau a fragranță îmbietoare de struguri Isabella. Acestor struguri li se mai spune şi căpşună, fragă neagră sau frăguță, fiindcă răspândesc un puternic parfum. Toamna, strugurii frăguță stăpânesc cu gratie, curțile de la țară ale oamenilor!!! Copiii îndrăgesc, cu predilecție, acest soi parfumat de struguri, deoarece bobița strugurelui este dulce şi miroase plăcut, iar coaja strugurelui este dulce-acrişoară, oferind, astfel, degustătorului un plus de vitamina C.


Toamna miroase-a pământ reavăn, peste care se scutură ploaia de frunze arămii.


În acest decor autumnal, plouă atât cu frunzele toamnei, cât şi cu superbii ciucuraşi albi de crizanteme, ce sunt aşezați în ghivece în fața florăriilor, a instituțiilor şi în interiorul piețelor. Este timpul când comercianții din zonele rurale reuşesc să-şi vândă cel mai bine, florile, fructele şi legumele coapte, care-şi aşteaptă gospodinele să le conserve pentru iarnă.


Este un timp de toamnă încă plăcut!


În ciuda frigului, a ceții matinale, a ploilor bacoviene, sunt zile în care toamna devine caldă, prin prisma soarelui care o înveleşte cu razele-i!  Nu mai sunt raze de foc specifice verii, dar sunt raze solare plăcute şi aducătoare de o stare bună de spirit şi de o lumină-n natură!


Şi da!!! Miroase-a toamnă-n crizanteme, iar parfumul lor este unul rar, pe care-I identificăm numai în sânul naturii-mume, iar, nicidecum, în sticluțele de parfum special concepute de creatorii în domeniu, parfum care ,,nu-i decât o copie", afirm aceasta, gândindu-mă la poezia ,,Primăvara", de George Topârceanu şi reamintind aici, câteva din versurile poetului:


,,Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie". (George Topârceanu, ,,Primăvara").

Şi încă miroase-a toamnă-n crizanteme şi va mai mirosi un bun timp, chiar şi atunci, când iarna îşi va face simțită prezența, iar crizantemele vor continua să miroasă a toamnă-n, iarnă. 

miercuri, septembrie 09, 2020

Timp de poveste

Timp de poveste
Foto: gemoan.wordpress.com

Cerul sărută pământul prin ploaie; pământul sărută cerul prin flori. Rabindranath Tagore

Lacrimi de ploaie se scuturau de pe trandafirii roşii în bătaia razelor de soare! Trandafirii îi umpleau sufletul de bucurie și de vioiciune, în trăirile-i zilnice. Parcă erau înrourați în urma ploii puternice, care se prelinsese din măreția cerului gânditor, în potirul văzduhului însetat!

Florile îi dădeau o stare de bine, de trăire intensă la vedere! Plouase mult în ultimul timp, iar bobițele de rouă persistau pe corola de catifea a trandafirilor! Picături mici, picături mari de ploaie, toate tremurau unduindu-se uşor, peste petalele roşii ale trandafirilor. Parcă un pictor le zămislise din penelu-i creator de frumuseți. În acest cadru mirific, trandafirii îşi scuturau picăturile de ploaie, de pe coloritul lor catifelat. În atingerea razelor soarelui, picăturile se asemănau cu nişte lacrimi cristaline.

Pe fața-i vestejită de soartă şi de griji, femeia privea şi admira trandafirii în frumusețea lor indescriptibilă. Pe chipu-i se prelingeau lacrimi. Să fi fost lacrimi de bucurie?! Sau de tristețe?! Numai sufletu-i ştia. Nu mai avea puterea de-a reacționa. Stătea şi admira ploaia, natura în beatitudinea sa şi grația nemărginită a trandafirilor, cu mult mai puternici, cu mult mai înălțători spre nemărginirea cerului, cu mult mai viguroşi acum, după ploaie.

Aerul era mai proaspăt, mai curat, căci ploaia adusese cu ea, purificarea naturii şi binecuvântatea ființei umane. Fusese aşteptată mult timp...

Pământul suferise cumplit, iar ploaia venise într-un moment în care oamenii încetaseră să mai creadă şi să mai aştepte...

Ploaia purificase natura, dar şi sufletul uman! Prin toată ființa-i, natura renăscuse după ploaie, lumea celor mai mici necuvântătoare se trezise, parcă, dintr-un somn adânc, pământul căpătase glas, după o lungă perioadă de secetă. Într-un dans purificator al bucuriei şi al renaşterii interioare, viața-şi urma cursul după ploile din ultimul timp.

Era magnific!... Era un timp de poveste!!! 

vineri, august 28, 2020

Petale de trandafir

Petale de trandafir

Cerul îşi risipise norii de cristal.
Trandafirii începuseră să-şi scuture petalele...
Uşor-uşor, una câte una cădea pe pământul reavăn...
Aveau şi ei povestea lor.
Şi, totuşi, atmosfera părea asemenea unui vis de sfârşit de primăvară şi-nceput de vară.
Era momentul unic, în care un boboc de floare, îmbrăcat în roua dimineții, odată cu impulsul soarelui-răsare, îşi desfăcea floarea sa de trandafir, într-o revărsare unduioasă a unei rochii vaporoase, ce părea uní sau de ce nu?!... ar fi putut avea o paletă coloristică multicoloră.
Era timpul în care natura se trezea sub oblăduirea mărețului soare, iar florile diferite îşi spuneau povestea.
O poveste de sfârşit de lună mai, luna florilor, în care culorile se împleteau, iar florile se topeau în plenitudinea lor corolară!
Petalele trandafirului curgeau odată cu adierea unui vânt pribeag de toamnă, în acest ambient al verii.
- Ciudat, nu?!
- Un vânt de toamnă-n vară?!
Era trandafirul care-şi spunea povestea: din frumoasa-i rochie de un suav alb-pur, petalele-i se desprindeau în plimbarea vântului tomnatic. În adierea lor când mai  uşoară, când mai bruscă, albele petale îşi schimbau coloritul: unele erau corai, altele deveneau roşietice, altele, gălbui, unele, roz, de parcă ar fi încercat prin nuanță să nu se îndepărteze prea mult de culoarea-mamă: albul...
În dansul lor, erau asemenea unor lacrimi de catifea, care încălzeau pământul la atingere! Totul era magnific şi divin! Numai Mărețul Creator ar putea concepe asemenea frumuseți ale naturii-mame, cum sunt florile!
Fiecare floare îşi are geneza sa, mai veselă, mai tristă, asemenea sufletului uman.
În aceeaşi manieră şi trandafirul alb spunea povestea sa suratelor, mărturisindu-le că a sa ,,corolă de minuni a lumii" a fost imaculată incipient, însă, odată cu revărsarea peste lumea-ntreagă, a Cutiei Pandorei cu ale sale stări de spirit oscilante, petalele trandafirului s-au înroşit în cădere liberă, când ființa umană a dorit să-şi exprime iubirea.
Când iubirea s-a transformat în gelozie, petalele trandafirului au căpătat culoarea galbenă. Când sentimentul prieteniei pure s-a conturat, petalele de trandafir au devenit roz.
Când omul a început să amestece toate trăirile sale în sufletu-i, ca într-un bol de cristal, petalele de trandafir au devenit în cădere: portocalii, vişinii, albăstrii, verzui, lila, mov, chiar negre etc.; altele s-au vestejit, în bătaia soarelui-apune..., iar nuanțele petalelor trandafirului pot continua la nesfârşit.
Petalele catifelate ale trandafirului spun povestea lor, soarelui, vântului, furtunii, anotimpurilor aflate într-o continuă rotire şi-ntr-o mişcare atipică actualmente şi firul epic poate continua....:
petalele roşii sau corai-roşietice ale unor trandafiri în revărsare îmi catifelează sufletul acum..., atunci...., cândva... şi mi-l vor mângâia întotdeauna, odată cu risipirea misterioasă a unui timp în timp.

joi, iulie 25, 2019

Vara – un anotimp conturat de penelul unui artist

Flori

Din punctul meu de vedere, florile relaxează ochiul, privirea, sufletul şi inteligenţa umană. Ele au acel „ceva” din puritatea şi candoarea îngerilor „căzuţi” pe pământ. Religios vorbind, se afirmă, în literatura de specialitate, faptul că florile sunt, de fapt, la origine, „îngeri”, care metamorfozaţi în chip de floare, veghează existenţa omului cât timp acesta trăieşte pe acest pământ. Este posibil ca, pornind de la această idee, omul să-şi decoreze locuinţa cu tot felul de specii de flori.

Însă atenţie! Unele flori pot fi şi dăunătoare omului! Şi, de aici, au derivat, de-a lungul timpului, tot felul de polemici, pe care doresc „să le trec cu vederea”. J

Poate că afirmaţiile religioase predomină, dat fiind faptul că fiecare om are un înger păzitor al său.

Cert este faptul că iubesc florile! Simt în ele, privindu-le, ceea ce nu pot descoperi la fiinţa umană, în general vorbind: bunătate, frumuseţe, puritate, candoare, delicateţe, sensibilitate, iubire, recompensă prin darul înfloririi. Chiar dacă sunt şi flori, pe care nu le-am văzut vreodată înflorind propriu-zis, ci le-am admirat doar „buchetul” de frunze, chiar şi aşa, le îndrăgesc pe toate.

În acest sens, versurile lui George Coşbuc din poezia Vara sunt elocvente pentru a evidenţia frumosul verii şi al naturii, în forma sa pură:

            „Cât de frumoasă te-ai gătit,
            Naturo, tu! Ca o virgină!
            Cu umblet drag, cu chip iubit!
            Aş vrea să plâng de fericit,
            Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!”... (George Coşbuc, Vara)
           
Să vă zâmbească vara şi să vă bucuraţi de frumuseţea-i incomensurabilă!

vineri, mai 11, 2018

Orhideea – Frumuseţe într-o floare

Orhidee albastra
Foto: Facebook
De ce iubim orhideele? Le iubim, pentru că sunt creaţii ale Bunului Dumnezeu, zămislite pe acest pământ. Le iubim, pentru că sunt născute din obişnuitul şi din firescul lucrului bine făcut. Le iubim, pentru că sunt splendide alături de alte frumoase creaţii, pe care Dumnezeu le-a lăsat oamenilor, ca să se bucure de ele de-a lungul vieţii.
           
Toate orhideele sunt superbe: atât cele naturale, cât şi cele hibridizate şi, respectiv, cele colorate artificial: orhideele de-un albastru intens, cele de-un roşu aprins sau de-un verde crud asemănător firului de iarbă, apărut la începutul primăverii etc.  
           
De curând, mi-a fost dăruită o splendidă orhidee albastră. Orhideea albastră alături de cea roşie sunt considerate „minuni” ale naturii-umane!
           
Ce m-a frapat, în mod deosebit, a fost coloritul albastru al orhideei: un albastru intens, puternic, un albastru pronunţat din punct de vedere cromatic. Imediat, mi-a venit în minte perioada în care eram copil şi obişnuiam să pun cerneală albastră în vaza cu narcise de-un alb pur. După un timp, coloritul alb al narciselor devenea unul albastru-intens. Cu această secvenţă a copilăriei mele am asociat momentul când mi-a fost oferită orhideea albastră.
           
Eram convinsă că orhideea albastră a fost colorată artificial. Într-adevăr, orhideele albastre sunt superbe alături de toate celelalte specii de orhidee.

Adusă în climatul camerei, dintr-un hipermarket sau dintr-o florărie, pentru că planta suferă în urma colorării artificiale: florile încep uşor-uşor, să se ofilească, deşi, în mod obişnuit, florile orhideei stau înflorite o bună perioadă de timp, iar verdele închis al frunzelor, prin care circulă cerneala, începe să se îngălbenească.
           
De aceea, cu riscul de a repeta o idee, pe care am mai precizat-o cândva, evidenţiez faptul că TOT ce mai este încă NATURAL, şi anume: fructe, legume, plante, în general vorbind, este cu mult mai sănătos şi cu mult mai sigur consumabil decât ceea ce este supus artificializării. În timp, cu toţii vom suferi: fie oamenii, fie plantele, fiindcă nefirescul spre nefiresc duce şi ne duce.
           
Prin urmare, haideţi să alegem naturalul şi firescul în tot şi-n toate, evitând,  astfel, consecinţele neplăcute ale frumosului artificial!
           
Să fiţi iubite (i) în tot şi-n toate cele bune!