Blogul Mihaelei

Bună, tuturor! Împart cu voi, cu mult drag și cu deschidere solară, frumusețea soarelui-tată și a mării-mame, prinse într-un dans magic!

Vă dăruiesc, dragii mei cititori, puterea Soarelui-tată împletită cu glasul unic și inedit al Mării-mame.

Ce altceva mai este posibil?!

Locul unde marea se contopește cu albastrul cerului într-un dans cosmico-terestru, este exact locul unde eu vreau să fiu și să trăiesc!

Este poetic, însă chiar așa mi-ar plăcea!

Ador marea, soarele, voia bună și apaaaa multă de mare! 

Și un DA mareeeee!!! Iulie! Bine ai venit!

Și un DA!!!! mare, pentru mine, pentru că am reușit să văd marea și anul acesta, la sfârșitul lunii iunie și începutul lui iulie. Este prima oară când mi se materializează această intenție, la care am lucrat energetic, de foarte mult, mult timp.

Nu am mai simțit această „performanță” (Să o pot numi în acest fel!), de când eram copilă, iar astăzi, AICI și ACUM, pot afirma că m-am detașat de restricțiile și de condiționările unui sistem răvășit și în imposibilitatea de a lua decizii corecte pentru cei ce-l susțin de la bază, spre vârful piramidei.

Ce devine mai bine de atât?! 

Ador marea, pentru că este un loc aparte prin modul în care se formează și prin posibilitatea de a-și vărsa nisipul diamantin, ce formează plajele.

Marea reprezintă BUCURIE pentru mine. Gustul său sărat este o sursă de sănătate, la fel ca aerosolii pe care îi poți inspira dimineața, la răsăritul soarelui, și seara, odată cu apusul soarelui.

Iubesc să privesc marea în vastitatea ei, ajungând cu privirea până în locul, unde marea și cerul se îmbrățișează într-un dans cosmico-terestru!

Cum s-a format marea numai Bunul Dumnezeu știe! Important este să ne bucurăm de frumusețea-i  inegalabilă, de nisipul auriu, care se prelinge printre degetele picioarelor celei ce-l atinge cu atât de mult respect și cu o BUCURIE inimaginabilă!

Să ne încânți mereu cu bucuria ta inegalabilă, mare, fiindcă în adâncurile tale zac mistere încă nedezvăluite ochiului omului și neștiute de toți dintre noi! 

Azi este Ziua Europeană a Parcurilor Naționale! Acolo unde sunt copaci, este viață!

Ce bucurie! Acolo unde este verdeață, acolo este sănătate!

Ce vreau să vă transmit este faptul că parcurile, prin verdeața lor, sunt surse de oxigen pentru noi, toți cei care le vizităm.

Parcurile constituie oaze de verdeață! Este ceea ce numim verdele de acasă!

Să păstrăm curate spațiile verzi şi nu numai!!! Cu ce mână te îngrijeşti pe tine, cu aceeaşi mână poți oferi celorlalți!

O zi cu mult verde!

În aşteptarea sărbătorilor de iarnă, vă doresc să aveți sufletul deschis spre a beneficia prin iubire şi răbdare de primirea Darurilor Divine: sănătate, pace şi linişte în suflet, bucurie în templul sufletului şi în cugetare, credință divină!

La mulți ani Aici şi Acum!

Abel: „Dacă viața ta ar fi o carte, care ar fi titlul ei?”

Viața este o carte, dar este şi un miracol. Ea poate fi comparată cu o carte care aşteaptă să-i fie scrise paginile cu fiecare experiență, pe care o trăim. Important este să trăim frumos în fiecare zi, care vine şi se scurge din clepsidra timpului ireversibil.

Ne naştem dintr-o „mirabilă sămânță” şi venim pe lume printr-un strigăt de bucurie.

„Am văzut nu o dată sămânţa mirabilă
ce-nchide în sine supreme puteri.
Neînsemnate la chip, deşi după spiţă alese, îmi par seminţele ce mi le ceri.
Culori luminate, doar ele destăinuie trepte şi har.
În rânduri de saci cu gura deschisă –
boabele să ţi le-nchipui: gălbii,
sau roţii, verzi, sinilii, aurii,
când pure, când pestriţe.” (Lucian Blaga, „Mirabila sămânță”)

Despre faptul că viața este un miracol, ne încântă însuşi Lucian Blaga în poemul „Mirabila sămânță”.

Aşadar, ne naştem din copularea a două semințe: cea femeiască şi cea bărbătească, iar miracolul vine atunci când iese la suprafață o viață: de om, de animal, o plantă nouă etc.

Revenind la citatul de mai sus, pot spune că viața mea este o carte, iar titlul ei ar fi „Gânduri printre rânduri”.

Stătea întinsă pe iarba verde şi pe reavănul pământ al verii în revenire. Se simțea liberă şi râvnea de ceva timp, după această libertate a ființei sale. Într-un fel, simțea că renaşte din pământ, deşi ştia că, la un moment dat, pământul o va chema în adâncul său nemărginit.
Mai era, însă, până atunci.
Lacrimile de bucurie îi inundau obrajii. Revenise într-un loc plăcut, liniştit, se trezise la viață, în cele din urmă! Sentimentele i se învălmăşeau în cap: unice, puternice, exteriorizabile! Emana bucurie prin toți porii chipului său, ce era însetat de libertate.
Deasupra sa, petalele de trandafiri i se prelingeau pe chipu-i angelic.
Din văzduh, „ningea” cu flori. Era un timp numai al ei, pe care şi-l dorise din tot sufletul! Vremea era plăcută, potrivit de caldă, deşi era vară...
Era numai bine pentru ființa-i însetată de libertate sufletească şi de linişte.
În colțul grădinii sale, pe iarba de-un verde văratic, îşi oglindea privirea în albastrul cerului. Cu adevărat, simțea protecția pământului-mamă, care o îmbrăca într-o haină de mătase. Trandafirii agățători, unii albi, alții roz, galbeni sau roşii îşi împrăştiau fragranța în acel colț de rai! Merii, perii şi nucii îi asigurau umbra necesară! „Ningea” cu petale de flori, iar razele solare îi încălzeau plăcut, trupu-i.
Se simtea fericită! Iar această fericire deriva din liniştea interioară a sufletului.
Cum să nu fii fericită în sânul naturii-mume, care-ți oferă calmitate, te face să-ți regăseşti bunătatea şi să te redescoperi!
Vântul se pornise mai tare, iar, deodată, printr-o contopire cu frumosul naturii, petalele florale îi învăluiseră tot trupul.
Fericirea pe care o trăia era inimaginabilă!
O putea percepe o singură dată pe an, la un nivel senzorial maxim şi într-un singur anotimp: vara! Era anotimpul care-i oferea o bucurie imensă, dat fiind faptul că simțurile sale se împleteau în aşa-zisele sinestezii, perceptibile într-o manieră individuală, unică!
Acel loc, unde frumosul vizual şi liniştea sufletului se împleteau armonios şi formau un tot, devenise din perspectiva ei, raiul de pe pământ!
Simțea că trăia şi că renăştea.
Devenea din ce în ce mai puternică atât din punct de vedere afectiv, cât şi cognitiv!
Se întorcea la origini, simțea că reînvie în acelaşi trup, dar, de această dată, cu mult mai puternică şi mai dedicată sinelui însetat de linişte, de frumos şi de armonie. Era ea... din nou şi nou!
Era ea cu fiecare vară ce venea! Era ea cu fiecare vară ce trecea!
Era EA: o ființă bună, aleasă, cu un suflet curat, proaspăt, ce se detaşase de lumea dezlănțuită, prin depăşirea circumstanțelor involutive!