Blog personal. Îmi place să scriu!

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Pescăruşi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pescăruşi. Afișați toate postările

vineri, iulie 31, 2020

Val înspumat de mare

Răsărit de soare la mare

Marea cu ai săi pescăruşi energici, care brăzdează cerul în dreapta şi-n stânga cu zborul lor neînfricat, marea cu valurile-i înspumate, care se sparg de țărm, cu nisipul înfierbântat de razele solare, marea cu fragranța-i puternică de sare, cu apusul şi răsăritul unic al soarelui în plenitudinea sa, marea cu întinsu-i nemărginit, câteodată, liniştită, câteodată, agitată, asemenea stării de spirit a unei ființe umane, marea, din punctul meu de vedere, tot mare este! Marea este unică, cu atât mai mult cu cât o vizitez vara, altfel, pentru mine, vara nu este vară! Din perspectiva mea, marea este locul regăsirii sinelui, al liniştii ființei mele, făcând abstracție de tot ce mă-nconjoară, al unui an care s-a mai scurs din clepsidra vieții, pentru cã vara este timpul cel mai frumos pentru a putea admira marea în spectacolu-i deosebit...

Nicicând, marea nu ar putea fi mai frumoasă decât în perioada verii.

De ce?

Răspunsul este unul simplu.

Vara, la mare, este cald şi plăcut, atmosfera este plină de viață prin prezența vizitatorilor care vin şi pleacă, pleacă şi, iarăşi, vin în fiecare zi a răsăritului de soare şi a soarelui în apusu-i apoteotic. Călătorii sezonieri se bucură de mare, de soare, de apa sărată a mării în care-şi oglindesc trupul, de muzică, de plajă, de nisipul fierbinte, pe care păşesc şi care le arde tălpile picioarelor în ceasul înflăcărat al amiezii, de cântecul pescăruşilor curioşi şi ei la vederea unui nou grup de vizitatori.

Marea-şi cântă prin jocul splendid al valurilor şi prin mişcările ei unduioase, bucuriile, tristețile, încercând, parcă, să-i spună povestea celui ce-i păşeşte ,,pragul". Deşi din depărtarea-i,  marea pare un petec de hârtie A4, de culoare turcoaz, cu cât te apropii de țărmu-i, cu atât nu o mai poți cuprinde cu privirea-ți!

Val înspumat,
M-am întors la tine,
Cu sufletu-mi împăcat,
Şi te-am îmbrățişat.

Val înspumat,
Şi tu m-ai îmbrățişat
Şi mi-ai oferit căldura în sufletu-mi,
necondiționat.

Ascultă-i şoapta şi urmăreşte-i cursul, ascultă-i chemarea şi răspunde-i: prin ceea ce simți şi prin ceea ce trăieşti la țărm de mare, la răsărit de soare, în mijloc de vară..., prin soare şi valuri, în ritm de vals de valuri, prin ploaie de mare, pe ritmuri de unde mişcătoare, pe nisipuri aurii, scăldate-n razele solare ale unui soare de vară... la mare!