Blogul Mihaelei

Bună, tuturor! Împart cu voi, cu mult drag și cu deschidere solară, frumusețea soarelui-tată și a mării-mame, prinse într-un dans magic!

Vă dăruiesc, dragii mei cititori, puterea Soarelui-tată împletită cu glasul unic și inedit al Mării-mame.

Ce altceva mai este posibil?!

Locul unde marea se contopește cu albastrul cerului într-un dans cosmico-terestru, este exact locul unde eu vreau să fiu și să trăiesc!

Este poetic, însă chiar așa mi-ar plăcea!

Ador marea, soarele, voia bună și apaaaa multă de mare! 

Și un DA mareeeee!!! Iulie! Bine ai venit!

Și un DA!!!! mare, pentru mine, pentru că am reușit să văd marea și anul acesta, la sfârșitul lunii iunie și începutul lui iulie. Este prima oară când mi se materializează această intenție, la care am lucrat energetic, de foarte mult, mult timp.

Nu am mai simțit această „performanță” (Să o pot numi în acest fel!), de când eram copilă, iar astăzi, AICI și ACUM, pot afirma că m-am detașat de restricțiile și de condiționările unui sistem răvășit și în imposibilitatea de a lua decizii corecte pentru cei ce-l susțin de la bază, spre vârful piramidei.

Ce devine mai bine de atât?! 

Ador marea, pentru că este un loc aparte prin modul în care se formează și prin posibilitatea de a-și vărsa nisipul diamantin, ce formează plajele.

Marea reprezintă BUCURIE pentru mine. Gustul său sărat este o sursă de sănătate, la fel ca aerosolii pe care îi poți inspira dimineața, la răsăritul soarelui, și seara, odată cu apusul soarelui.

Iubesc să privesc marea în vastitatea ei, ajungând cu privirea până în locul, unde marea și cerul se îmbrățișează într-un dans cosmico-terestru!

Cum s-a format marea numai Bunul Dumnezeu știe! Important este să ne bucurăm de frumusețea-i  inegalabilă, de nisipul auriu, care se prelinge printre degetele picioarelor celei ce-l atinge cu atât de mult respect și cu o BUCURIE inimaginabilă!

Să ne încânți mereu cu bucuria ta inegalabilă, mare, fiindcă în adâncurile tale zac mistere încă nedezvăluite ochiului omului și neștiute de toți dintre noi! 

Picăturile de ploaie se prelingeau peste pământul umed, încă însetat de  ploaia-n cădere.

Ploua de zile-ntregi! Ploua şi parcă apa era înghițită toată de pământul moale, aflat uşor în descompunere! Ploua peste natura înflorită, ploua peste casele oamenilor adăpostiți de stropii puternici ai ploii, ploua peste oamenii aflați în câmpul muncii, în izolare din cauza ploii, pe câmpiile înverzite şi îmbălsămate de picăturile ploii în agonie. Se spune că ploaia purifică, curăță locul, dar şi sufletul omului descătuşat. Ploaia este, însă, şi un semn de bogăție, de împlinire spirituală! 

Aşa era ploaia şi pentru aceşti pământeni, care o aşteptau cu toată ființa!

Ploua peste noi, ploua peste oameni, dar ploua chiar şi-n sufletul oamenilor...

Ploaia aducea bogăție pământului, culturilor în revărsare, însă răspândea în anumite case şi tristețe: tristeţea sufletului uman în dezlănțuire emoțională!

Cred că ploaia prin scurgerea sa curăță şi purifică întreg pământul şi omul, in genere, de o parte şi de alta. După ploaie, natura este revigorată, relaxată asemenea ființei umane, care-şi răcoreşte trupul înfierbântat de razele solare, în apa mării!

Natura renaşte, este împrospătată de ploaie în căderea sa, care spălă păcatele, necazurile şi durerile omenirii.

Şi mai cred un lucru important despre venirea ploii, şi anume: când pământul este sufocat de atâta suferință pe de o parte, dar şi de indolența ființei umane, raportată la aspectele cotidiene, atunci Creatorul divin, ,,Făcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute”, va da o ploaie peste lume, care să curgă-n şuvoaie, curățind, astfel, impuritățile ivite pe pământul-mumă, o ploaie ca în balada ,,Monastirea Argeşului”:

            ,,Dă, Doamne, pe lume

            O ploaie cu spume,

            Să facă pâraie,

            Să curgă şiroaie,

            Apele să crească

            Mândra să-mi oprească”…

Iar toate cele întâmplate pe acest pământ au un sens și un rost.

Astfel, ploaia dă substanță vieții, este o sursă de vitalitate și de energie.