Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale

vineri, martie 16, 2018

Herbal Tea – Lord Nelson

Herbal Tea – Lord Nelson
Un ceai bun, ce merită a fi consumat pentru starea de bine, este ceaiul din patru plante: Herbal Tea – Lord Nelson, produs în Germania pentru concernul Lidl România. Cele patru plante din compoziţia ceaiului sunt: chimenul dulce, muşeţelul, rooibosul şi menta. Toate aceste plante contribuie, în mod deosebit, la buna funcţionare a aparatului digestiv. Analizând caracteristicile fiecărei plante, constatăm că: menta are proprietăţi antifermentative, dezinfectante datorate – taninurilor conţinute − precum şi proprietăţi dezinfectante.

Menta ajută în afecţiuni ale vezicii biliare pentru punerea în bună funcţiune, de exemplu, a unei vezici biliare leneşe.

Preparatele fitoterapeutice din mentă sunt utile în diaree pentru combaterea greţurilor sau a colicilori şi chiar în cazul colonului iritabil. Mentolul în soluţie diluată poate fi administrat ca antiseptic, analgezic şi decongestionant în afecţiunile inflamatorii ale nasului, sinusurilor şi căilor respiratorii.

Utilizat extern, uleiul esenţial de mentă ajută la calmarea iritaţiilor pielii şi a muşcăturilor de insecte. De asemenea, acesta este folosit în inhalaţii, este util în tratarea răcelilor şi a gripei. Poate fi folosit ca apă de gură pentru tratarea infecţiilor orale. Se pare că are un rol deosebit în ameliorarea durerilor de cap. (sursa: csid.ro)

Muşeţelul este utilizat pentru tratarea afecţiunilor digestive cum ar fi: digestia leneşă, balonarea şi flatulenţa.

Uleiului esenţial de muşeţel ajută la calmarea inflamaţiilor şi are efecte antidiuretice şi sedative. Datorită acţiunii calmante, este frecvent inclus în preparatele de uz extern, în scopul tratării afecţiunilor pielii care produc mâncărimi puternice precum eczema. (sursa: csid.ro)

Despre chimenul dulce, putem afirma faptul că seminţele de chimen dulce au un conţinut crescut în vitaminele B şi C, contribuind atât la reducerea colesterolului, cât şi la întărirea sistemului imunitar, mai ales în perioada iernii atunci, când organismul este slăbit. Având şi un continut bogat în fibre, chimenul dulce contribuie la buna funcţionare a aparatului digestiv şi poate trata diverse afecţiuni ale acestuia. (sursa: slabescu.ro).

În ceea ce priveşte rooibosul, acesta are multe proprietăţi, printre care specificăm tratarea afecţiunilor aparatului digestiv şi ale vezicii urinare. Menţionăm faptul că ceaiul de rooibos este folosit în diminuarea durerii cauzate de colici bebeluşilor. Mai multe proprietăţi ale acestui ceai pot fi observate citind articolul Relaxare – partea I/partea a II-a... cu ceaiul de rooibos, de pe blogul meu personal, mihaellas.ro.

Astfel, vă urez să vă bucuraţi de savoarea unui ceai cu adevărat benefic şi gustos: ceaiul din plante: Herbal Tea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu