Blogul Mihaelei

Nouă în materie de flori, curcuma longa (turmericul) sau laleaua thailandeză preferă locurile luminoase, dar nu, cu mult soare, deoarece frunzele florii, asemenea unor lănci în adierea vântului, se topesc în bătaia soarelui. Originea plantei este orientală, din sud-estul Indiei şi, respectiv, Asia.  

Florile sale sunt de diferite culori: mov, roz, alb cu roz. Curcuma, din care se extrage şi condimentul cu acelaşi nume, preferă să fie udată, dar nu, cu multă apă. Se recomandă a nu fi păstrată apa în vasul în care planta este ținută, fiindcă apa din abundență duce la putrezirea rădăcinilor florii de curcumă. 

Toamna, respectiv, iarna, planta intră în procesul de vegetare, aşadar, nu va mai face flori, ci va aştepta primăvara, când va reveni la viață. În aceste anotimpuri, planta poate fi ținută în locuri răcoroase, temperatura aerului putând ajunge la 15 grade Celsius.

Dacă sunt păstrate aceste condiții de întreținere a florii, curcuma va înflori în mod constant.
         

Astfel, vom avea o plantă înfloritoare!!! 

După ploaie, natura este inundată de curățenie. Aerul este mai proaspăt şi mai uşor respirabil. Totul stă sub semnul verbului ,,a fi".
            

Picăturile de ploaie se scurg uşor din copaci, de pe florile de vară, de pe frunzele plantelor în revărsare. Altele încă mai poposesc pe frunzele de un verde-închis văratic. Natura este frumoasă şi cere să fie mângâiată de ploaie, de fiecare dată când soarele este atât de puternic. S-a scurs ploaia din nori şi a căzut pe pământ îmbrățişându-l. La rândul său, Pământul s-a bucurat tresărind de atingerea ploii în cădere.

Şi-mi vin în memorie cuvintele lui Mahatma Gandhi: ,,Cerul sărută pământul prin ploaie, pământul sărută cerul prin flori". Mai poetic de atât, nici că se putea!
      

Îmi place ploaia, dat fiind faptul că odată cu aceasta, întreaga natură este spălată şi purificată! Sufletul omului devine mai calm şi mai echilibrat după revărsarea ploii în sânul naturii mame!!! El tinde spre linişte, calm, iubire, înțelegere, aspecte bune şi frumoase ale existenței.

Cât de frumoase sunt cuvintele lui Nichita Stănescu privind existența ființei umane pe acest pământ:

,,Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt". 
(,,Ce bine că eşti", de Nichita Stănescu)
     

Sunt mulți scriitori români, care sunt de părere că noi, oamenii, facem parte din natura-mumă. De exemplu, în poezia ,,Vara", de George Coşbuc, acest aspect este menționat în versurile:

,,Cât de frumoasă te-ai gătit,
Naturo, tu! Ca o virgină
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aş vrea să plâng de fericit,
Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de lacrimi plină,
Că-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!
O mare e, dar mare lină -
Natură, în mormântul meu,
E totul cald, că e lumină!"
    

În acest fel, ploaia curăță şi purifică acolo unde sufletul tânjeşte după candoare şi sensibilitate!