Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Iubire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Iubire. Afișați toate postările

sâmbătă, februarie 10, 2024

Zeița Lakshimi - Zeița abundenței, a prosperității

 

Zeița Lakshimi
Foto: Google Images


În cultura hindusă, Zeița Lakshimi simbolizează abundența materială şi spirituală. Ea este considerată şi zeița fertilității în plan familial. De aceea, cine doreşte copii se poate ruga la Zeița Lakshimi. Dacă femeia nu are probleme de procreare, atunci bărbatul este posibil să aibă şi el se va ruga la zeiță să-l sprijine în procesul de concepere a unui pui de om.

 

Zeița Lakshimi este căsătorită cu Vishnu şi este mereu alături de el în calitate de soție. Zeița Lakshimi are 4 brațe şi este aşezată pe un lotus în cultura hindusă. Oamenii obişnuiesc să se roage Zeiței Lakshimi atunci când au nevoie să fie prosperi, când doresc să obțină un ajutor financiar, când simt nevoia de a se conecta cu Zeița Lakshimi pentru o bună stare şi pentru linişte interioară şi pace! Achiziționând statuia Zeiței Laksimi în casa ta, aduci cu tine în locuință, o energie protectoare şi mistică. 

 

Poți să o aduci lângă tine pe Zeița Lakshimi, printr-o meditație potrivită, şi astfel, să simți linişte în corpul tău, frumusețe în casa ta, abundență în gospodărie şi în plan financiar, să obții sănătate mintală şi să ajungi să te iubeşti pe tine în această viață care este o călătorie a iubirii de sine!  

duminică, decembrie 24, 2023

Să fie Magie!

 

Un gând bun!
Foto: Pinterest


În aşteptarea sărbătorilor de iarnă, vă doresc să aveți sufletul deschis spre a beneficia prin iubire şi răbdare de primirea Darurilor Divine: sănătate, pace şi linişte în suflet, bucurie în templul sufletului şi în cugetare, credință divină!


La mulți ani Aici şi Acum!

miercuri, februarie 23, 2022

Să iubim românește de Dragobete!

 

Inima
Foto: ideipentruvacanta.ro


Dac-ar fi...


Dac-ar fi să-mi plouă,
Mi-ar ploua cu bucurie,
Cu petale de iubire,
Din iubire pentru tine!


Din iubire pentru mine,
Mi-ar ploua numai cu rouă,
Cu roua unei dimineți,
Dătătoare de vieți!

 

Dac-ar fi să mă trezesc,
M-aş trezi pe o câmpie,
Toată plină cu iasomie,
Să-mi simt în nările-aburinde,

Un odor de floare-n revărsare!

 

Dac-ar fi să retrăiesc
,,TOTUL” – De la ,,început”,
M-aş gândi la ,,început(uri)”,
Ce sunt mult mai ofertante
Decât este-UN ,,început”,

Dăruit de Cel de Sus!

 

Însă viața îți oferă

Doar un singur ,,început”,
Pe care numai tu – chip de lut
Ți-l poți modela, 

Într-un timp atât de scurt!

luni, februarie 24, 2020

Iubirea - emoție... și simțire profundă

Lebede
Foto: Catchy.ro

Iubirea reprezintă cel mai înălţător sentiment, ce uneşte, într-o manieră tainică, unică şi inedită, două inimi, respectiv, două suflete!

Astăzi, 24 februarie 2020, de ziua Dragobetelui, să învăţăm să iubim româneşte! Tradiţiile şi obiceiurile autohtone se păstrează, dacă şi noi, în calitate de români, contribuim la perpetuarea acestora.

Este ziua iubirii!!! Prin urmare, SĂ IUBIM ROMÂNEŞTE, căci numai DRAGOBETELE sărută, cu-adevărat, fetele şi prevesteşte sosirea primăverii!

Cât de grăitoare sunt, în acest sens, versurile lui Nichita Stănescu!

Ce bine că eşti
de Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt!”
(Sursă: Versuri.ro)

joi, iulie 25, 2019

Vara – un anotimp conturat de penelul unui artist

Flori

Din punctul meu de vedere, florile relaxează ochiul, privirea, sufletul şi inteligenţa umană. Ele au acel „ceva” din puritatea şi candoarea îngerilor „căzuţi” pe pământ. Religios vorbind, se afirmă, în literatura de specialitate, faptul că florile sunt, de fapt, la origine, „îngeri”, care metamorfozaţi în chip de floare, veghează existenţa omului cât timp acesta trăieşte pe acest pământ. Este posibil ca, pornind de la această idee, omul să-şi decoreze locuinţa cu tot felul de specii de flori.

Însă atenţie! Unele flori pot fi şi dăunătoare omului! Şi, de aici, au derivat, de-a lungul timpului, tot felul de polemici, pe care doresc „să le trec cu vederea”. J

Poate că afirmaţiile religioase predomină, dat fiind faptul că fiecare om are un înger păzitor al său.

Cert este faptul că iubesc florile! Simt în ele, privindu-le, ceea ce nu pot descoperi la fiinţa umană, în general vorbind: bunătate, frumuseţe, puritate, candoare, delicateţe, sensibilitate, iubire, recompensă prin darul înfloririi. Chiar dacă sunt şi flori, pe care nu le-am văzut vreodată înflorind propriu-zis, ci le-am admirat doar „buchetul” de frunze, chiar şi aşa, le îndrăgesc pe toate.

În acest sens, versurile lui George Coşbuc din poezia Vara sunt elocvente pentru a evidenţia frumosul verii şi al naturii, în forma sa pură:

            „Cât de frumoasă te-ai gătit,
            Naturo, tu! Ca o virgină!
            Cu umblet drag, cu chip iubit!
            Aş vrea să plâng de fericit,
            Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!”... (George Coşbuc, Vara)
           
Să vă zâmbească vara şi să vă bucuraţi de frumuseţea-i incomensurabilă!

vineri, mai 11, 2018

Orhideea – Frumuseţe într-o floare

Orhidee albastra
Foto: Facebook
De ce iubim orhideele? Le iubim, pentru că sunt creaţii ale Bunului Dumnezeu, zămislite pe acest pământ. Le iubim, pentru că sunt născute din obişnuitul şi din firescul lucrului bine făcut. Le iubim, pentru că sunt splendide alături de alte frumoase creaţii, pe care Dumnezeu le-a lăsat oamenilor, ca să se bucure de ele de-a lungul vieţii.
           
Toate orhideele sunt superbe: atât cele naturale, cât şi cele hibridizate şi, respectiv, cele colorate artificial: orhideele de-un albastru intens, cele de-un roşu aprins sau de-un verde crud asemănător firului de iarbă, apărut la începutul primăverii etc.  
           
De curând, mi-a fost dăruită o splendidă orhidee albastră. Orhideea albastră alături de cea roşie sunt considerate „minuni” ale naturii-umane!
           
Ce m-a frapat, în mod deosebit, a fost coloritul albastru al orhideei: un albastru intens, puternic, un albastru pronunţat din punct de vedere cromatic. Imediat, mi-a venit în minte perioada în care eram copil şi obişnuiam să pun cerneală albastră în vaza cu narcise de-un alb pur. După un timp, coloritul alb al narciselor devenea unul albastru-intens. Cu această secvenţă a copilăriei mele am asociat momentul când mi-a fost oferită orhideea albastră.
           
Eram convinsă că orhideea albastră a fost colorată artificial. Într-adevăr, orhideele albastre sunt superbe alături de toate celelalte specii de orhidee.

Adusă în climatul camerei, dintr-un hipermarket sau dintr-o florărie, pentru că planta suferă în urma colorării artificiale: florile încep uşor-uşor, să se ofilească, deşi, în mod obişnuit, florile orhideei stau înflorite o bună perioadă de timp, iar verdele închis al frunzelor, prin care circulă cerneala, începe să se îngălbenească.
           
De aceea, cu riscul de a repeta o idee, pe care am mai precizat-o cândva, evidenţiez faptul că TOT ce mai este încă NATURAL, şi anume: fructe, legume, plante, în general vorbind, este cu mult mai sănătos şi cu mult mai sigur consumabil decât ceea ce este supus artificializării. În timp, cu toţii vom suferi: fie oamenii, fie plantele, fiindcă nefirescul spre nefiresc duce şi ne duce.
           
Prin urmare, haideţi să alegem naturalul şi firescul în tot şi-n toate, evitând,  astfel, consecinţele neplăcute ale frumosului artificial!
           
Să fiţi iubite (i) în tot şi-n toate cele bune!

joi, mai 03, 2018

Lalele, lalele, frumoasele mele lalele!

Lalele, lalele, frumoasele mele lalele
Foto: anitanna.wordpress.com
Lalelele sunt flori specifice primăverii şi din punctul meu de vedere, le iubesc pentru frumuseţea, coloritul, delicateţea, suavitatea şi sublimul lor.

O simplă şi firească întrebare, care mi-ar putea fi adresată referitor la aceste plante, ar fi aceasta, şi anume: de ce iubesc lalelele?!

Iar răspunsul meu ar fi unul natural şi cât mai dezinvolt cu putinţă: iubesc lalelele, pentru că se topesc în lumina soarelui de mai! Pentru că sunt frumoase, deosebite şi emană atâta primăvară! Pentru că, în funcţie de colorit, fiecare lalea exprimă un sentiment, o trăire a fiecăreia dintre noi, reprezentantele sexului frumos, cele care ne identificăm cu aceste flori şi cu această bogată paletă coloristică.

Iubesc lalelele, fiindcă ele exprimă dragostea eternă şi divină! Pentru că aceste flori sunt cu-adevărat frumoase prin structura lor, prin graţia pe care o oferă admiratorului, prin gingăşia lor, prin suavul parfum desprins din aşa-zisa „corolă de minuni a lumii”.

Primăvara uimeşte şi ne uimeşte prin frumuseţea florilor sale de sezon!

Din punctul meu de vedere, dacă primăvara nu observ lalelele în plenitudinea lor, prin pieţe, prin florării, prin grădini, atunci pentru mine, încă nu a venit primăvara. Dacă lalelele nu şi-au făcut prezenţa cu-adevărat în adâncul sufletului meu, atunci chiar nu este primăvară!

Şi-mi vin în minte versurile lui Luigi Ionescu: Lalele, lalele...

„Lalele, lalele,
Frumoasele mele lalele,
Cât îndrăgesc aceste flori
Cu chipul în multe culori.

Lalele, lalele,
Sfioasele mele lalele,
Ei îi vorbiţi în locul meu
Şi-i spuneţi ce-aş vrea să-i spun eu.

Speranţe aţi trezit în orice îndrăgostit
Şi-n lume câte graiuri petalele-au vorbit,
Iar roşu-nflăcărat ce-n gură vi l-au dat,
În clipa când v-au sărutat.

Lalele, lalele,
Frumoase ca visele mele,
Suntem uniţi şi fericiţi,
Lalele, lalele înfloriţi,
Lalele, lalele înfloriţi!”

Aşadar, iubiţi primăvara şi iubiţi anotimpul, respectiv, anotimpurile cu care vă identificaţi, fiindcă fiecare anotimp îşi are frumuseţea şi unicitatea sa!

joi, ianuarie 11, 2018

Fără sare şi fără piper

Fără sare şi fără piper
Foto: Google Images
Ne grăbim... Spre ce ne grăbim oare?... Spre serviciu, spre casă, spre o bibliotecă, spre un supermarket... fiecare se grăbeşte să ajungă într-un loc, la o activitate... Ne grăbim. Mereu şi mereu... ne grăbim... până când oare ne vom tot grăbi?!

Nicio fiinţă dotată cu raţiune nu are cum să-şi dea seama cât timp ne vom tot grăbi... Ne grăbim indiferent de vârstă: copii, tineri, bătrâni...

Cândva, tindeam să cred faptul că bătrânii ar fi mai întelepţi şi ar avea mai multă răbdare. Se pare că timpurile s-au schimbat şi nu, în bine, iar unele persoane de vârsta a III-a se controlează destul de greu sau deloc: trec pe lângă tine sau peste tine, se aşază în faţa ta, chiar şi atunci când tu, om politicos, stai la rând, ca să achiţi ceea ce ai cumpărat. Şi îmi vin în minte câteva versuri din Nunta Zamfirei, de George Coşbuc: „Sunt grei bătrânii de pornit,/Dar de-i porneşti, sunt grei de-oprit”! Copii, tineri sau bătrâni, indiferent de vârsta pe care o avem, fără un strop de sare şi de piper în atitudine, riscăm să devenim ursuzi, supăraţi pe viaţă, necăjindu-i prin comportamentul nostru pe ceilalţi oameni, cu care intrăm în contact.

O situaţie asemănătoare este evidentă şi la cumpăna dintre ani, când încep să curgă urările: „La mulţi ani cu sănătate, cu belşug, cu armonie, cu înţelepciune etc., etc.!”, dar oare încercăm să fim mai înţelepţi în noul an?

Este ca şi cum ne-am dori să mâncăm o mâncare gustoasă, dar uităm să punem sare în ea. Ce să mai spun despre piper? Mâncarea ar căpăta un gust cu mult mai bun, dacă, pe lângă sare, am adăuga şi puţin piper în conţinutul ei.

Nu degeaba fata mică a împăratului îşi iubea tatăl ca „sarea-n bucate”, iar rezultatul s-a concretizat în alungarea din împărăţie a fetei împăratului chiar de tatăl acesteia:

„– Cum mă iubeşti tu, fata mea?
 – Ca sarea în bucate, tată! răspunse şi ea cu faţa senină, zâmbind cu dragoste firească şi lăsându-şi ochii în jos, de ruşine că vorbi şi ea. Ea se ruşina… văzând că tată-său o băgase şi pe ea în seamă, ca o mai mică ce era”.
……………………………………………………………………………..
       – Pentru asta oare mă trudesc eu ca să vă cresc şi să vă dau învăţătură cum altele să nu fie în lume ca voi? Să te duci de la mine cu sarea ta cu tot!” (Sarea în bucate, de Petre Ispirescu; (sursa: povesti-pentru-copii.com).

Se ştie că organismul uman are caracteristica de readaptare în funcţie de anumite circumstanţe; prin urmare, dacă urmezi un regim alimentar şi nu ţi se permite să mănânci cu sare, atunci, odată cu trecerea timpului, mâncarea va „avea gust” şi fără sare.     

Dar ce faci cu viaţa, în general vorbind, dacă nu o condimentezi cu puţin piper şi nu-i oferi necesarul de sare de care are nevoie?!

Răspunsul este unul vizibil: ne călcăm în picioare în mijloacele de transport, la cumpărături, în hipermarketuri, ne atribuim cuvinte injurioase, deşi nu ar fi cazul într-o societate civilizată şi evoluată, ne uităm urât unii la alţii fără motiv sau, poate, cu un „motiv” neîntemeiat.

Astfel, cu sare şi cu puţin piper în comportament, am fi mai altfel şi, cu siguranţă, am fi cu mult mai bogaţi şi cu mult mai evoluaţi intelectual, am fi, evident, compatibili secolului în care trăim: al XXI-lea.   

Să fiţi iubiţi, pentru că iubirea înalţă inima şi te face fericit (ă)! J

marți, septembrie 27, 2016

Am uitat…

Am uitat…
Foto: Google Images
Am uitat

Am uitat să cer iubirii
Şi-mi era atât de dor...
Să mă nasc NUMAI din iubire
Şi din iubire să NU mai mor.

Pur şi simplu...am uitat...


Am uitat şi chiar de mine,
Am uitat şi de uitare...
Am uitat şi de chemare...
Ce să spun, DAR, de...strigare....?!

Pur şi simplu...am uitat...

miercuri, septembrie 21, 2016

Imaginaţie incipientă

Şi m-am născut din iubire... drept mărturie este numele sfânt, ce-l port: Mihaela „cea care se aseamănă lui Dumnezeu” (Semnificatia-numelui.net).

Amore imaginato
Foto: Google Images
Am înaintat în viaţă şi spre viaţă. M-am gândit la timpul ce trece şi ne întrece prin ireversibilitatea sa. M-am aflat într-o perpetuă căutare de nou, unic şi de plăcut. Am iubit tăcerea şi am căutat liniştea fără a reuşi întotdeauna să o descopăr şi să mă regăsesc în povestea ei... dulce şi, poate, pentru unii, apăsătoare.

Într-un moment de linişte, visam că stau la o oareşicare „masă a tăcerii” şi-mi imaginam, măcar, una din ipostazele iubirii: iubirea în care-ţi zâmbesc ochii, iubirea în care-ţi surâde zâmbetul, iubirea în care atât ochii, cât şi zâmbetul se nasc din lacrimi de iubire..., iar, atunci, în acel moment, totul pare frumos, devine chiar mai frumos...ca într-un adevărat vis al iubirii şi al puterii imaginaţiei..., ce te poartă oriunde-ţi doreşti, până în momentul în care viaţa te atenţionează cât de puternic poţi fi în distincte împrejurări.

vineri, septembrie 09, 2016

Sentiment… în DOI

Dragostea exista peste tot
Foto: PortalRoman.com
Una dintre etapele cele mai importante ale vieţii este aceea în care experimentezi sentimentul incipient şi, ulterior, profund al IUBIRII.

Cred şi simt IUBIREA, unul dintre cele mai frumoase şi mai înălţătoare sentimente.

Acesta este, de fapt, şi motivul pentru care „am dat viaţă” următoarelor versuri cu şi despre IUBIRE, pentru că, fără IUBIRE, am fi mai altfel, şi anume: mai săraci”!

Noi...DOI

„Ninsori de flori cad peste Noi
Şi mă gândesc
La Noi, la Astăzi sau Poimâine-n Doi
Când existam doar Noi.

miercuri, februarie 24, 2016

Dragobetele – sărbătoarea iubirii la români

Dragobete
Foto: Google Images
Dragii mei, cred că s-a instalat o modă, printre noi, românii, de a asimila diverse sărbători ce nu ne aparţin de exemplu: Halloween (31 octombrie), Sfântul Valentin (14 februarie), 9 Martie – Ziua Internaţională a bărbaţilor, când, de fapt, avem şi noi sărbătorile noastre autohtone, de care putem fi mândri cu adevărat.

Astăzi, 24 februarie 2016, spre exemplu, celebrăm DRAGOBETELE, sărbătoarea iubirii la români. Nu doresc a insista foarte mult asupra acestei sărbători frumoase, deoarece consider că au fost scrise destul de multe articole pe această temă. Doresc a puncta câteva aspecte importante ale acestei sărbători, mai ales, în această zi specială a tuturor românilor ce iubesc româneşte.

duminică, martie 01, 2015

Mărţişor – în prag de primăvară

Snowdrop
Foto: FreeImages.com
Vine, vine Primăvara cu alaiul ei de flori: ghiocei şi viorele, toporaşi şi privighetori....

Primăvara reprezintă anotimpul renaşterii, al regenerării naturii, dar şi al „re-descoperirii” fiinţei umane. Natura se trezeşte la viaţă după o lungă hibernare, afară se încălzeşte treptat-treptat şi iarna nu mai are putere. Răsar ghioceii, vestitorii primăverii, iar natura îşi îmbogăţeste paleta coloristică, uşor-uşor, prin apariţia toporaşilor, viorelelor şi, în general vorbind, a florilor de primăvară. Păsările încântă prin trilurile lor natura şi fiinţa umană, „dezmorţindu-le”.

Fiinţa umană devine mai energică, mai plină de viaţă, mai entuziasmată de ceea ce percepe vizual. Este un miracol pe care Dumnezeu l-a creat şi de această dată cu succesiunea şi frumuseţea anotimpurilor!!! Fiecare anotimp este magnific în felul său şi parcă nu ne mai săturăm să le admirăm pe toate când acestea „se rotesc” din punct de vedere calendaristic.

vineri, februarie 13, 2015

Despre iubire...

Iubire
Foto: FreeImages.com
În poezia Primăvara, Lucian Blaga dădea o definiţie specială iubirii:
„ A cunoaşte,
A iubi.
Înc-o dată, iar şi iară,
A cunoaşte-nseamnă iarnă.
A iubi e primăvară”. 

Dacă stăm să ne gândim bine, de fapt, ce este iubirea? Iată o întrebare banală, dar plină de semnificaţii ...le-aş numi chiar poetice.

Un simplu răspuns la această întrebare ar fi că iubirea este cel mai profund, adânc şi unic sentiment încercat şi trăit vreodată de fiinţa umană.

Şi cred că, din experienţă, iubirea poate fi ierarhizată în: iubirea fragedă, pură, când viaţa îţi oferă oportunitatea de a iubi pentru prima oară o persoană de sex opus; treptat, dar nu este o regulă generală,  această iubire pură se poate transforma în iubirea pentru partenerul de viaţă, iubirea pentru părinţii care ţi-au dat viaţă, te-au crescut şi ţi-au îndrumat viaţa, iubirea pentru puiul de om pe care tu, în calitate de părinte îl naşti, îl creşti şi îl sprijini cu toată puterea şi cu toată fiinţa ta.

luni, februarie 09, 2015

Relaxare - prima parte

A cup of tea
Foto: FreeImages.com
Se scurg norii grei, iar noi suntem într-o continuă căutare de noi şi de altceva, uităm de timp, de iubire, de ceea ce înseamnă şi ce presupune respectul mutual, dar şi cel colectiv…. Suntem într-o perpetuă căutare, descoperire de „nou”, când, de fapt, nici noi nu ştim în ce constă acest „nou”, ne dorim mai mult, avem expectanţe sporite de la propria persoană, cât şi de la cei dragi nouă şi cât de cât apropiaţi, nu mai avem timp (acesta parcă este cuvântul cheie al fiecărei zile) să ne vizităm părinţii, fraţii, prietenii (dacă îi avem bineînţeles), lucrăm în fiecare zi ca nişte roboţi, pentru că este nevoie de bani, ca să ne întreţinem familia…..uităm şi de „bună ziua” sau trecem unii pe lângă alţii fără a ne mai saluta măcar, ceea ce reprezintă o simplă regulă de bun-simţ.

Credeţi oare că suntem în 2015? Calendaristic, da, actualmente, nu! Plătim utilităţi, dar le folosim oare în adevăratul sens al cuvântului? Stăm 3 zile şi jumătate fără apă rece, nu mai spun nimic de cea caldă, pentru că acolo, undeva, într-un colţ al judeţului este o defecţiune care, într-adevăr, este greu de rectificat mai ales pe timp de iarnă, dar deh…. suntem în secolul vitezei în care calculatorul, plasma, i-Phonul, tableta, telefonul cu touch-screen au pus stăpânire atât pe noi, cât şi, logic, pe timpul nostru!