Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale

miercuri, septembrie 09, 2020

Timp de poveste

Timp de poveste
Foto: gemoan.wordpress.com

Cerul sărută pământul prin ploaie; pământul sărută cerul prin flori. Rabindranath Tagore

Lacrimi de ploaie se scuturau de pe trandafirii roşii în bătaia razelor de soare! Trandafirii îi umpleau sufletul de bucurie și de vioiciune, în trăirile-i zilnice. Parcă erau înrourați în urma ploii puternice, care se prelinsese din măreția cerului gânditor, în potirul văzduhului însetat!

Florile îi dădeau o stare de bine, de trăire intensă la vedere! Plouase mult în ultimul timp, iar bobițele de rouă persistau pe corola de catifea a trandafirilor! Picături mici, picături mari de ploaie, toate tremurau unduindu-se uşor, peste petalele roşii ale trandafirilor. Parcă un pictor le zămislise din penelu-i creator de frumuseți. În acest cadru mirific, trandafirii îşi scuturau picăturile de ploaie, de pe coloritul lor catifelat. În atingerea razelor soarelui, picăturile se asemănau cu nişte lacrimi cristaline.

Pe fața-i vestejită de soartă şi de griji, femeia privea şi admira trandafirii în frumusețea lor indescriptibilă. Pe chipu-i se prelingeau lacrimi. Să fi fost lacrimi de bucurie?! Sau de tristețe?! Numai sufletu-i ştia. Nu mai avea puterea de-a reacționa. Stătea şi admira ploaia, natura în beatitudinea sa şi grația nemărginită a trandafirilor, cu mult mai puternici, cu mult mai înălțători spre nemărginirea cerului, cu mult mai viguroşi acum, după ploaie.

Aerul era mai proaspăt, mai curat, căci ploaia adusese cu ea, purificarea naturii şi binecuvântatea ființei umane. Fusese aşteptată mult timp...

Pământul suferise cumplit, iar ploaia venise într-un moment în care oamenii încetaseră să mai creadă şi să mai aştepte...

Ploaia purificase natura, dar şi sufletul uman! Prin toată ființa-i, natura renăscuse după ploaie, lumea celor mai mici necuvântătoare se trezise, parcă, dintr-un somn adânc, pământul căpătase glas, după o lungă perioadă de secetă. Într-un dans purificator al bucuriei şi al renaşterii interioare, viața-şi urma cursul după ploile din ultimul timp.

Era magnific!... Era un timp de poveste!!! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu