Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Suflete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Suflete. Afișați toate postările

joi, decembrie 28, 2023

Fulgi de nea

 

Fulgi de zăpadă
Foto: Pinterest


O melodie ale cărei versuri le auzim pe fundalul unei reclame dedicate farmaciei Dr.Max!
Fiind în sezonul de iarnă, versurile melodiei se potrivesc aici şi acum.
Vi le reamintesc, pentru că sunt zglobii, vesele şi săltărețe aşa cum este sufletul nostru de sărbători!



„Fulgi de nea... mii şi mii
Strada şi pomii au haine-argintii
Fulgi de nea
Cad din cer
Nasul şi-obrajii sunt roşii de ger.

Mii de stele de zăpadă
Vin din nori pufoşi şi gri
Neaua s-a depus pe stradă;
Hai cu sania, copii!

Fulgi de nea... mii şi mii
Strada şi pomii au haine-argintii
Fulgi de nea
Cad din cer
Nasul şi-obrajii sunt roşii de ger.

Voie bună, veselie,
Râs cu poftă, nebunii
larna este-o bucurie
Când vin fulgii argintii.

Fulgi de nea... mii si mii
Strada si pomii au haine-argintii
Fulgi de nea
Cad din cer
Nasul şi-obrajii sunt roşii de ger.”
(sursa: Versuri.ro)


Să ningă cu fulgi de nea pură, curată, limpede şi luminoasă! ❄❄❄🎁🎁🎁

 

LA MULȚI ANI, dragii mei!

vineri, aprilie 23, 2021

Când petalele îşi caută ,,anotimpul"...

 

Când petalele îşi caută ,,anotimpul"...
Foto: Pinterest


Aşezase vaza cu trandafiri pe masa din sufragerie, într-o cameră plăcută, luminoasă şi plină de căldura sufletească a gazdei primitoare!


Deodată, ca-ntr-un vis, petalele trandafirilor căzuseră asemenea unei ploi de vară! Să fi fost, oare, vis sau realitate?! De ce să fi căzut?!


Şi unde vor fi căzut?


Erau încă proaspete şi, totuşi, căzuseră: unele, zdrențuite şi ofilite, altele luminoase şi irizante asemenea soarelui care le încălzeşte cu razele-i de foc, unele erau zbârcite şi, parcă, înghețaseră instantaneu.


Ce mai rămăsese din aceşti trandafiri? Doar tulpinile şi câteva frunze, care se ofileau de dorul petalelor în adiere.


Era ciudat ce se întâmpla cu ei....


Un fenomen natural nemaivăzut îi atinsese.


Dar ce oare?!


Numai de pe obrazul fetei i se prelingeau doar lacrimi de bucurie!!! Realiza cu fiecare petală căzută că natura este splendidă: cu fiecare floare, ce răsare, cu fiecare petală scuturată de vânt şi de ploaie, cu fiecare viețuitoare în parte, cu fiecare ființă umană în desăvârşirea-i!


De ce adiau petalele în periplul lor?!


Ceva miraculos se petrecuse încă de la poticneala frunzelor....


Uitându-te cu atenție, însă, fenomenul devenea explicabil: petalele îşi căutau, într-adevăr, ,,anotimpul". Cele zvelte şi proaspete, care rămăseseră bine-înfipte în corola trandafirului îşi căutau ,,vara". Cele ce tindeau a se revărsa îşi căutau ,,primăvara". Cele ce căpătaseră un colorit autumnal îşi căutau ,,toamna", iar petalele înghețate şi brumate, care căzuseră pe masa gospodinei, pur şi simplu, îşi căutau ,,iarna"!


Era un fenomen unic şi, aproape, indescriptibil, pe care numai ochiul fin şi atent al pictorului l-ar putea reda prin culoare, dăruire, talent şi prin zămislirea creației în procesul devenirii!

luni, februarie 24, 2020

Iubirea - emoție... și simțire profundă

Lebede
Foto: Catchy.ro

Iubirea reprezintă cel mai înălţător sentiment, ce uneşte, într-o manieră tainică, unică şi inedită, două inimi, respectiv, două suflete!

Astăzi, 24 februarie 2020, de ziua Dragobetelui, să învăţăm să iubim româneşte! Tradiţiile şi obiceiurile autohtone se păstrează, dacă şi noi, în calitate de români, contribuim la perpetuarea acestora.

Este ziua iubirii!!! Prin urmare, SĂ IUBIM ROMÂNEŞTE, căci numai DRAGOBETELE sărută, cu-adevărat, fetele şi prevesteşte sosirea primăverii!

Cât de grăitoare sunt, în acest sens, versurile lui Nichita Stănescu!

Ce bine că eşti
de Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt!”
(Sursă: Versuri.ro)