Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Mai. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mai. Afișați toate postările

miercuri, mai 29, 2024

Macii - flori inedite prin culoare şi întrebuințare

 

Maci
Foto: Pinterest


Iată că ne aflăm la sfârşitul lunii mai, timp în care şi macii se apropie de finalul existenței lor. Aleg a afirma faptul că macii sunt nişte plante-miracol, mie îmi place să le numesc în acest fel.


De ce afirm aceasta?
În primul rând, majoritatea macilor au o culoare de un roşu înflăcărat, îmbiindu-te să-i admiri, să-i culegi şi să-i aşezi direct în vaza din dotare. 

 

În al doilea rând, sunt şi maci ce au petalele fie albe, fie roz, fie galbene, fie mov. Aceste categorii de maci sunt mai aparte şi mai dificil de întâlnit, dar nu este imposibil! 

 

În genere, predomină macii de culoarea roşie aprinsă, culoarea pasiunii... În altă ordine de idei, din semințele de maci, se prepară medicamente, ce au efect liniştitor, relaxant, ce induc un somn bun în timpul nopții. Spre exemplu, din macul californian, se prepară capsule ce îți conferă un somn liniştitor nocturn.


Semințele de mac se pun pe deasupra unor prăjituri, respectiv, produse de panificație, atât pentru designul aspectuos, cât şi pentru deliciul gustului consumatorului.

Mai afirm un aspect din multe altele legate de maci că în Constanța, există un loc numit „Golful Pescarului”. Este locul unde frumusețea macilor se împleteşte cu marea în revărsarea sa.
          

Să ne bucure macii cât mai sunt în floare! 🌹🏵💐

 

Să ne bucure frumusețea macilor, flori  în revărsare din sânul Mamei-Pământ! 🌹🌹🌹

duminică, mai 16, 2021

Când cireşii-şi spun povestea în primăvară

 

Flori de cires

Dac-ar fi să-mi ningă cu flori, mi-ar plăcea cu-adevărat, o ninsoare cu petalele cireşilor înfloriți în luna mai. În Japonia, populația dispune de un timp liber, pentru a se bucura de sărbătoarea cireşilor în floare, celebrare numită şi ,,Sakura"!


Ce mă leagă pe mine de floarea de cireş?!


Răspunsul este unul simplu: frumusețea acesteia şi mirosul inedit.... de primăvară!


Florile de cireş se strâng în ciucuri şi atârnă bogat de creanga de cireş. Altele, par a fi nişte bulgăraşi înfloriți, care se mişcă-n adierea soarelui şi a vântului primăvăratic. Imaginea pare a fi desprinsă dintr-un tablou pictat de mâna măiastră a unui artist!


În minte-mi revine imaginea superbă şi bogată a cireşului înflorit din marginea porții bunicilor! Un cireş mare, care-şi înalță ramurile până la cer şi parc-ar vrea să se extindă chiar peste măreția albastră a lumii-n revărsare!


O minunăție de cireş înalt, odată cu trecerea fiecărui an, bogat în veşmânt floral, cu bulgări albi de flori de cireş, ce-i conturează coroana armonios!


Crengile-i mari şi stufoase se revarsă unele, peste gardul curții, iar altele se avântă spre înaltul cerului, în plenitudinea sa!


Pentru că trăim într-o societate într-o persistentă alergare şi dependentă de tehnologia în desfăşurare, aşa-numita ,,generație milenială", nu mai avem răgazul de a admira frumusețile pe care natura ni le dezvăluie!


Însă, măcar, primăvara când natura este în regenerare, înflorind plenar, atunci, ar fi inedit să putem beneficia de o zi liberă, în care să putem admira cireşii înfloriți, să valorificăm şi noi ,,Sakura" noastră românească!


Ar fi minunat acest eveniment primăvăratic, care nu ține prea mult timp (maximum: două săptămâni), începând cu sfârşitul lunii martie şi continuând cu lunile aprilie şi mai, dat fiind faptul că pomii înfloresc etapic, iar florile cireşilor se scutură destul de repede!

joi, mai 03, 2018

Lalele, lalele, frumoasele mele lalele!

Lalele, lalele, frumoasele mele lalele
Foto: anitanna.wordpress.com
Lalelele sunt flori specifice primăverii şi din punctul meu de vedere, le iubesc pentru frumuseţea, coloritul, delicateţea, suavitatea şi sublimul lor.

O simplă şi firească întrebare, care mi-ar putea fi adresată referitor la aceste plante, ar fi aceasta, şi anume: de ce iubesc lalelele?!

Iar răspunsul meu ar fi unul natural şi cât mai dezinvolt cu putinţă: iubesc lalelele, pentru că se topesc în lumina soarelui de mai! Pentru că sunt frumoase, deosebite şi emană atâta primăvară! Pentru că, în funcţie de colorit, fiecare lalea exprimă un sentiment, o trăire a fiecăreia dintre noi, reprezentantele sexului frumos, cele care ne identificăm cu aceste flori şi cu această bogată paletă coloristică.

Iubesc lalelele, fiindcă ele exprimă dragostea eternă şi divină! Pentru că aceste flori sunt cu-adevărat frumoase prin structura lor, prin graţia pe care o oferă admiratorului, prin gingăşia lor, prin suavul parfum desprins din aşa-zisa „corolă de minuni a lumii”.

Primăvara uimeşte şi ne uimeşte prin frumuseţea florilor sale de sezon!

Din punctul meu de vedere, dacă primăvara nu observ lalelele în plenitudinea lor, prin pieţe, prin florării, prin grădini, atunci pentru mine, încă nu a venit primăvara. Dacă lalelele nu şi-au făcut prezenţa cu-adevărat în adâncul sufletului meu, atunci chiar nu este primăvară!

Şi-mi vin în minte versurile lui Luigi Ionescu: Lalele, lalele...

„Lalele, lalele,
Frumoasele mele lalele,
Cât îndrăgesc aceste flori
Cu chipul în multe culori.

Lalele, lalele,
Sfioasele mele lalele,
Ei îi vorbiţi în locul meu
Şi-i spuneţi ce-aş vrea să-i spun eu.

Speranţe aţi trezit în orice îndrăgostit
Şi-n lume câte graiuri petalele-au vorbit,
Iar roşu-nflăcărat ce-n gură vi l-au dat,
În clipa când v-au sărutat.

Lalele, lalele,
Frumoase ca visele mele,
Suntem uniţi şi fericiţi,
Lalele, lalele înfloriţi,
Lalele, lalele înfloriţi!”

Aşadar, iubiţi primăvara şi iubiţi anotimpul, respectiv, anotimpurile cu care vă identificaţi, fiindcă fiecare anotimp îşi are frumuseţea şi unicitatea sa!

vineri, mai 22, 2015

Primăvara – un anotimp al ruperii tăcerii – partea a doua

Primăvara
Într-un articol anterior, puneam în discuţie frumuseţea primăverii şi denumisem acel articol Primăvara – un anotimp al ruperii tăcerii.

Astăzi, dragii mei, aş dori să mai punctez câteva aspecte ale frumuseţii primăverii! Pentru că, din punctul meu de vedere, anotimpul primăvara este prea frumos, plăcut, regenerant din punct de vedere sufleteşte, dar şi spiritual, ca să fie abordat într-un singur articol! Recunosc faptul că ador frumosul în toate manifestările sale! Dar natura mă fascinează, mă încântă, mă impresionează într-o manieră foarte plăcută atât sufletului meu, cât şi spiritului!

Ador plimbările prin aerul primăverii, chiar dacă, uneori, vântul devine mai agresiv, ca în aceste zile de mai, dar, din perspectiva mea, natura reprezintă calea prin intermediul căreia eu „înfloresc” în interiorul meu! Şi timpul este prielnic: nici prea cald şi nici prea rece. Astfel, ne putem îmbrăca relativ sumar, însă putem avea în vecinătatea noastră şi o jachetă care să ne apere de acest vânt rebel, ce persistă de câteva zile! Şi suntem capabili să observăm un aspect pozitiv al primăverii şi anume: îmbrăcatul lejer, eliminând, astfel, hainele groase şi greu purtabile din timpul iernii.