Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Iubește românește. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Iubește românește. Afișați toate postările

sâmbătă, februarie 24, 2024

Astăzi este Dragobetele!

 

Iubire
Foto: Pinterest


Este sărbătoarea dragostei la români!

 

În fiecare zi este frumos să sărbătorim iubirea!

 

Poate vă întrebați de ce?

 

Consider că iubirea este cel mai înălțător sentiment, care uneşte sufletele ce au aceeaşi vibrație energetică.

 

Din iubire pentru o dragă persoană, poți muta şi munții din loc.

 

Noi, toți oamenii, suntem iubire şi ne-am născut din iubire! Aşadar, dăruim, primim iubire şi ne bucurăm de iubire. Bunul Creator ne-a plămădit din lut şi a pus multă iubire în procesul devenirii umane. Suntem scânteie divină şi ne putem crea noi înşine viața, având ca temelie iubirea, iar, ulterior, şi celelalte trăiri şi emoții umane.

 

Este important în fiecare zi să-ți iubeşti persoanele dragi de lângă tine, începând această călătorie a iubirii, cu tine însuți.

 

Care este cea plăcută emoție, pe care mulți scriitori o preamăresc în operele literare? Răspunsul vine în mod plăcut şi sigur: IUBIREA! Câteva versuri din lirica lui Lucian Blaga sunt exemplificatoare în acest sens:

 

„A cunoaşte, a iubi,

Înc-o dată, iar şi iară,

A cunoaşte-nseamnã iarnă,

A iubi e primăvarā”.

(Lucian Blaga, „Primăvara”).

 

Să fim iubite şi să avem o zi fericită a iubirii în fiecare zi şi nu, doar de Dragobete!

miercuri, februarie 23, 2022

Să iubim românește de Dragobete!

 

Inima
Foto: ideipentruvacanta.ro


Dac-ar fi...


Dac-ar fi să-mi plouă,
Mi-ar ploua cu bucurie,
Cu petale de iubire,
Din iubire pentru tine!


Din iubire pentru mine,
Mi-ar ploua numai cu rouă,
Cu roua unei dimineți,
Dătătoare de vieți!

 

Dac-ar fi să mă trezesc,
M-aş trezi pe o câmpie,
Toată plină cu iasomie,
Să-mi simt în nările-aburinde,

Un odor de floare-n revărsare!

 

Dac-ar fi să retrăiesc
,,TOTUL” – De la ,,început”,
M-aş gândi la ,,început(uri)”,
Ce sunt mult mai ofertante
Decât este-UN ,,început”,

Dăruit de Cel de Sus!

 

Însă viața îți oferă

Doar un singur ,,început”,
Pe care numai tu – chip de lut
Ți-l poți modela, 

Într-un timp atât de scurt!

luni, februarie 24, 2020

Iubirea - emoție... și simțire profundă

Lebede
Foto: Catchy.ro

Iubirea reprezintă cel mai înălţător sentiment, ce uneşte, într-o manieră tainică, unică şi inedită, două inimi, respectiv, două suflete!

Astăzi, 24 februarie 2020, de ziua Dragobetelui, să învăţăm să iubim româneşte! Tradiţiile şi obiceiurile autohtone se păstrează, dacă şi noi, în calitate de români, contribuim la perpetuarea acestora.

Este ziua iubirii!!! Prin urmare, SĂ IUBIM ROMÂNEŞTE, căci numai DRAGOBETELE sărută, cu-adevărat, fetele şi prevesteşte sosirea primăverii!

Cât de grăitoare sunt, în acest sens, versurile lui Nichita Stănescu!

Ce bine că eşti
de Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt!”
(Sursă: Versuri.ro)

joi, ianuarie 24, 2019

Mărțișorul – simbolul renașterii și al dăruirii iubirii

Mărțișor Broșă Contur Trifoi cu Patru Foi Pietre Albe
Foto: imartisoare.ro
Iată că, nu peste mult timp, iarna va trece, iar primăvara îi va lua locul, pentru că fiecare anotimp tinde să-și urmeze cursul său. Martie își va face apariția treptat-treptat, iar, cu acest prilej, de 1 Martie obișnuim să dăruim ființelor dragi mărțișoare ca semn al reînvierii ființei noastre, naturii, frumosului și ca o dovadă a exprimării iubirii purtate și dăruite celui/celei drag(i). Astfel, ne străduim să găsim martisoare potrivite personalității persoanei cu care intrăm în contact. Un site, de unde ne putem alege mărțișoarele dorite, site, pe care l-am descoperit de ceva vreme, și, pe care doresc să vi-l fac și vouă cunoscut, este magazinul online iMartisoare.ro.

În cadrul acestui magazin online de mărțișoare, putem descoperi martisoare brose, mărțișoare tip brățară, mărțișoare − pandantive, mărțișoare din argint și, de asemenea, diverse tipuri de cercei și de accesorii recomandate în cazul diferitelor ocazii la care participăm și unde dorim să purtăm accesoriul potrivit evenimentului, dar și ținutei vestimentare. Din punctul meu de vedere, consider că atât mărțișoarele, cât și celelalte produse din cadrul acestui magazin online sunt deosebite și oferă o notă specială purtătorului.

De exemplu, am zărit, pe lângă multe alte modele aducătoare de noroc, fericire și de iubire, odată cu momentul dărurii acestora, un tip de mărțișor ce se numește: „Mărțișor Broșă Contur Trifoi cu Patru Foi”. În conformitate cu descrierea de pe site, această broșă mi-a atras atenția, deoarece se spune, în tradiția populară, că trifoiul cu patru fori este aducător de noroc. Și, la drept vorbind, cine nu are nevoie, măcar, de un dram de noroc în viață?! Ador să primesc această broșă-mărțișor trifoi cu patru foi, fiindcă este frumoasă și, pentru că mi-a încântat privirea de prima dată, când am zărit-o pe site. Broșa mărțisor are forma-contur a unui trifoi cu patru foi, ce este decorat cu pietre multifațetate albe, de diferite dimensiuni, pe o bază aurie din metale comune. Această broșă reprezintă un simbol al primăverii, aducător de noroc, voie bună și dispoziție sufletească! Mărțișorul este ambalat pe un suport de carton de culoare bej cu motive tradiționale românești și catifea roșie! La rândul său, ambajajul mărțișorului este inscripționat cu urarea: „O Primăvară Frumoasă!” și, de asemenea, „Dăruiește primăvara”! Prin urmare, stă în firescul lucrurilor să învățăm „a dărui primăvara” în sufletul oamenilor, indiferent de anotimpul în care ne aflăm! Pe lângă toate tipurile de mărțișoare și de produse din cadrul acestui site, am remarcat și am admirat, în mod deosebit, faptul că autorii site-ului promovează ideea de a fi român, de a ne păstra tradiția prin portul românesc, inscripțiile românești și mottourile inserate pe diferite mărțișoare gen: „Mi-s româncă mândră!”, „Mândră mândruță!”, „Dragostea Bat-o Vina!”, „Mândră Moldoveancă”, „Fără poezie viața e pustiu”, „Nu sta că-ți stă norocul” ș.a.m.d. Și, în calitate de marcă a românității, broșele mărțișor sunt fabricate în România, semn al autenticității și al promovării ideii de a fi român și de a vorbi românește!

Dăruiește mărțișoare cui te iubește și iubește românește! Să fiți iubiți (e)!