Blogul Mihaelei

În aşteptarea sărbătorilor de iarnă, vă doresc să aveți sufletul deschis spre a beneficia prin iubire şi răbdare de primirea Darurilor Divine: sănătate, pace şi linişte în suflet, bucurie în templul sufletului şi în cugetare, credință divină!

La mulți ani Aici şi Acum!

Abel: „Dacă viața ta ar fi o carte, care ar fi titlul ei?”

Viața este o carte, dar este şi un miracol. Ea poate fi comparată cu o carte care aşteaptă să-i fie scrise paginile cu fiecare experiență, pe care o trăim. Important este să trăim frumos în fiecare zi, care vine şi se scurge din clepsidra timpului ireversibil.

Ne naştem dintr-o „mirabilă sămânță” şi venim pe lume printr-un strigăt de bucurie.

„Am văzut nu o dată sămânţa mirabilă
ce-nchide în sine supreme puteri.
Neînsemnate la chip, deşi după spiţă alese, îmi par seminţele ce mi le ceri.
Culori luminate, doar ele destăinuie trepte şi har.
În rânduri de saci cu gura deschisă –
boabele să ţi le-nchipui: gălbii,
sau roţii, verzi, sinilii, aurii,
când pure, când pestriţe.” (Lucian Blaga, „Mirabila sămânță”)

Despre faptul că viața este un miracol, ne încântă însuşi Lucian Blaga în poemul „Mirabila sămânță”.

Aşadar, ne naştem din copularea a două semințe: cea femeiască şi cea bărbătească, iar miracolul vine atunci când iese la suprafață o viață: de om, de animal, o plantă nouă etc.

Revenind la citatul de mai sus, pot spune că viața mea este o carte, iar titlul ei ar fi „Gânduri printre rânduri”.

Stătea întinsă pe iarba verde şi pe reavănul pământ al verii în revenire. Se simțea liberă şi râvnea de ceva timp, după această libertate a ființei sale. Într-un fel, simțea că renaşte din pământ, deşi ştia că, la un moment dat, pământul o va chema în adâncul său nemărginit.
Mai era, însă, până atunci.
Lacrimile de bucurie îi inundau obrajii. Revenise într-un loc plăcut, liniştit, se trezise la viață, în cele din urmă! Sentimentele i se învălmăşeau în cap: unice, puternice, exteriorizabile! Emana bucurie prin toți porii chipului său, ce era însetat de libertate.
Deasupra sa, petalele de trandafiri i se prelingeau pe chipu-i angelic.
Din văzduh, „ningea” cu flori. Era un timp numai al ei, pe care şi-l dorise din tot sufletul! Vremea era plăcută, potrivit de caldă, deşi era vară...
Era numai bine pentru ființa-i însetată de libertate sufletească şi de linişte.
În colțul grădinii sale, pe iarba de-un verde văratic, îşi oglindea privirea în albastrul cerului. Cu adevărat, simțea protecția pământului-mamă, care o îmbrăca într-o haină de mătase. Trandafirii agățători, unii albi, alții roz, galbeni sau roşii îşi împrăştiau fragranța în acel colț de rai! Merii, perii şi nucii îi asigurau umbra necesară! „Ningea” cu petale de flori, iar razele solare îi încălzeau plăcut, trupu-i.
Se simtea fericită! Iar această fericire deriva din liniştea interioară a sufletului.
Cum să nu fii fericită în sânul naturii-mume, care-ți oferă calmitate, te face să-ți regăseşti bunătatea şi să te redescoperi!
Vântul se pornise mai tare, iar, deodată, printr-o contopire cu frumosul naturii, petalele florale îi învăluiseră tot trupul.
Fericirea pe care o trăia era inimaginabilă!
O putea percepe o singură dată pe an, la un nivel senzorial maxim şi într-un singur anotimp: vara! Era anotimpul care-i oferea o bucurie imensă, dat fiind faptul că simțurile sale se împleteau în aşa-zisele sinestezii, perceptibile într-o manieră individuală, unică!
Acel loc, unde frumosul vizual şi liniştea sufletului se împleteau armonios şi formau un tot, devenise din perspectiva ei, raiul de pe pământ!
Simțea că trăia şi că renăştea.
Devenea din ce în ce mai puternică atât din punct de vedere afectiv, cât şi cognitiv!
Se întorcea la origini, simțea că reînvie în acelaşi trup, dar, de această dată, cu mult mai puternică şi mai dedicată sinelui însetat de linişte, de frumos şi de armonie. Era ea... din nou şi nou!
Era ea cu fiecare vară ce venea! Era ea cu fiecare vară ce trecea!
Era EA: o ființă bună, aleasă, cu un suflet curat, proaspăt, ce se detaşase de lumea dezlănțuită, prin depăşirea circumstanțelor involutive!