Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Dex. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dex. Afișați toate postările

luni, mai 13, 2024

13 Mai - Ziua Internațională a Dorului

 

Ziua Internațională a Dorului
Foto: Pinterest


Astăzi, 13 mai, este Ziua Internațională a Dorului. Sentimentul „dorului” este dificil de a fi definit şi are multe explicații şi în dexonline.ro. Printre cele câteva sensuri ale cuvântului „dor”, desprinse din dexonline.ro, menționăm:


DOR, doruri, s. n. 1. „Dorință puternică de a vedea sau de a revedea pe cineva sau ceva drag, de a reveni la o îndeletnicire preferată; nostalgie”. ◊ Loc. adv. Cu dor = duios; pătimaș. 2. „Stare sufletească a celui care tinde, râvnește, aspiră la ceva; năzuință, dorință”. 3. „Suferință pricinuită de dragostea pentru cineva (care se află departe)”. 4. (Pop.) „Durere fizică. Dor de dinți
. 5. „Poftă, gust (de a mânca sau de a bea ceva)”. De dorul fragilor (sau căpșunilor) mănânci și frunzele. 6. „Atracție erotica”. 7. (Pop.; în loc. adv.) În dorul lelii = „fără țintă hotărâtă, fără rost, la întâmplare”. – Lat. pop. dolus (< dolere „a durea”).

Când vrei să arăţi că noi spunem altceva prin cuvintele noastre şi că astfel limba româneasca are dreptul să fiinţeze în lume, te grăbeşti să invoci cuvântul „dor”. Dar îndată, apoi, te cuprinde sfiala. Cum să invoci un lucru atât de ştiut şi de spus de vreo sută de ani încoace, încât probabil s-a vidat de orice sens, dacă nu cumva s-a încărcat de toate nonsensurile? E zadarnic să întârzii asupra cuvintelor, dacă descoperi ce ştie toată lumea. Şi trebuie să ceri iertare bunului-gust, ca să mai poţi spune un cuvânt în această materie sau zeilor gândirii exacte, pentru tot ce e vag, insesizabil şi de neiertat sentimental în conţinutul cuvântului dor.


Dar nu despre dor în el însuşi va fi vorba, o clipă, ci, despre formaţia şi funcţia lui. Oricât ai vrea să ocoleşti cuvântul, nu ştii bine cum se face că dai statornic peste el, peste lecţia lui, în rătăcirile prin limba noastră. Ba lecţia lui este de aşa fel, încât te întrebi dacă orice adâncire în această limbă, spre a nu mai vorbi de orice rătăcire, nu reprezintă până la urmă o simpla „introducere la dor”.


Să presupunem că aşa este şi să luăm de la dor numai cât ne trebuie, spre a nu mai vorbi multă vreme despre el. Idealul ar fi să nu mai vorbim defel.


Grecii nu aveau termenul de „iluzie”, s-a spus, şi nici nu aveau nevoie de el, pentru că, în ceasul lor plin, tot ce era esenţial pentru ei stătea sub semnul iluziei. La fel şi noi cu dor.


Prin formaţia sa, „dor” are ceva în el de prototip: este alcătuire nealcătuită, un întreg fără părţi, ca multe alte cuvinte româneşti cu înţeles adânc şi specific. Reprezintă o contopire şi nu, o compunere. S-a contopit în el durerea, de unde şi vine cuvântul, cu plăcerea, crescută din durere, însă nu pricepi bine cum.


Admirăm – şi pe drept cuvânt – în limba greacă şi germană, capacitatea lor de compunere. Dar este aici o contraparte, la care nu ne gândim întotdeauna, aceea că în orice compunere, stăruie un anumit mecanism: iei două cuvinte, le alipeşti de altul şi scoţi un al treilea. Dacă un grec antic ar fi în situaţia de a traduce pe „dor”, ar lua durere de o parte, plăcere de alta, şi ar spune: plăcere de durere. Aşa făcea el cu o mulţime de cuvinte, chiar cu cele opuse ca sens: prietenie şi duşmănie se exclud, dar el spunea 
philoneika, prietenie de duşmănie, de adversitate şi obţinea un al treilea cuvânt. Este simplu si sigur, lipsit de orice subtilitate lingvistică, dar, fireşte, subtil semantic. Şi la fel, face limba germană, în cazul dorului, prin Sehnsucht, care ar putea fi Sucht, patima de Sehnen, năzuire dacă nu poţi avea fantezia să vezi în Sucht pe suchen, a căuta şi să spui atunci că se obtine în cuvântul german: căutare de negăsire.


Noi nu spunem plăcere de durere, cu atât mai puţin căutare de negăsire, spunem dor, care e însă şi căutare şi negăsire, cum este şi plăcere şi durere. N-avem geniul compunerilor, ba chiar ele, cu mici excepții, ne sună prost, ca de pildă, cu de-legatoriu şi mare-grăitoriu. Simţim limpede, chiar în cuvintele ce s-au impus vorbirii că este în joc o alipire; ca propăşire este propăşire şi binefăcător este bine-făcător.


Este virtutea noastră, de care vorbesc istoricii culturii şi ai artei, de a da o „sinteză specifică”. Sinteza reprezintă la noi o contopire, cu o compunere. Sub atâtea influenţe, au atâta substanţă, gata creată, care ne vine din toate părţile lumii, te-ai fi aşteptat să se ajungă aici la sincretism, adică la o armonizare exterioară, mai degrabă decât la o armonie nouă. A ieşit însă o armonie nouă – spunem noi şi o spun şi alţii. Sau a ieşit o încordare nouă, o nouă solicitare spirituală, un dor nou, şi aceasta se vede limpede în cuvinte şi în prototipul lor, „dor”. Cuvintele noastre bune, pline, nu sunt formate sub câte o cununie, din două cuvinte de sex deosebit, dacă nu, din mai multe. Sunt formate fără o cununie exterioară; am putea spune din cea neinspirată nuntă.


Aşa stau lucrurile cu formaţia cuvântului dor, născut şi el sau, poate, mai ales el, din cea mai neinspirată nuntă. Acum să arătăm care e funcţia lui.


Aproape în toate cuvintele mai de preţ, care-ţi ies înainte – şi în mai toate cele despre „creaţie şi frumos”, pe care vom încerca să le invocăm de acum înainte -, este undeva o zonă pe care ne gândim s-o numim provizoriu, de „dor”. Nu se întâmplă aşa numai ca cele ale frumosului; se va întampla parcă şi cu cele ale urâtului („Oh, urât, urât, urât/ Boala fără crezământ”), dar, mai ales, se întamplă cu cele care exprimă creaţia, lucrarea, facerea şi făcutul, cum ar fi: făptura sau întruchiparea, ispitirea, alcătuirea, întocmirea, a zidi, a făuri, a dura, a săvârşi, desăvârşi, chip sau închipuire, şi cine ştie câte altele vor mai veni să ne cheme către ele.


Dar tocmai aceasta înseamnă zona de dor a cuvântului – spre a o numi doar în plan afectiv, deşi zona are din plin şi un sens logic, cum vom vedea îndată -, o zonă în numele căreia cuvântul face apel la tine. „Ocupă-te şi de mine”, pare a-ţi spune câte un cuvânt, când te apleci peste universul din care face el parte: „spun şi eu ceva, sunt şi eu o făptură mai deosebită a limbii: port şi eu ceva nerostit în spusa auzită”.

Ce să fie zona aceasta? Este, oare, dincolo de semnificaţia cuvântului, înţelesul lui, subînţelesul lui, laolaltă înţelesul? Este, oare, nespusul, laolaltă spusul sau atunci sub-spusul şi presupusul cuvântului? Este în orice caz un fel de câmp al cuvântului şi cu aceasta am putea vorbi un limbaj mai apropiat de cel al gândirii ştiinţifice, care ar avea tot dreptul să extindă asupra culturii umaniste o teorie a câmpurilor, atât de lămuritoare în cealaltă jumătate a culturii.


Există un fel de câmpuri logice, în sânul cărora se petrece o cuplare a individualului cu generalul, ca un fenomen originar în logică. (Pleci aici, într-adevăr, de la împrejurarea că un fapt stă sub o lege că individualul este totuşi expresie a generalităţii, aşadar, că orice fapt dat gândirii deschide cu el un câmp de generalitate logică).


Iar la fel se poate vorbi acum de câmpuri semantice sau de câmpuri pur şi simplu, în sensul orizontului pe care-l pot deschid unele cuvinte.


În fapt, fiecare cuvânt suscită un câmp, iar dacă ecuaţia de „câmp” e simplă la cele mai bune dintre ele, ea nu e lesne de găsit la cele câteva care fac aurul limbilor. În zona aceasta a cuvântului, unde nu încape întotdeauna comunicare, este totuşi loc pentru o înţelegere mai intimă. Iar dacă denumim încă o clipă – până ce va veni cineva să faca o potrivită teorie a câmpurilor – prin „zona de dor” această margine din jurul cuvântului este, pentru că funcţia dorului se dovedeşte cu adevărat sugestivă pentru o asemenea lume a începuturilor.


Căci, într-un sens, fiecare cuvânt e o durere, aşa cum fiecare carte era „o boală învinsă” după vorba poetului. Dacă lucrurile acestea ar putea avea sens dincolo de planul afectiv, este vorba de durerea de-a nu putea spune ceva fără rost, durerea cuvântului de-a fi şi de-a nu fi cuvânt adevărat. Dar ca la cuvântul „dor”, unde apărarea pe nesimţite plăcerea în durere, ceva în lipsa aceasta de identitate desăvârşită, a cuvântului îi dă fascinaţia.


Şi atunci stai în faţa cuvintelor, cum stai în faţa dorului, să te întrebi: este bună nedeterminarea aceasta? S-o spunem? Sau să-i risipim magia? – S-o risipim fără grijă: magia ei nu se curmă. Căci noi înşine, ca oameni, suntem fiinţe purtătoare de orizont, ştiutoare şi neştiutoare, sigure dar şi tare aproximative, un fel de „Introducere la dor”, aşadar, cum sunt cuvintele româneşti de care amintirăm. (Constantin Noica, „Introducere la dor”)

(Text preluat de pe scriitoriclasici.blogspot.com)

sâmbătă, septembrie 29, 2018

Picături de frumos

3D Desktop Wallpaper
M-am născut din lumină şi am trăit în lumină. Am admirat şi iubit frumuseţea exprimată în toate felurile acesteia: frumuseţea naturii, frumuseţea chipului uman, a gândului şi a sufletului omului, frumuseţea cântecului românesc, izvorât din fluierul păstorului ce-şi păzeşte cu străşnicie şi cu responsabilitate turma de oi, frumuseţea lucrului frumos, în general.

Am admirat întotdeauna frumosul şi l-am lăsat să-mi pătrundă sufletul şi fiinţa-mi! Din frumos şi lucrând cu frumosul, reuşesc a zămisli lucruri frumoase şi încântătoare, fiindcă Bunul Dumnezeu a creat frumosul, iar noi avem datoria să-l cultivăm şi să-l transmitem mai departe celor ce ne urmează.

Ce înseamnă, însă, a fi frumos?

Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX-ul) defineşte frumosul în calitate de „categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca sursă obiectivă dispoziția simetrică a părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc.”.

Nu ştiu cum ar defini fiecare dintre noi „frumosul”, însă a fi frumos atât interior, cât şi exterior este o virtute, cu care doresc să-mi înnobilez fiecare clipă existenţială.

Criticul literar – Titu Maiorescu – afirma faptul că: „cea dintâi şi cea mai mare diferenţă între adevăr şi frumos constă în faptul că adevărul cuprinde idei, pe când frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă. Este dar o condiţiune elementară a fiecării lucrări artistice de a avea un material în care sau prin care    să-şi realizeze obiectul. Astfel, sculptura îşi taie ideea în lemn sau în piatră, pictura şi-o exprimă prin culori, muzica prin sonuri. Numai poezia (şi aici vedem prima ei distingere de celelalte arte) nu află în lumea fizică un material gata pentru scopurile sale…”. (Titu Maiorescu, O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, (I) – Condiţiunea materială a poeziei).

Aşadar, fiţi frumoşi în tot şi-n toate, oameni frumoşi!

joi, iunie 23, 2016

Ceaiul – obicei, artă sau necesitate?

Ceai infuzie cu gust de capsuni si kiwi
Foto: ArtaCeaiului.ro
Un aspect incipient în abordarea acestui articol îl constituie acela de a pune în discuţie definiţia ceaiului aşa cum este aceasta evidenţiată în DexOnline.ro, şi anume:

ceai - 1. S. m. „Arbust exotic cultivat pentru frunzele lui care, uscate, sunt folosite pentru prepararea unei băuturi cu efect excitant (Thea sinensis); p. restr. frunzele (uscate ale) acestui arbust”. 2. S.n. „(De obicei urmat de determinări care arată felul) Băutură obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor de ceai (1) sau a unor plante medicinale”. 3. s. n. „Timpul, masa (de dimineață) la care se bea ceaiul„ (2). 4. s. n. „Reuniune între prieteni, în cursul după-amiezii, la care se serveşte ceai (2) sau diferite gustări și se dansează”.

miercuri, februarie 24, 2016

Dragobetele – sărbătoarea iubirii la români

Dragobete
Foto: Google Images
Dragii mei, cred că s-a instalat o modă, printre noi, românii, de a asimila diverse sărbători ce nu ne aparţin de exemplu: Halloween (31 octombrie), Sfântul Valentin (14 februarie), 9 Martie – Ziua Internaţională a bărbaţilor, când, de fapt, avem şi noi sărbătorile noastre autohtone, de care putem fi mândri cu adevărat.

Astăzi, 24 februarie 2016, spre exemplu, celebrăm DRAGOBETELE, sărbătoarea iubirii la români. Nu doresc a insista foarte mult asupra acestei sărbători frumoase, deoarece consider că au fost scrise destul de multe articole pe această temă. Doresc a puncta câteva aspecte importante ale acestei sărbători, mai ales, în această zi specială a tuturor românilor ce iubesc româneşte.

vineri, noiembrie 20, 2015

Haos, haotic ....

Haos
Dragii mei, deşi, poate, nu aş fi dorit să abordez această temă a haosului, efectiv, câteodată, chiar simţi că trăieşti într-un haos determinat de societatea haotică în care trăim!

Să observăm cu atenţie şi cu minuţiozitate, ce explicaţii oferă DEX celor doi termeni:  
HÁOS s. n. 1. „Stare primitivă, de neorganizare, în care, după cum presupuneau cei vechi, s-ar fi aflat materia înainte de apariția universului cunoscut de om; (în unele concepții teogonice) spaţiu nemărginit, cufundat în beznă și umplut de «neguri», în care s-ar fi găsit, într-un amestec confuz, elementele și materia înainte de organizarea lumii; stare de dezordine primordială a materiei. ♦ Personificare a acestui spațiu nemărginit sub forma unei divinități”. 2. Fig. „Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare”. [Var.: (înv.) cáos s. n.] – Din fr., lat. chaoscf. DEX ’09 (2009), s.v.
HAÓTIC, -ă, haotici, -ce, adj. 1. „De haos, care amintește haosul”. 2. Fig. „Extrem de confuz, de dezorganizat” etc. – Din fr. chaotique.
cf. DEX ’09 (2009), s.v.

marți, noiembrie 03, 2015

Nu-i frumos ce-ţi place ţie, ci-i frumos ce-mi place mie

Cerul saruta pamantul prin ploaie
Foto: Google Images
V-aţi întrebat, vreodată, ce reprezintă frumosul în sine?

DEX’09 (2009) oferă această definiţie conceptului frumos:
FRUMÓS, -OÁSĂ, frumoși, -oase, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. „(Adesea substantivat; despre ființe și părți ale lor, despre lucruri din natură, obiecte, opere de artă etc.). Care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic. ◊ Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură (în trecut și arhitectură, poezie, muzică, dans). ♦ (Substantivat, f. pl. art.) Ielele”. 2. „Care place, care trezește admirație din punct de vedere moral. ◊ Expr. (Substantivat) A lua (pe cineva) cu frumosul = a trata (pe cineva) blajin, cu menajamente”. 3.  „(Despre timp) Senin, calm (din punctul de vedere al stării atmosferei)”. 4. „(Despre lucruri sau fapte) Important, considerabil, remarcabil”. II. Adv. 1. „În mod plăcut, armonios, estetic”. 2. „Potrivit, bine; așa cum se cuvine. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) frumos = (despre obiecte de îmbrăcăminte) a i se potrivi (cuiva), a-i veni bine; (despre purtări) a fi așa cum trebuie, cum se cere. A face frumos = (despre câini) a sta sluj. A fi frumos (din partea cuiva) = a se cuveni, a fi cuviincios; a fi lăudabil”. III. S. n. „Categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca izvor obiectiv dispoziția simetrică a părților obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor” etc.
– Lat. formosus

marți, octombrie 13, 2015

Succes – Succese

Succes – Succese
Foto: Google Images
Dragii mei cititori, revin asupra unei teme, pe care am mai dezvoltat-o în articolele mele anterioare, dar, dacă tot aud în stânga şi-n dreapta, abordări de genul: „X este o persoană de succes”, „Y are succes în domeniul afacerilor” ... etc., iarăşi „lupt cu succesul” şi scriu despre acesta!

„Nu ştiu alţii cum sunt”, dar eu când mă gândesc la cât de greu „bate” succesul la uşa mea, „parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie”, ipotetic vorbind! J

Înainte de perioada anilor ’90, să fi fost profesor, doctor, inginer era o realizare şi deţineai un anumit respect în societate.

Astăzi, lucrurile s-au schimbat, iar respectul şi adevăratele valori culturale, politice, economice, spirituale s-au risipit treptat-treptat şi continuă „procesul degradării fiinţei umane. Nu ştiu, sincer, cum ating alţii succesul ... aş fi interesată să particip la un seminar despre obţinerea şi managerizarea succesului.

marți, octombrie 06, 2015

GIORDANI GOLD – APĂ DE PARFUM BY ORIFLAME

Giordani Gold by Oriflame
Foto: Oriflame.ro
Recunosc că îmi plac cadourile (sincer vorbind, cui nu-i plac?!), iar, ca să recurg la modestie, J nici măcar nu sunt o pretenţioasă a acestora, dar mă bucur mult atunci, când chiar se-ntâmplă, să primesc un lucru care să-mi placă cu adevărat şi de care să nu mă pot detaşa.

Spre exemplu, termenul cadou, în conformitate cu Dicţionarul explicativ al limbii române [DEX’09 (2009)], are următoarea explicaţie:

cadoucadouri, s.n. „Ceea ce se primește sau se oferă în dar”. – Din fr. cadeau.

Un cadou primit şi pe care l-am reînnoit ulterior, prin cumpărare, este apa de parfum GIORDANI GOLD. Pur şi simplu ador această apă de parfum, deoarece este compatibilă fiinţei mele, modului meu de a fi, de a mă defini în calitate de persoană. Am remarcat faptul că, fiind şi o apă de parfum, aceasta rezistă mult mai mult de-a lungul unei zile întregi.              
 

marți, septembrie 29, 2015

Fii enigmatic cu apa de toaletă – Enigma – de la ORIFLAME!

Enigma by Oriflame
Foto: Oriflame.ro
Te consideri o femeie modernă într-un secol al imprevizibilului şi al enigmaticului actual?!

Tocmai acesta este motivul pentru care aş dori să vă dezvălui câteva lucruri legate de apa de toaletă Enigma de la ORIFLAME!

Personal, eu am primit cadou apa de toaletă ENIGMA. Treptat-treptat, folosind-o, am descoperit că această apă de toaletă se potriveşte foarte bine stilului meu existenţial în materie de parfumuri, deşi persoana care mi-a dăruit-o, cu mult drag, evident, bănuia că apa de toaletă, în discuţie, mi s-ar potrivi, dar nu ştia acest aspect într-o manieră sigură.

Ştiţi şi voi, dragele mele, că este destul de dificil să faci cadou un ruj, un parfum, o ojă etc. unei persoane pe care nu o cunoşti foarte bine, pentru că s-ar putea ca să nu reuşeşti să-i descoperi în totalitate preferinţele sale.    

luni, august 31, 2015

Gustul FERICIRII

Mihaela Runceanu - Fericirea are chipul tau!
Foto: Mihaela-Runceanu.ro
Dragii mei, ştiu că am mai pus în discuţie subiectul FERICIRII, ce, la o primă privire, ar părea unul banal, dar nu căutăm, oare, cu toţii FERICIREA?!

Nu ni se-ntâmplă, deseori, să ne fie adresate întrebări despre FERICIRE, de genul:
Şi ... eşti FERICIT (Ă)”?

Ce răspundem în acel moment???

Şi, treptat, ne putem întreba: FERICIREA are gust? Ooo, daaa, FERICIREA are GUSTUL armoniei interioare, al echilibrului fiinţei noastre, al bucuriei intrinseci!  

Să presupunem că răspundem la întrebarea de mai sus, parafrazând o definiţie din Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura „Univers Enciclopedic”, 1998 (aceasta este posibil, doar, dacă ştim, cumva, definiţia FERICIRII din lucrarea explicativă):

luni, august 24, 2015

La multi ani, bunico!

Bunica
Dragii mei cititori, mă bucur să vă prezint o aniversare din „sânul familiei” şi anume: ieri, 23 august 2015, a fost a 84-a aniversare a bunicii mele (de fapt, este bunica de sânge a soţului meu şi, în mod actual şi familial, a devenit şi bunica mea).

Dar ce este o bunică?
Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX: 1998), pe care eu îl consult în mod frecvent, oferă cuvântului bunică următoarea definiţie:
bunícă, bunici, s. f. 1. „Mama tatălui sau a mamei; mamaie; mamă-mare, buniţă, bună (VIII)...”; 2. „Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne”.
Bună + suf. -ică.

Deci bunica este bună prin definiţie, dar are şi un suflet mare şi încăpător. Ea întruchipează simbolul răbdării nepoţilor, respectiv, al strănepoţilor şi pot afirma că bunica este bună prin întreaga sa structură.

„Sunt şi eu o mână de om!” – cel puţin, în această manieră, mi s-a confesat, ieri, bunica mea.

marți, iunie 16, 2015

Simplu, simplitate … spre o viaţă cât mai simplă

Viata nu este nici simpla nici complicata
CopiisiMamici.ro
Dragii mei cititori, ce vă sugerează cuvântul simplu? V-ar plăcea să aveţi o viaţă simplă, în care să nu existe nicio grijă? Sau v-ar plăcea să aveţi o viaţă simplă, în care noi, adulţii, să nu ne mai facem atâtea griji, probleme, gânduri inutile şi viitoare, în care să NU ne mai adresăm întrebări de genul:
  • Oare ce voi face?
  • Cum voi soluţiona situaţia?
  • Cum voi manageria cursul familiei şi al lucrurilor?
Aceasta este structura omului dotat cu raţiune şi anume: el tinde să gândească prea mult şi la prea multe aspecte existenţiale, până-şi creează singur probleme...

Ideea este că ar fi bine să lăsăm lucrurile să „curgă” de la sine! Pentru că, oricum, nu le vom putea soluţiona decât în momentul confruntării cu acestea şi la „sosirea” acelui timp viitor al problemelor şi, poate, nici atunci. Aceasta nu presupune „să ne culcăm pe o ureche”, vorba expresiei menţionate, dar ar fi recomandabil să încercăm „să gândim” mai puţin sau, cel mai bine afirmat, să gândim simplu şi la obiect asupra a tot ceea ce ne înconjoară şi asupra tuturor lucrurilor cu care interrelaţionăm.