Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale

sâmbătă, septembrie 29, 2018

Picături de frumos

3D Desktop Wallpaper
M-am născut din lumină şi am trăit în lumină. Am admirat şi iubit frumuseţea exprimată în toate felurile acesteia: frumuseţea naturii, frumuseţea chipului uman, a gândului şi a sufletului omului, frumuseţea cântecului românesc, izvorât din fluierul păstorului ce-şi păzeşte cu străşnicie şi cu responsabilitate turma de oi, frumuseţea lucrului frumos, în general.

Am admirat întotdeauna frumosul şi l-am lăsat să-mi pătrundă sufletul şi fiinţa-mi! Din frumos şi lucrând cu frumosul, reuşesc a zămisli lucruri frumoase şi încântătoare, fiindcă Bunul Dumnezeu a creat frumosul, iar noi avem datoria să-l cultivăm şi să-l transmitem mai departe celor ce ne urmează.

Ce înseamnă, însă, a fi frumos?

Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX-ul) defineşte frumosul în calitate de „categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însușirea omului de a simți emoție în fața operelor de artă, a fenomenelor și a obiectelor naturii etc. și care are ca sursă obiectivă dispoziția simetrică a părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, armonia sunetelor etc.”.

Nu ştiu cum ar defini fiecare dintre noi „frumosul”, însă a fi frumos atât interior, cât şi exterior este o virtute, cu care doresc să-mi înnobilez fiecare clipă existenţială.

Criticul literar – Titu Maiorescu – afirma faptul că: „cea dintâi şi cea mai mare diferenţă între adevăr şi frumos constă în faptul că adevărul cuprinde idei, pe când frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă. Este dar o condiţiune elementară a fiecării lucrări artistice de a avea un material în care sau prin care    să-şi realizeze obiectul. Astfel, sculptura îşi taie ideea în lemn sau în piatră, pictura şi-o exprimă prin culori, muzica prin sonuri. Numai poezia (şi aici vedem prima ei distingere de celelalte arte) nu află în lumea fizică un material gata pentru scopurile sale…”. (Titu Maiorescu, O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, (I) – Condiţiunea materială a poeziei).

Aşadar, fiţi frumoşi în tot şi-n toate, oameni frumoşi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu