Blogul Mihaelei

S-au îngălbenit frunzele teiului.

Să fi venit, oare, toamna?!

După sărbătoarea creştină şi ortodoxă, „Adormirea Maicii Domnului", se spune în popor că natura se schimbă, iar toamna este aşteptată în viețile oamenilor.

Putem observa şi alte schimbări în acest sens. Să luăm, de exemplu, firul ierbii care, uşor-uşor, se îngălbeneşte! Păsările se pregătesc să plece spre alte ținuturi mai calde, fiindcă diminețile şi nopțile devin răcoroase, iar această schimbare este percepută atât de ființa umană, cât şi de viețuitoarele care ne înconjoară.

Astfel, natura se află în transformare, deoarece vara este pe sfârşite. Anul acesta, însă, vremea a fost încălzită de soarele incendiar al după-amiezii.

Marele rotund, ce a fost strălucitor pe cerul albastru din timpul verii, actualmente, este perceput mai palid dimineața şi de-abia în jurul amiezii străluceşte cu putere. Acest aspect este caracteristic anumitor zile din timpul săptămânii, când soarele apare puternic de după cortina de nori, căci în altele, soarele este absent lăsând cale liberă norilor albăstrii cu nuanțe cenuşii. Fructele şi legumele dau în pârg.

Treptat-treptat, este adevărat că ne îndreptăm spre toamnă, deşi suntem în luna august, ultima lună de vară. Florile specifice acestei perioade sunt daliile de un roşu închis, gladiolele în plenitudinea frumuseții lor solare, iar, prin unele locuri, mai putem zări câteva fire de trandafiri în floare.

Ce frumoşi sunt încă trandafirii, dar şi celelalte flori în revărsarea lor zilnică!  

Îmi vin în minte câteva versuri din „Crăiasa Zăpezii", de Hans Christian Andersen:

„Ce frumoşi sunt trandafirii,/Dar cad pradă ofilirii"!

Aşadar, ne pregătim de toamnă, însă suntem tot cu ochii îndreptați spre vară, vorba unui cântec românesc, ce este interpretat de cântăreața Raluka: „Ia-mi soarele din umbră".

Astăzi, sărbătorim Adormirea Maicii Domnului, adică trecerea în neființă a Fecioarei Maria, una dintre cele mai mari sărbători din calendarul ortodox.

După ploaie, natura este inundată de curățenie. Aerul este mai proaspăt şi mai uşor respirabil. Totul stă sub semnul verbului ,,a fi".
            

Picăturile de ploaie se scurg uşor din copaci, de pe florile de vară, de pe frunzele plantelor în revărsare. Altele încă mai poposesc pe frunzele de un verde-închis văratic. Natura este frumoasă şi cere să fie mângâiată de ploaie, de fiecare dată când soarele este atât de puternic. S-a scurs ploaia din nori şi a căzut pe pământ îmbrățişându-l. La rândul său, Pământul s-a bucurat tresărind de atingerea ploii în cădere.

Şi-mi vin în memorie cuvintele lui Mahatma Gandhi: ,,Cerul sărută pământul prin ploaie, pământul sărută cerul prin flori". Mai poetic de atât, nici că se putea!
      

Îmi place ploaia, dat fiind faptul că odată cu aceasta, întreaga natură este spălată şi purificată! Sufletul omului devine mai calm şi mai echilibrat după revărsarea ploii în sânul naturii mame!!! El tinde spre linişte, calm, iubire, înțelegere, aspecte bune şi frumoase ale existenței.

Cât de frumoase sunt cuvintele lui Nichita Stănescu privind existența ființei umane pe acest pământ:

,,Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt". 
(,,Ce bine că eşti", de Nichita Stănescu)
     

Sunt mulți scriitori români, care sunt de părere că noi, oamenii, facem parte din natura-mumă. De exemplu, în poezia ,,Vara", de George Coşbuc, acest aspect este menționat în versurile:

,,Cât de frumoasă te-ai gătit,
Naturo, tu! Ca o virgină
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aş vrea să plâng de fericit,
Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!
Mi-e inima de lacrimi plină,
Că-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, şi-o să mă-ngrop şi eu!
O mare e, dar mare lină -
Natură, în mormântul meu,
E totul cald, că e lumină!"
    

În acest fel, ploaia curăță şi purifică acolo unde sufletul tânjeşte după candoare şi sensibilitate!

Nu am mai postat informații noi pe blogul meu din luna februarie, de când eram în „Așteptarea primăverii”.

Nu pot spune actualmente că nu o aștept pe Zâna Primăvară! Încă o aștept… Cred că toți o așteptăm pentru căldura cu care ne înnobilează sufletul, corpul, inima, privirea și cugetarea. 

Astfel, în așteptarea primăverii înfloritoare și a soarelui cu ale lui raze calde, readuc în prim-plan versurile poeziei Primăvara, de George Topîrceanu.

Sper ca versurile să vă încânte imaginația! Să aveți bucuria zămislită a acestui anotimp în ochi, în privire, dar și în suflet! Să vă încânte primăvara, chiar și așa în varianta sa mai capricioasă, actualmente, vorbind!

La-nceput de primăvară,

Iar s-arată soarele!

Ca un glob strălucitor

Printre anii trecători,

Printre frunzele-nverzite,

Din pădurea de smarald, 

Răspândind lumină-n lume

Şi-o firească ascensiune.

Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.

Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.

Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.

Sursa : Versuri.ro

Obișnuiam la începutul toamnei, pe 1 septembrie, să ascult melodia interpretată de Nicu Alifantis, „Emoție de toamnă”, versuri ce îi aparțin lui Nichita Stănescu și care fac parte din volumul „O viziune a sentimentelor” (1964). De ceva toamne, m-a cuprins timpul în mrejele-i ireversibile și am trecut cu vederea versurile poeziei lui Nichita Stănescu.

Iată că și anul acesta, pe 1 septembrie 2022, fiind o zi călduroasă de toamnă, am crezut că vara încă nu a plecat din fericire și, iarăși, am uitat de melodia interpretată de Nicu Alifantis, ce din punctul meu de vedere, reprezintă începutul unei zile de 1 septembrie (chiar nu mai contează anul…).

Astăzi, 23 septembrie 2022, într-o zi în care toamna într-adevăr ne bate la ușă, astăzi chiar că versurile lui Nichita Stănescu, „Emoție de toamnă”, pe notele lui Nicu Alifantis mi-au bătut la ușa casei și în suflet!  

            „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
            cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

            Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
            că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,

            că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
            şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

            Şi-atunci mă apropii de pietre și tac,
            iau cuvintele şi le-nec în mare.
            Şuier luna şi o răsar şi o prefac
            într-o dragoste mare”. (Emoţie de toamnă, de Nichita Stănescu)

Așadar, să avem o toamnă rodnică în recolte și în rezultate!