Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Raluka. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Raluka. Afișați toate postările

miercuri, august 23, 2023

Timp în schimbare

 

Timpul
Foto: Pinterest


S-au îngălbenit frunzele teiului.

Să fi venit, oare, toamna?!

După sărbătoarea creştină şi ortodoxă, „Adormirea Maicii Domnului", se spune în popor că natura se schimbă, iar toamna este aşteptată în viețile oamenilor.


Putem observa şi alte schimbări în acest sens. Să luăm, de exemplu, firul ierbii care, uşor-uşor, se îngălbeneşte! Păsările se pregătesc să plece spre alte ținuturi mai calde, fiindcă diminețile şi nopțile devin răcoroase, iar această schimbare este percepută atât de ființa umană, cât şi de viețuitoarele care ne înconjoară.


Astfel, natura se află în transformare, deoarece vara este pe sfârşite. Anul acesta, însă, vremea a fost încălzită de soarele incendiar al după-amiezii.


Marele rotund, ce a fost strălucitor pe cerul albastru din timpul verii, actualmente, este perceput mai palid dimineața şi de-abia în jurul amiezii străluceşte cu putere. Acest aspect este caracteristic anumitor zile din timpul săptămânii, când soarele apare puternic de după cortina de nori, căci în altele, soarele este absent lăsând cale liberă norilor albăstrii cu nuanțe cenuşii. Fructele şi legumele dau în pârg.


Treptat-treptat, este adevărat că ne îndreptăm spre toamnă, deşi suntem în luna august, ultima lună de vară. Florile specifice acestei perioade sunt daliile de un roşu închis, gladiolele în plenitudinea frumuseții lor solare, iar, prin unele locuri, mai putem zări câteva fire de trandafiri în floare.


Ce frumoşi sunt încă trandafirii, dar şi celelalte flori în revărsarea lor zilnică!  


Îmi vin în minte câteva versuri din „Crăiasa Zăpezii", de Hans Christian Andersen:


„Ce frumoşi sunt trandafirii,/Dar cad pradă ofilirii"!


Aşadar, ne pregătim de toamnă, însă suntem tot cu ochii îndreptați spre vară, vorba unui cântec românesc, ce este interpretat de cântăreața Raluka: „Ia-mi soarele din umbră".