Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Mihai Eminescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mihai Eminescu. Afișați toate postările

miercuri, ianuarie 17, 2024

Rugăciune

 

Rugăciune
Foto: Pinterest


Aleg să cred că ziua de 15 ianuarie este dedicată poetului Mihai Eminescu, fiindcă un alt poet, care să-l egaleze cel puțin pe Eminescu, nu există actualmente vorbind, ce să mai zic... de a-l depăşi prin arta creației?!


Ne tot „jucăm” cu „Ziua Națională a Culturii”, când, de fapt, în această zi, se desfăşoară activități ce au specific eminescian.


Evidențiez, în continuare, versurile de o finețe expresivă, aparte ale poeziei  „Rugăciune”, de Mihai Eminescu:

„Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică prea curată,
Și pururea fecioară,
       Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică prea curată
Și pururea fecioară,
       Marie”!

 

Să aveți spor la citit! ❤❤❤

 

La mulți ani cititorilor paginii mele! 🥂

marți, august 15, 2023

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului
Foto: Google Images

Astăzi, sărbătorim Adormirea Maicii Domnului, adică trecerea în neființă a Fecioarei Maria, una dintre cele mai mari sărbători din calendarul ortodox.


Este ziua în care Fecioara Maria s-a înălțat la cer.


Aşadar, am ales poezia ,,Rugăciune", de Mihai Eminescu, un poem închinat acestui eveniment ortodox, pe care-I sărbătorim astăzi noi, românii. 

Să fie pentru bucuria sufletului!

Rugăciune", de Mihai Eminescu:

,,Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupra-ne coboară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pamântului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,
Marie!”

Să fiți binecuvântați! ♥

sâmbătă, ianuarie 14, 2023

Şi dacă..., de Mihai Eminescu

 

Şi dacă...
Sursa: Flickr


Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.

Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.

Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.


Sursa : Versuri.ro

miercuri, septembrie 23, 2020

Meditație

 

Început de toamnă
Foto: Facebook

,,E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează". (,,Nervi de toamnă", de George Bacovia)

Într-una din plimbările-mi, observasem de la distanță, un falnic mesteacăn, care se afla lângă o frumoasă şcoală.


Înalt, bine cosmetizat încă din timpul primăverii, emana viață prin frunzele-i verzi şi aducea a primăvară, deşi toamna poposise peste copaci, prin livezi, grădini, câmpii şi pe dealuri, aşternându-şi rochia-i ruginie peste toate împrejurimile.


Era toamnă, vremea se prezenta plăcută simțurilor omului, după-amiezile erau, încă, sub puterea marelui Ra.... Era un timp de toamnă nostalgic, dar prielnic ființei umane.


În periplu-mi, m-am apropiat de acel mesteacăn, care mă fascinase, chiar de la distanță, cu podoaba-i verde. Mi-am dat seama că frunzele verzi ale copacilor reprezintă podoaba acestora, pe care o redobândesc odată cu regenerarea naturii, şi anume: în timpul primăverii. Cât de frumos era mesteacănul! Înalt, măreț, purtându-şi cu mândrie, coroana-i falnică de frunze, părea centrul lumii, deşi crescuse puțin mai lăturalnic, întinzându-şi rădăcinile spre un bloc din vecinătate. Oamenii poposeau sub coroana sa, bogată-n frunze verzi, căci acolo, era loc de relaxare, era umbră şi-ți puteai aştepta detaşat de tot şi toate, copilul venind de la şcoală. Când am poposit sub umbra-i, am stat şi i-am admirat frumusețea-i corolară. Deşi verde, odată cu sosirea toamnei pe meleagurile româneşti, am observat pe ici, pe colo, nişte galbene frunze. Era semn că mai trecuse o vară şi că toamna îşi preluase atribuțiunile. Treptat-treptat, mai timid poate decât în alte locații aflate sub mrejele toamnei, podoaba verde a copacului se transforma într-una galbenă. Câtă asemănare între podoaba verde a mesteacănului şi podoaba capilară a ființei umane! Şi noi, ființele umane, suntem supuse unor întregi schimbări, odată cu succesiunea anotimpurilor. Podoaba unei femei este frumusețea părului, pe care ea, femeia, şi-l îngrijeşte cu dăruire, pasiune, hărnicie. Asemenea şi în cazul mesteacănului în abordare, coroana de frunze constituia podoaba sa de aur.


Cu fiecare anotimp ce trece, şi ființa umană trece şi se petrece, iar schimbările-i sunt observabile în firele albe de păr, care apar în podoaba-i capilară, în ridurile uşoare sau pronunțate de la încheietura ochiului, în lipsa de elasticitate şi de fermitate a pielii etc., asemenea mesteacănului, despre care vă vorbeam, şi căruia începuseră să i se îngălbenească frunzele.


De fapt, este chiar o similitudine între trecerea şi petrecerea ființei umane prin viață şi ciclicitatea anotimpurilor prin reprezentanții săi. De această dată, elementul-reper l-a constituit mesteacănul, în calitate de reprezentant al mediului vegetal.


Îmi aminteşte, parcă, de salcâmul din romanul lui Marin Preda: ,,Moromeții". Salcâmul constituia pilonul satului şi al existenței umane din Siliştea-Gumeşti. Evenimentele familiale sau politice, tradițiile oamenilor, culesul recoltei, uniunea familială şi sătească erau toate protejate şi păzite de ,,salcâmul-minune".


Odată cu tăierea salcâmului, familia lui Ilie Moromete se destramă, iar satul îşi pierde din farmecul său.


Aşa se va întâmpla şi cu mesteacănul menționat: odată cu intrarea toamnei în drepturi, podoaba sa corolară va îmbrătrâni şi frunzele vor părăsi copacul-mumă, treptat-treptat, aşternându-se ca un covor, pe reavănul pământ. Mesteacănul va rămâne dezgolit de haina-i verde, aşteptând o nouă primăvară, care să-i poată reda frumusețea-i.


Asemenea mesteacănului, şi omul îşi va recâştiga pofta de viață, energia pierdută în anotimpurile reci, cheful de a cânta şi a petrece, odată cu revenirea primăverii. Însă bătrânețea nu va mai putea fi înlocuită de o nouă tinerete, chiar dacă primăvara va reveni pe tărâmurile noastre.


Spre deosebire de natură, care este într-o continuă schimbare şi revenire la tinerețe când primăvara îşi vine în simțire, reocupându-şi locul cuvenit, omul îşi continuă acelaşi curs al vieții, indiferent de succesiunea anotimpurilor: primăvară-vară-toamnă-iarnă.


Astfel, îmi vin în memorie, versurile lui Mihai Eminescu, din poezia ,,Revedere":

[,,Ce mi-i vremea, când de veacuri
Stele-mi scânteie pe lacuri,
Că de-i vremea rea sau bună,
Vântu-mi bate, frunza-mi sună;
Și de-i vremea bună, rea,
Mie-mi curge Dunărea,]
Numai omu-i schimbător,
Pe pământ rătăcitor,
Iar noi locului ne ținem,
Cum am fost așa rămânem:
Marea și cu râurile,
Lumea cu pustiurile,
Luna și cu soarele,
Codrul cu izvoarele".

(,,Revedere" în Convorbiri Literare, XIII, 7, 1 octombrie 1879)

joi, ianuarie 16, 2020

Vis, de Mihai Eminescu

Vis, de Mihai Eminescu
Foto: YouTube

"Ce vis ciudat avui, dar visuri
Sunt ale somnului fapturi:
A noptii minte le scorneste,
Le spun a noptii negre guri.

Pluteam pe-un rau. Sclipiri bolnave
Fantastic trec din val in val,
In urma-mi noaptea de dumbrave,
Nainte-mi domul cel regal.

Caci pe o insula in farmec
Se nalta negre, sfinte bolti,
Si luna murii lungi albeste,
Cu umbra imple orice colt.

Ma urc pe scari, intru-nlauntru,
Tacere-adanca l-al meu pas.
Prin intuneric vad inalte
Chipuri de sfinti p-iconostas.

Sub bolta mare doar straluce
Un singur sambure de foc;
In dreptul lui s-arat-o cruce
Si-ntunecime-n orice loc.


Acum de sus din cor apasa
Un cantec trist pe murii reci
Ca o cersire tanguioasa
Pentru repaosul de veci.

Prin tristul zgomot se arata,
Incet, sub val, un chip ca-n somn,
Cu o faclie-n mana-i slaba -
In alba mantie de domn.

Si ochii mei in cap ingheata
Si spaima-mi saca glasul meu.
Eu ii rup valul de pe fata...
Tresar - incremenesc - sunt eu.
.............................................
De-atunci, ca-n somn eu imblu ziua
Si uit ce spun adeseori;
Soptesc cuvinte nentelese
Si parc-astept ceva sa mor?"

Sursa: mihaieminescu.eu