Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale

vineri, mai 11, 2018

Orhideea – Frumuseţe într-o floare

Orhidee albastra
Foto: Facebook
De ce iubim orhideele? Le iubim, pentru că sunt creaţii ale Bunului Dumnezeu, zămislite pe acest pământ. Le iubim, pentru că sunt născute din obişnuitul şi din firescul lucrului bine făcut. Le iubim, pentru că sunt splendide alături de alte frumoase creaţii, pe care Dumnezeu le-a lăsat oamenilor, ca să se bucure de ele de-a lungul vieţii.
           
Toate orhideele sunt superbe: atât cele naturale, cât şi cele hibridizate şi, respectiv, cele colorate artificial: orhideele de-un albastru intens, cele de-un roşu aprins sau de-un verde crud asemănător firului de iarbă, apărut la începutul primăverii etc.  
           
De curând, mi-a fost dăruită o splendidă orhidee albastră. Orhideea albastră alături de cea roşie sunt considerate „minuni” ale naturii-umane!
           
Ce m-a frapat, în mod deosebit, a fost coloritul albastru al orhideei: un albastru intens, puternic, un albastru pronunţat din punct de vedere cromatic. Imediat, mi-a venit în minte perioada în care eram copil şi obişnuiam să pun cerneală albastră în vaza cu narcise de-un alb pur. După un timp, coloritul alb al narciselor devenea unul albastru-intens. Cu această secvenţă a copilăriei mele am asociat momentul când mi-a fost oferită orhideea albastră.
           
Eram convinsă că orhideea albastră a fost colorată artificial. Într-adevăr, orhideele albastre sunt superbe alături de toate celelalte specii de orhidee.

Adusă în climatul camerei, dintr-un hipermarket sau dintr-o florărie, pentru că planta suferă în urma colorării artificiale: florile încep uşor-uşor, să se ofilească, deşi, în mod obişnuit, florile orhideei stau înflorite o bună perioadă de timp, iar verdele închis al frunzelor, prin care circulă cerneala, începe să se îngălbenească.
           
De aceea, cu riscul de a repeta o idee, pe care am mai precizat-o cândva, evidenţiez faptul că TOT ce mai este încă NATURAL, şi anume: fructe, legume, plante, în general vorbind, este cu mult mai sănătos şi cu mult mai sigur consumabil decât ceea ce este supus artificializării. În timp, cu toţii vom suferi: fie oamenii, fie plantele, fiindcă nefirescul spre nefiresc duce şi ne duce.
           
Prin urmare, haideţi să alegem naturalul şi firescul în tot şi-n toate, evitând,  astfel, consecinţele neplăcute ale frumosului artificial!
           
Să fiţi iubite (i) în tot şi-n toate cele bune!

marți, mai 08, 2018

Legumele bio, ghidul tau spre viitor

Rosii Romania
Foto: Goveggie.ro
Toti ne dorim o viata cat mai lunga si sanatoasa, fara peripetii sau boli de care sa suferim intreaga viata, fara sa apucam sa descoperim adevaratul sens al vietii. Nimic nu este imposibil atunci cand vrei sa faci un efort sa iti fie bine si sa te simti bine in pielea ta. Orice stil de viata sanatos, se bazeaza pe mancare usoara, fara grasimi, fructe si legume bio, dar si pe multe altele. Cu toate ca trebuie sa renuntam la cateva dintre produsele pe care le consumam in mod obisnuit, totul este pentru binele organismului nostru. Nu exista o limita de legume pe care trebuie sa le consumam, spre deosebire de fructe. Si acestea sunt importante intr-o dieta, deoarece sunt bogate in antioxidanti si nutrimente, insa unele contin foarte mult zahar si de aceea trebuie consumate cu moderatie si atentie.

La fel de important este si felul in care mancam. In primul rand trebuie sa evitam sa consumam alimente in fata televizorului, sau a calculatorului, in drum spre serviciu, ori in timp ce facem si altceva, pe langa faptul ca mancam. Trebuie sa rupem putin din timpul nostru si sa ne acordam timpul potrivit pentru a savura masa linistiti si astfel esti mult mai atent la ce mananci si in cata cantitate, deoarece creierul nostru este focusat in totalitate pe ceea ce facem noi in momentul respectiv, iar acesta ne va comunica mult mai repede cand am atins nivelul de saturatie. Stresul este mare in fiecare zi, serviciul ne oboseste si de multe ori nu tinem cont de ceea ce mancam, insa acum este mult mai usor, deoarece ii avem la dispozitia noastra pe cei de la Goveggie, unde gasim cele mai proaspete fructe si legume bio, iar de acolo putem comanda orice dorim noi. Produsele nu sunt de import si sunt crescute natural la noi in tara, pana si gustul lor este diferit fata de celelalte legume si fructe obisnuite, din import.

joi, mai 03, 2018

Lalele, lalele, frumoasele mele lalele!

Lalele, lalele, frumoasele mele lalele
Foto: anitanna.wordpress.com
Lalelele sunt flori specifice primăverii şi din punctul meu de vedere, le iubesc pentru frumuseţea, coloritul, delicateţea, suavitatea şi sublimul lor.

O simplă şi firească întrebare, care mi-ar putea fi adresată referitor la aceste plante, ar fi aceasta, şi anume: de ce iubesc lalelele?!

Iar răspunsul meu ar fi unul natural şi cât mai dezinvolt cu putinţă: iubesc lalelele, pentru că se topesc în lumina soarelui de mai! Pentru că sunt frumoase, deosebite şi emană atâta primăvară! Pentru că, în funcţie de colorit, fiecare lalea exprimă un sentiment, o trăire a fiecăreia dintre noi, reprezentantele sexului frumos, cele care ne identificăm cu aceste flori şi cu această bogată paletă coloristică.

Iubesc lalelele, fiindcă ele exprimă dragostea eternă şi divină! Pentru că aceste flori sunt cu-adevărat frumoase prin structura lor, prin graţia pe care o oferă admiratorului, prin gingăşia lor, prin suavul parfum desprins din aşa-zisa „corolă de minuni a lumii”.

Primăvara uimeşte şi ne uimeşte prin frumuseţea florilor sale de sezon!

Din punctul meu de vedere, dacă primăvara nu observ lalelele în plenitudinea lor, prin pieţe, prin florării, prin grădini, atunci pentru mine, încă nu a venit primăvara. Dacă lalelele nu şi-au făcut prezenţa cu-adevărat în adâncul sufletului meu, atunci chiar nu este primăvară!

Şi-mi vin în minte versurile lui Luigi Ionescu: Lalele, lalele...

„Lalele, lalele,
Frumoasele mele lalele,
Cât îndrăgesc aceste flori
Cu chipul în multe culori.

Lalele, lalele,
Sfioasele mele lalele,
Ei îi vorbiţi în locul meu
Şi-i spuneţi ce-aş vrea să-i spun eu.

Speranţe aţi trezit în orice îndrăgostit
Şi-n lume câte graiuri petalele-au vorbit,
Iar roşu-nflăcărat ce-n gură vi l-au dat,
În clipa când v-au sărutat.

Lalele, lalele,
Frumoase ca visele mele,
Suntem uniţi şi fericiţi,
Lalele, lalele înfloriţi,
Lalele, lalele înfloriţi!”

Aşadar, iubiţi primăvara şi iubiţi anotimpul, respectiv, anotimpurile cu care vă identificaţi, fiindcă fiecare anotimp îşi are frumuseţea şi unicitatea sa!

vineri, aprilie 13, 2018

Gradini in tendinte in 2018

Cu putina imaginatie si cu materialele potrivite, iti poti transforma gradina intr-un spatiu relaxant si in tendinte. Iata care sunt cele mai noi tendinte in amenajarea gradinilor pentru 2018.

Casa de vacanta din gradina ta
gradini 2018

Potrivit designerilor, structurile exterioare de tipul „casa de vacanta” sunt la moda in 2018. In astfel de gradini moderne, pergola se indeparteaza de functia sa primordiala, reprezentand mai mult un element de design, un spatiu de relaxare sau de socializare (living, dining sau bucatarie in aer liber).

Combinatia perfecta intre relaxare, confort si utilitate, o gradina tip „casa de vacanta” este caracterizata prin:
  • Caracteristici de confort de ultima generatie: iluminat, incalzire, internet.
  • Bucatarie in aer liber, cu spatiu dedicat gatitului si gratarului.
  • Spatiul special pentru servirea mesei, pentru relaxare, socializare si distractie.
  • Spatii verzi bine delimitate cu piatra naturala sau pietris decorativ. 
Gradina ecologica
gradini 2018-2

O gradina ecologica nu numai ca arata, dar si functioneaza ca in natura. Si face acest lucru prin formarea unor conexiuni puternice intre plante, viata din sol, insecte si gradinar, pentru a intari o legatura naturala sanatoasa.

Designerii considera ca aceste gradini ecologice concepute pentru a ajuta mediul inconjurator si pentru a incuraja biodiversitatea vor fi in tendinte in 2018. Plantele si materialele naturale din surse locale (piatra de rau, ardezie, travertin, piatra naturala poligonala) stau la baza gradinilor ecologice.

Fantani arteziene sau helestee decorative
gradini 2018-5

Daca vrei sa ai in gradina un punct de atractie, un element de decor inedit, atunci ia in calcul constructia unei fantani arteziene, a unei cascade artificiale sau amenajarea unui mic helesteu decorativ. Designerii ne spun ca in 2018, aceste amenajari vor fi in tendinte.

gradini 2018-6

Sunetul apei curgatoare pe care il ofera acestea ne duc cu gandul la linistea sufleteasca pe care ne-o ofera natura.

gradini 2018-7

Pe langa amenajarea propriu-zisa, concentreaza-te pe incorporarea anumitor elemente si decoratiuni care stimuleaza simturile: vase sau recipiente cu lavanda terapeutica, care, impreuna cu sunetul apei, vor crea o ambianta relaxanta.

Daca locuiesti in judetul Bacau sau Neamt, iti recomandam sa achizitionezi piatra naturala decorativa de exterior si pietrisul decorativ din depozitele VINCA din Bacau, com. Nicolae Balcescu, E85, nr. 1248 sau Neamt, Roznov, str. Paltinului, nr.883.  Mai multe detalii gasesti pe https://www.vinca.ro/piatra-naturala

Tendinte in amenajarile interioare in 2018

Vrei sa afli in ce culori sa iti decorezi casa in 2018 sau ce fel de mobilier este in tendinte in 2018? Am selectat cateva directii recomandate de designeri pentru anul acesta.

Culori indraznete, trend esential in 2018!
Culori indraznete 2
Sursa imagine: scene7.com

Anul acesta uita de tonurile neutre! Culori complementare de albastru si portocaliu, turcoaz, verde-telina, verde-teal, galben luminos, roz pal, rosu caliente, rosu ca petalele de mac, toate aceste culori indraznete sunt la moda in 2018. Oamenii s-au saturat de nuantele neutre, de cele mai multe ori chiar plictisitoare. Tonurile neutre, precum black onyx, griurile metalice mate, vor avea mai mult o pozitie de fundal, de contrast.

In afara de combinatiile clasice, culorile pot fi combinate intre ele in nenumarate feluri, unele neasteptate, precum in imaginea de mai sus.

Stil si eleganta in 2018 – Mobilier si accesorii Vintage
Mobilier si accesorii vintage
Sursa imagine: freshome.com
Accesoriilor vintage au o intreaga istorie in spatele lor. Integrarea accesoriilor vintage, a cartilor si a obiectelor de arta in spatiul tau creeaza o experienta unica si personala. Articolele vintage sunt foarte usor de gasit  zilele astea, de la magazinele cu anunturi online, pana la magazinele si targurile de antichitati. Daca nu vrei sa ai in casa obiecte ce au fost folosite de altii, dar iti place aspectul vintage, opteaza pentru elemente noi, ce sunt finisate intentionat in acest stil.

Mobilier vintage
Sursa imagine: antiquefurniture.com
Designul ar trebui sa fie oricum, dar nu plictisitor. Ne place ideea acestui trend de nou si modern imbinat cu vintage, deoarece oferapersonalitate spatiului. Fie ca vorbim de ceasuri, tablouri, ghivece pentru flori sau mobilier, poti alege sa adaugi accente vintage pentru a crea un contrast interesant.

Finisaje naturale din granit negru
Mereu seducator: granitul este in tendinte si in 2018!

Indiferent ca vorbim de blaturi, placaje, glafuri sau trepte, granitul negru confera oricarui spatiu rafinament, dar si durabilitate, datorita proprietatilor sale extraordinare. Aspectul modern al granitului negru este motivul pentru care acesta este foarte cautat in 2018, mai ales cand este combinat inteligent cu mobilierul.

Blatul de bucatarie din granit negru poate fi combinat cu o mobila cuaccente viu colorate sau cu una alba, pentru un contrast grafic puternic.

granit negru bucatarie
Sursa imagine: Vinca.ro
Podea placata cu granit negru, pereti intr-o nuanta crem-deschis si mobilier maro cu mici accente de negru.
podea granit negru
Sursa imagine: humideas.com
Granitul negru ca piesa de rezistenta intr-o baie moderna si eleganta

granit negru baie
Sursa imagine: Vinca.ro
Spatii "aspirationale"
baie 2018
Sursa imagine: freshome.com
Fie ca este vorba de spatii "relaxante", "energizante", "intime" sau "profesionale", aceste tipuri de amenajari au puterea de „a-ti reincarca bateriile”. Un perete din sticla in baie care sa iti permita sa admiri natura, un spatiu de relaxare in living plin cu plante si flori, un perete din caramida sau un perete placat cu piatra naturala decorativa in birou iti creeaza o alta stare de spirit. Mai greu de realizat daca nu stai la casa, insa nu imposibil.

joi, martie 29, 2018

La vie est belle – Lancôme!

La vie est belle
Viaţa este frumoasă în cel mai frumos mod!

Viaţa este frumoasă dacă tu, omule, lupţi, ca să ţi-o faci frumoasă! Iar odată cu venirea primăverii, viaţa devine cu mult mai frumoasă şi cu mult mai roz, pentru că o poţi colora în nuanţe de roz şi-n fragranţe florale.

Lancome La vie est belle este o apă de parfum ce a fost creată de Olivier Polge, Anne Flipo şi Dominique Ropion şi se găseşte în variante de 30 de ml, 50 ml, 75 ml, 100 ml. La vie este belle este un parfum complex, ce are la bază trei trasee, şi anume: unul floral, unul fructat şi un traseu alcătuit din note gurmande. Traseul floral cuprinde un buchet de flori de iris, iasomie şi floare de portocal. Cel fructat este format dintr-un cocktail de fructe de pădure şi de pere. Iar notele gurmande sunt date de patchouli, boabele tonka, vanilia şi pralina.

Se remarcă faptul că parfumul este interesant atât în privinţa fragranţelor florale, cât şi în ceea ce priveşte cumulul de arome. Fără doar şi poate, apa de parfum La vie este belle este destinată femeii împlinite, fericite, persoanei de genul feminin, care are un vis măreţ şi pe care doreşte să-l îndeplinească indiferent de eforturile depuse, demonstrând, astfel, că viaţa este frumoasă şi cât mai roz aşa cum este şi nuanţa apei de parfum La vie est belle.

marți, martie 27, 2018

Hidratare cu Nivea Fruity Shine Strawberry – Lip Balm

Nivea Fruity Shine Strawberry – Lip Balm
Foto: Nivea.ro
În lumea cosmeticelor, auzim frecvent vorbindu-se despre hidratare: hidratarea mâinilor, a buzelor, hidratarea pielii în general.

Ce se înţelege prin hidratare?
Hidratáre, hidratări s. f. „Acțiunea de a se hidrata şi rezultatul ei. ♦ Interacțiune între particulele unei substanțe dizolvate și moleculele de apă, însoțită de degajare de căldură. ♦ (Med.) Introducere de apă în organism, care se efectuează în caz de hemoragii, vărsături etc. – V. hidrata. (sursa: DexOnline.ro).

Despre hidratare, vorbim şi în cazul unui balsam de buze.

Să vedem ce poate oferi un balsam de buze organismului.

Astfel, un balsam de buze, pe care l-am descoperit de ceva vreme, este Nivea Fruity Shine cu diferite arome: căpşuni, cireşe, guave roz, piersici, pomegranade. Ce mi-a plăcut la el este gradul intens de hidratare, pe care ţi-l oferă, graţie formulei inovative Hydra IQ ce oferă buzelor atât o catifelare, cât şi o hidratare de durată. La acestea se adaugă aroma proaspătă a fructelor menţionate. Astfel, buzele devin strălucitoare, hidratate, moi, catifelate!

Enjoy Nivea! Enjoy buze răsfăţate şi hidratate!

vineri, martie 16, 2018

Herbal Tea – Lord Nelson

Herbal Tea – Lord Nelson
Un ceai bun, ce merită a fi consumat pentru starea de bine, este ceaiul din patru plante: Herbal Tea – Lord Nelson, produs în Germania pentru concernul Lidl România. Cele patru plante din compoziţia ceaiului sunt: chimenul dulce, muşeţelul, rooibosul şi menta. Toate aceste plante contribuie, în mod deosebit, la buna funcţionare a aparatului digestiv. Analizând caracteristicile fiecărei plante, constatăm că: menta are proprietăţi antifermentative, dezinfectante datorate – taninurilor conţinute − precum şi proprietăţi dezinfectante.

Menta ajută în afecţiuni ale vezicii biliare pentru punerea în bună funcţiune, de exemplu, a unei vezici biliare leneşe.

Preparatele fitoterapeutice din mentă sunt utile în diaree pentru combaterea greţurilor sau a colicilori şi chiar în cazul colonului iritabil. Mentolul în soluţie diluată poate fi administrat ca antiseptic, analgezic şi decongestionant în afecţiunile inflamatorii ale nasului, sinusurilor şi căilor respiratorii.

Utilizat extern, uleiul esenţial de mentă ajută la calmarea iritaţiilor pielii şi a muşcăturilor de insecte. De asemenea, acesta este folosit în inhalaţii, este util în tratarea răcelilor şi a gripei. Poate fi folosit ca apă de gură pentru tratarea infecţiilor orale. Se pare că are un rol deosebit în ameliorarea durerilor de cap. (sursa: csid.ro)

Muşeţelul este utilizat pentru tratarea afecţiunilor digestive cum ar fi: digestia leneşă, balonarea şi flatulenţa.

Uleiului esenţial de muşeţel ajută la calmarea inflamaţiilor şi are efecte antidiuretice şi sedative. Datorită acţiunii calmante, este frecvent inclus în preparatele de uz extern, în scopul tratării afecţiunilor pielii care produc mâncărimi puternice precum eczema. (sursa: csid.ro)

Despre chimenul dulce, putem afirma faptul că seminţele de chimen dulce au un conţinut crescut în vitaminele B şi C, contribuind atât la reducerea colesterolului, cât şi la întărirea sistemului imunitar, mai ales în perioada iernii atunci, când organismul este slăbit. Având şi un continut bogat în fibre, chimenul dulce contribuie la buna funcţionare a aparatului digestiv şi poate trata diverse afecţiuni ale acestuia. (sursa: slabescu.ro).

În ceea ce priveşte rooibosul, acesta are multe proprietăţi, printre care specificăm tratarea afecţiunilor aparatului digestiv şi ale vezicii urinare. Menţionăm faptul că ceaiul de rooibos este folosit în diminuarea durerii cauzate de colici bebeluşilor. Mai multe proprietăţi ale acestui ceai pot fi observate citind articolul Relaxare – partea I/partea a II-a... cu ceaiul de rooibos, de pe blogul meu personal, mihaellas.ro.

Astfel, vă urez să vă bucuraţi de savoarea unui ceai cu adevărat benefic şi gustos: ceaiul din plante: Herbal Tea!

marți, martie 06, 2018

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!

Fericire
Foto: Facebook
Mereu mi-au plăcut versurile lui Nichita Stănescu. Poate că, în frumuseţea anumitor versuri, m-am regăsit şi, încă, mă regăsesc.

Astăzi, citind rubrica „Amintirile mele de pe Facebook” [(este bun şi chiar util şi Facebook-ul acesta la ceva; glumesc, bineînţeles J], am redescoperit frumosul vieţii exprimat în lirica lui Nichita Stănescu şi bucuria de a trăi viaţa din plin odată cu ireversibilitatea fiecărei clipe din noi.

O poezie cu suflet şi despre suflet!

Să ne bucurăm recitindu-l pe Nichita Stănescu!

    „Ce bine că eşti”, de Nichita Stănescu
„E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt”.

marți, ianuarie 23, 2018

„Trebuiau să poarte un nume”

Foto: CorinaZone.DeviantArt.com
Între scrierile clasice şi cele moderne legate de opera şi de viaţa lui Eminescu, tind să-mi îndrept atenţia spre clasicitate, şi anume: spre un memorabil citat al lui G. Călinescu:

„Astfel se stinse, în al optulea lustru de viaţă, cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi, vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale” (Viaţa lui Mihai Eminescu, de G. Călinescu).

Tind să cred că acest citat conţine un mare adevăr, căci, din dimensiunea metafizică a lucrurilor cu înţeles profund, din acea „realitate” în care cuvâtul întemeiază o lume, poetul îşi aşteaptă urmaşii, ca să-i continue arta scrisului prin evidenţierea farmecului şi a frumuseţii limbii române.        

Tudor Vianu a afirmat, la un moment dat, faptul că: „fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci”, aserţiune, pe drept cuvânt, plină de însemnătate şi de adevăr, pentru că este elocvent faptul că, fără Eminescu, suntem chiar mai altfel şi de ce nu… suntem chiar mai săraci cultural vorbind.

Până la Eminescu, limba română n-a „sunat” atât de armonios, atât de natural şi atât de firesc. Limbajul operei lui Eminescu este uimitor în dorinţa cititorului de a încerca să-i descifreze înţelesurile profunde. Limpezimea şi echilibrul lingvistic creează impresia unei spontaneităţi desăvârşite, Mihai Eminescu aflându-se într-o permanentă şi migăloasă căutare a „cuvântului ce exprimă adevărul”.

Ghidat de afirmaţia lui Titu Maiorescu „să fim naţionali în marginile adevărului”, Mihai Eminescu îşi stabileşte raporturile cu limba română în termeni de „luptă dreaptă”, ca pe o încercare de „a turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă”. Astfel, punctul de plecare în strategia poetică îl constituie „limba veche”, considerată ca temelie în explicaţia prospeţimii şi a naturaleţii limbajului eminescian.

Spre exemplu, limba nuvelisticii eminesciene este conturată într-un moment în care limba română face un efort uriaş în asimilarea şi-n formularea marilor concepte filosofice. Nu poate fi trecută cu vederea nici arta acestor însemnări, în ciuda tinereţii, ezitărilor şi imperfecţiunilor ei. Tudor Vianu subliniază faptul că o parte din frumuseţile cele mai de seamă ale artei româneşti de a povesti au căzut din condeiul poetului […] „iar valori noi îşi află aici începutul drumului lor prin lume” [(T. Vianu, Arta prozatorilor români (1966)].

Limbajul eminescian ne învăluie în aura sa mirifică şi ne introduce în mirajul spaţiului selenar creat de Dionis, ne cuprinde în mrejele stării de extaz şi de beatitudine existente în Insula lui Euthanasius şi introduce cititorul în spaţiul exotic al lumii egiptene, în care suntem martorii avatarurilor faraonului Tlà, reincarnat în persoana unui bătrân cerşetor în spaţiul mitic existent în Sevilla, precum şi în personajul Angello „om fără inimă, care dispreţuia femeile.

Prin limbajul poetic propriu, Eminescu şi-a construit şi fixat, în eternitatea spaţiului românesc, opera.

„Ceea ce s-a obţinut pe această cale a produs uneori impresia noutăţii, nu însă pe cea a frăgezimii. Miracolul eminescian a stat în faptul de a fi dobândit o limbă în acelaşi timp nouă şi proaspătă. Pentru a atinge acest rezultat, Eminescu n-a trebuit să lupte cu limba, aşa cum au făcut unii dintre emulii săi de mai târziu. I-a fost de ajuns să se aşeze în curentul limbii şi să-şi înalţe pânzele în direcţia în care sufla duhul ei” (Tudor, Vianu, Scriitori români, vol. I, Editura „Minerva”, Bucureşti, 1971, p. 272).

Concluzionez aceste câteva gânduri…, cu versurile lui Marin Sorescu din poemul Trebuiau să poarte un nume, afirmând faptul că Mihai Eminescu a existat, a fost un om cu bucurii, cu suferinţe, cu dezamăgiri, dar, nicidecum, un supraom sau un personaj legendar în maniera în care unii interpreţi ai operei poetului ne-au determinat să credem.

„Eminescu n-a existat.
A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barbă nepieptănată de crai.
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.
Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună
Seara în jurul focului poezii: «Mioriţa» şi «Luceafărul» şi «Scrisoarea a III-a».
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.
În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau dorinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.
Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?
Acest tânăr cu ochi mari
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.
Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu”.