Blog personal. Îmi place să scriu!

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Versuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Versuri. Afișați toate postările

joi, septembrie 06, 2018

Toamnă dulce, toamnă...

Toamnă dulce toamnă
Foto: Facebook
Şi da, a venit toamna ca, de altfel, în fiecare anotimp. Din ceea ce am observat, este o toamnă rodnică: merele, perele, strugurii, nucile, gutuile, gogoşarii au dat în pârg. Aroma strugurilor o simt, prin curţile oamenilor, pe măsură ce mă apropii de casele acestora. Încă este o vreme plăcută şi frumoasă de toamnă: nici prea cald, nici prea frig, frunzele se îngălbenesc uşor-uşor şi încep a cădea pe pământul primitor. Este frumoasă toamna; parcă este o atmosferă desprinsă din file de poveste. Dar ce anotimp nu este unic şi deosebit în felul său?! Şi, totuşi, verdele frunzelor se îmbină armonios cu galbenul frumos al toamnei! Mai durează până ce toamna va putea fi simţită cu-adevărat în plenitudinea sa, dar, pentru acest început de toamnă, timpul este plăcut! Este timpul dulceţurilor, al murăturilor, al iubirii pure şi sincere. Este timpul în care poţi sorbi un ceai fierbinte sau poţi bea un pahar cu vin roşu şi fiert, într-o seară de toamnă, stând pe terasa locuinţei în ciuda faptului că serile şi dimineţile toamnei au devenit mai răcoroase.

Şi, cum toamna este lăudată-n versuri şi de scriitorii noştri, m-a impresionat afirmaţia lui G. Topârceanu, afirmaţie ce vizează anotimpul toamna:

„Toamnă dulce, toamnă cu frunzele toate flori” (George Topârceanu)

Închei aceste cugetări, printr-un frumos videoclip despre toamnă:


marți, martie 06, 2018

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!

Fericire
Foto: Facebook
Mereu mi-au plăcut versurile lui Nichita Stănescu. Poate că, în frumuseţea anumitor versuri, m-am regăsit şi, încă, mă regăsesc.

Astăzi, citind rubrica „Amintirile mele de pe Facebook” [(este bun şi chiar util şi Facebook-ul acesta la ceva; glumesc, bineînţeles J], am redescoperit frumosul vieţii exprimat în lirica lui Nichita Stănescu şi bucuria de a trăi viaţa din plin odată cu ireversibilitatea fiecărei clipe din noi.

O poezie cu suflet şi despre suflet!

Să ne bucurăm recitindu-l pe Nichita Stănescu!

    „Ce bine că eşti”, de Nichita Stănescu
„E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt”.