Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale

miercuri, ianuarie 11, 2017

Trăire

Trăire
Foto: Facebook
Câteodată, de-a lungul şirului existenţial, ţi se-ntâmplă ceva. Nu pot defini exact în ce constă acel ceva, pentru că logic, ceva este un pronume nehotărât simplu şi, prin urmare, în momentul în care afirmi: „s-a întâmplat ceva”, poţi foarte bine să te gândeşti că a avut loc fie un eveniment plăcut în viaţa ta sau, poate, nu..., te poţi gândi la faptul că existenţa unui om s-a schimbat, brusc, la 180 de grade din cauza unui eveniment neaşteptat.....oricum, la nivel semantic şi nu numai..., acest ceva are mulţi semnificaţi.

Te-ai gândit, vreodată, că şi tu, fiinţă umană, te poţi confrunta cu un ceva şi că este necesar să iei atitudine şi să acţionezi în conformitate cu ceea ce implică acel ceva?!

luni, decembrie 19, 2016

Febra sărbătorilor

Termometru
Foto: Google Images
Îndrăgesc foarte mult ornamentele din perioada sărbătorilor de iarnă: globuri mari, globuri mici, ghirlande sclipitoare, sorcove, clopoţei, steluţe luminoase şi lucioase, fulgi de nea decorativi, ce împodobesc frumosul brad de Crăciun…toate acestea mă întâmpină, cu drag, în fiecare an, dar şi multe altele…

Prin anumite caracteristici, cred că fiecare anotimp are frumuseţea sa specifică.

Ceea ce nu înţeleg este această febră a sărbătorilor, ce începe, estimativ, la mijlocul lunii noiembrie şi continuă toată luna decembrie… şi, poate, puţin din luna ianuarie….

miercuri, decembrie 07, 2016

Petale în lacrimi de nisip

Petale în lacrimi de nisip
Foto: Facebook
Suntem asemenea unor fire de nisip spulberate de vânt în periplul nostru pe acest pământ. Astăzi, suntem într-un loc, mâine, într-altul...

Ne căutăm locul şi, de cele mai multe ori, nu reuşim a-l găsi...

Nu stăm locului deloc şi nici nu ne aşezăm locului, pentru că existenţa noastră este ireversibilă şi noi suntem într-o continuă căutare...

Şi, de fapt, ce căutăm în viaţă?
Aceasta ar fi una dintre întrebările la care chiar nu pot da un răspuns sigur, pentru că fiecare fiinţă umană este unică, fiecare luptă pentru atingerea unui ideal de-a lungul vieţii.

vineri, octombrie 07, 2016

Luminozitate

Luminozitate
Foto: Google Images
Luminozitate

M-am uitat la Soare,
Şi, din nou, la noi,
I-am cerut o rază,
Doar pentru noi doi.

Mi-a surâs Săracul,
Ca-ntr-un „palid” vis,
Căci era o toamnă,
O toamnă de vis...

marți, septembrie 27, 2016

Am uitat…

Am uitat…
Foto: Google Images
Am uitat

Am uitat să cer iubirii
Şi-mi era atât de dor...
Să mă nasc NUMAI din iubire
Şi din iubire să NU mai mor.

Pur şi simplu...am uitat...


Am uitat şi chiar de mine,
Am uitat şi de uitare...
Am uitat şi de chemare...
Ce să spun, DAR, de...strigare....?!

Pur şi simplu...am uitat...

miercuri, septembrie 21, 2016

Imaginaţie incipientă

Şi m-am născut din iubire... drept mărturie este numele sfânt, ce-l port: Mihaela „cea care se aseamănă lui Dumnezeu” (Semnificatia-numelui.net).

Amore imaginato
Foto: Google Images
Am înaintat în viaţă şi spre viaţă. M-am gândit la timpul ce trece şi ne întrece prin ireversibilitatea sa. M-am aflat într-o perpetuă căutare de nou, unic şi de plăcut. Am iubit tăcerea şi am căutat liniştea fără a reuşi întotdeauna să o descopăr şi să mă regăsesc în povestea ei... dulce şi, poate, pentru unii, apăsătoare.

Într-un moment de linişte, visam că stau la o oareşicare „masă a tăcerii” şi-mi imaginam, măcar, una din ipostazele iubirii: iubirea în care-ţi zâmbesc ochii, iubirea în care-ţi surâde zâmbetul, iubirea în care atât ochii, cât şi zâmbetul se nasc din lacrimi de iubire..., iar, atunci, în acel moment, totul pare frumos, devine chiar mai frumos...ca într-un adevărat vis al iubirii şi al puterii imaginaţiei..., ce te poartă oriunde-ţi doreşti, până în momentul în care viaţa te atenţionează cât de puternic poţi fi în distincte împrejurări.

luni, septembrie 19, 2016

Nostalgie

Nostalgie
Foto: Google Images
Această poezie a luat naştere odată cu via manifestare a toamnei, moment în care nostalgia timpurilor plăcute ne cuprinde fiinţa întru totul. Nu doresc să susţin ideea că anotimpul toamna nu este unul frumos, ci, dimpotrivă, paleta largă de culori, de arome, de nuanţe, de fructe, de flori devine diversificată odată cu apariţia acestui anotimp. Câteodată, însă, toamna lasă loc meditaţiei....

Nostalgie


Şi-a trecut un timp de-atunci,
Când eram tineri şi-adulţi,
Mi-e dor de-o toamnă de-nceput,
... de-aroma toamnei de demult,
Pe care s-o simţim adânc
În ale noastre nări, vibrând...
Mi-e dor de frunze ruginii,
... de soare, nori şi păpădii,
... de pasul meu,
... de pasul tău,
Atunci, când noi eram copii,
Mi-e dor de ce ţi-e dor şi ţie,
Dar stau şi mă-ntreb în sine-mi:
Ţi-e dor de ce mi-e dor în mine-mi?!

vineri, septembrie 09, 2016

Sentiment… în DOI

Dragostea exista peste tot
Foto: PortalRoman.com
Una dintre etapele cele mai importante ale vieţii este aceea în care experimentezi sentimentul incipient şi, ulterior, profund al IUBIRII.

Cred şi simt IUBIREA, unul dintre cele mai frumoase şi mai înălţătoare sentimente.

Acesta este, de fapt, şi motivul pentru care „am dat viaţă” următoarelor versuri cu şi despre IUBIRE, pentru că, fără IUBIRE, am fi mai altfel, şi anume: mai săraci”!

Noi...DOI

„Ninsori de flori cad peste Noi
Şi mă gândesc
La Noi, la Astăzi sau Poimâine-n Doi
Când existam doar Noi.

joi, septembrie 01, 2016

Vis de mare…

Marea ca iubita
Foto: Google Images
Am învăţat de la mare că timpul este nemărginit, dar că tu, omule, eşti mărginit... Am învăţat de la mare că noi trecem printr-o etapă iniţiatică în această dimensiune a existenţei umane şi că o nouă viaţă ne este dată acolo, Sus, departe de lumea dezlănţuită.

Şi tot de la EA am învăţat că este remarcabil să fii şi să te numeşti om, dar că este necesar să înveţi, ca să te ridici la acest rang! (Garbo.ro/articol/Lifestyle/19371/ce-inseamna-sa-fii-om.html). Iar de la mare poţi învăţa multe, dacă ai răbdarea necesară de a-i asculta valul, de a-i înţelege zbuciumul, de a-i simţi liniştea, de a-i auzi glasul, vocea, cântecul...

miercuri, august 24, 2016

La o cafea cu … Fericirea

La o cafea cu … Fericirea
Foto: Google Images
Tot este în tendinţă întrebarea:
- Ţi-ar plăcea să ieşim în oraş la o cafea?....

În aceeaşi manieră, întreb şi eu un posibil interlocutor:
- Ţi-ar plăcea, vreodată, ca Timpul să se oprească-n loc, asemenea unei pendule de ceas, tocmai într-un moment al vieţii tale, în care tu erai, pur şi simplu, fericit? Şi să-ţi doreşti ca El, măreţul Timp, să nu mai treacă atât de repede, iar tu să poţi simţi plenar momentul în care erai cu-adevărat fericit?!
- Ţi-ar plăcea dacă, din jocul de puzzle al vieţii, Bunul Dumnezeu ţi-ar oferi, într-o zi, posibilitatea să extragi o „carte” pe care să o „joci” până la sfârşitul vieţii tale? Ce s-ar întâmpla dacă ai extrage cartea de joc numită: FERICIREA. Cum vei putea trăi atunci doar în fericire deplină?