Vis de mare…

Foto: Google Images

Am învăţat de la mare că timpul este nemărginit, dar că tu, omule, eşti mărginit... Am învăţat de la mare că noi trecem printr-o etapă iniţiatică în această dimensiune a existenţei umane şi că o nouă viaţă ne este dată acolo, Sus, departe de lumea dezlănţuită.

Şi tot de la EA am învăţat că este remarcabil să fii şi să te numeşti om, dar că este necesar să înveţi, ca să te ridici la acest rang! (Garbo.ro/articol/Lifestyle/19371/ce-inseamna-sa-fii-om.html). Iar de la mare poţi învăţa multe, dacă ai răbdarea necesară de a-i asculta valul, de a-i înţelege zbuciumul, de a-i simţi liniştea, de a-i auzi glasul, vocea, cântecul...

Sunt voci ce spun că marea este obositoare...Este posibil sau, poate, nu...

Din punctul meu de vedere, marea reprezintă frumuseţea, bucuria nemărgită a sufletului doritor de linişte, linişte şi, iarăşi, linişte....

Stăteam pe malul mării şi-i ascultam cântecul...valurile se rostogoleau agale când spre ţărm, când înaintau în larg... Era o frumoasă zi de vară...şi nisipul scârţâia şi se prindea de picioarele mele umede...Este atât de plăcut să ai feelingul acela ce te determină să simţi că te afli în vecinătatea mării!!!

Aerul este mult mai puternic, iar tu, omule, simţi că trăieşti într-o altă dimensiune a timpului...un timp frumos, un timp de vară... unde totul este vis....un vis de mare şi despre mare...iar totul începe cu un vis...Şi-mi vine în minte replica personajului Gavrilescu din nuvela La Ţigănci, de Mircea Eliade: „Toţi visăm, aşa începe, ca într-un vis...”

Din perspectiva mea, există un timp al mării, indiferent de anotimpul în care ne aflăm fizic. Pentru că marea a fost, este şi va fi întotdeauna frumoasă!!! EA îşi despleteşte valurile asemenea manierei în care o femeie îşi despleteşte părul spre a-l spăla şi a-l aranja.

Şi parcă atunci, când valurile înspumate ale mării lovesc ţărmul, ele poartă cu ele o poveste, ce, în momentul în care nu este decodificată de ascultători, acestea se retrag...se retrag... spre marele şi întinsul nemărginit ALBASTRU, încărcat de necunoscutul şi de enigmaticul adâncului.

Şi întotdeauna marea constituie şi va fi o enigmă pentru mine! Ea ascunde în adâncul său mistere ce nu sunt elucidate! Faptul că vezi numai apă atât cât poţi cuprinde cu privirea constituie un aspect neobişnuit vieţii cotidiene, cu care nu te întâlneşti decât la marea albastră!

Poetic vorbind, marea este iubita care-şi prinde-n valurile sale, ca-n nişte braţe, iubitul, şi anume: călătorul ostenit, pe care-l aşteaptă atât cât este nevoie: un an, doi..., poate şi mai mult timp...până când acesta se aruncă-n braţele mării de-un albastru, spre-un verde închis, îmbrăţişând-o.

De fiecare dată când am sau voi avea oportunitatea, mă voi întoarce cu mare drag spre mare, pentru că EA devine misterioasă prin glasul său, prin zgomotul valurilor ce se sparg de ţărm, prin plenitudinea sa!

Ai simţit vreodată că te apropii de mare şi că marea este numai şi numai a ta?!

Vă doresc să aveţi o toamnă ca-n poveşti pe care să o petreceţi la malul mării, de ce nu?!