Blog personal Mihaela Hriban

marți, septembrie 29, 2015

Fii enigmatic cu apa de toaletă – Enigma – de la ORIFLAME!

Enigma by Oriflame
Foto: Oriflame.ro
Te consideri o femeie modernă într-un secol al imprevizibilului şi al enigmaticului actual?!

Tocmai acesta este motivul pentru care aş dori să vă dezvălui câteva lucruri legate de apa de toaletă Enigma de la ORIFLAME!

Personal, eu am primit cadou apa de toaletă ENIGMA. Treptat-treptat, folosind-o, am descoperit că această apă de toaletă se potriveşte foarte bine stilului meu existenţial în materie de parfumuri, deşi persoana care mi-a dăruit-o, cu mult drag, evident, bănuia că apa de toaletă, în discuţie, mi s-ar potrivi, dar nu ştia acest aspect într-o manieră sigură.

Ştiţi şi voi, dragele mele, că este destul de dificil să faci cadou un ruj, un parfum, o ojă etc. unei persoane pe care nu o cunoşti foarte bine, pentru că s-ar putea ca să nu reuşeşti să-i descoperi în totalitate preferinţele sale.    

marți, septembrie 22, 2015

„Ninsoare” de frunze

Toamna
Foto: Google Images
Dragii mei cititori, astăzi, ne „ocupăm” de toamnă. Chiar a venit toamna, deşi, poate, pentru mulţi dintre noi acest aspect pare incredibil, dar este adevărat!!!

Ninge cu frunze: ruginii, roşietice, galbene, ruginii-verzui... natura s-a pregătit de-o adevărată sărbătoare decorativă şi parfumată!

„Niciodată toamna nu fu mai frumoasă”!!!... (Tudor Arghezi, „Niciodată toamna”) J

Este timpul strugurilor şi al mustului parfumat! Câtă dulceaţă se revarsă din buchetului parfumat al ciorchinelui de strugure: savoare, gust, parfum...un adevărat deliciu al simţurilor şi al papilelor gustative!!! J

Dar cât de frumoasă este şi toamna!!!

marți, septembrie 15, 2015

Tărâţele de psyllium

Psyllium
Foto: Google Images
Deseori, ne „ciocnim” de dictonul latin: „Minte sănătoasă, în corp sănătos” („Mens sana in corpore sano”).

Şi logic că acesta este adevărul dacă ne gândim bine cât de importante sunt organele din corpul uman şi câte activităţi diversificate şi complexe desfăşoară acestea!!!

Mă gândesc, în acest sens, la procesul digestiv şi la importanţa colonului pentru organismul uman. Sunt voci care afirmă: „Eşti ceea ce mănânci!” şi, într-adevăr, tindem să luăm serios această afirmaţie. 

Colonul are patru regiuni: ascendentă, transversală, descendentă şi sigmoid. Se spune că fiecărei părţi ale colonului îi corespunde câte un organ din corpul uman.

De multe ori, mesele copioase şi greoaie creează probleme digestive serioase procesului digestiv: constipaţie, flatulenţă, diaree, crampe abdominale ş.a.m.d.

miercuri, septembrie 09, 2015

Nature-Min – FOREVER LIVING PRODUCTS

Nature-Min
A venit toamna, un nou anotimp, un nou început atât pentru organismul uman, cât şi pentru toate procesele chimice în continuă desfăşurare la nivelul structurii acestuia.

Temperaturile ridicate din timpul verii toride, ce au alternat cu perioade reci şi-au pus amprenta asupra structurii organismului uman, de aceea, odată cu schimbările anotimpurilor: vară-toamnă şi, respectiv, iarnă-primăvară, constatăm că avem nevoie de un necesar suplimentar de minerale, căci mesele neregulate, serviciile presante, poluarea, stresul, mâncărurile aditivate dezechilibrează complet organismul.

O soluţie, pe care şi medicul ne-o recomandă, ar fi un complex eficient de minerale, care să asigure organismului uman energia, de care acesta are nevoie de-a lungul unei zile. Cum pe piaţa farmaceutică găseşti destule oferte, stai, la un moment dat, şi te întrebi ce complex de minerale poţi alege, dar, în acelaşi timp, te gândeşti şi la eficienţa acestora.

luni, august 31, 2015

Gustul FERICIRII

Mihaela Runceanu - Fericirea are chipul tau!
Foto: Mihaela-Runceanu.ro
Dragii mei, ştiu că am mai pus în discuţie subiectul FERICIRII, ce, la o primă privire, ar părea unul banal, dar nu căutăm, oare, cu toţii FERICIREA?!

Nu ni se-ntâmplă, deseori, să ne fie adresate întrebări despre FERICIRE, de genul:
Şi ... eşti FERICIT (Ă)”?

Ce răspundem în acel moment???

Şi, treptat, ne putem întreba: FERICIREA are gust? Ooo, daaa, FERICIREA are GUSTUL armoniei interioare, al echilibrului fiinţei noastre, al bucuriei intrinseci!  

Să presupunem că răspundem la întrebarea de mai sus, parafrazând o definiţie din Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura „Univers Enciclopedic”, 1998 (aceasta este posibil, doar, dacă ştim, cumva, definiţia FERICIRII din lucrarea explicativă):

luni, august 24, 2015

La multi ani, bunico!

Bunica
Dragii mei cititori, mă bucur să vă prezint o aniversare din „sânul familiei” şi anume: ieri, 23 august 2015, a fost a 84-a aniversare a bunicii mele (de fapt, este bunica de sânge a soţului meu şi, în mod actual şi familial, a devenit şi bunica mea).

Dar ce este o bunică?
Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX: 1998), pe care eu îl consult în mod frecvent, oferă cuvântului bunică următoarea definiţie:
bunícă, bunici, s. f. 1. „Mama tatălui sau a mamei; mamaie; mamă-mare, buniţă, bună (VIII)...”; 2. „Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne”.
Bună + suf. -ică.

Deci bunica este bună prin definiţie, dar are şi un suflet mare şi încăpător. Ea întruchipează simbolul răbdării nepoţilor, respectiv, al strănepoţilor şi pot afirma că bunica este bună prin întreaga sa structură.

„Sunt şi eu o mână de om!” – cel puţin, în această manieră, mi s-a confesat, ieri, bunica mea.

luni, august 17, 2015

Lenjerii de pat

Summer Black Week 2015
Lenjeriile de pat constituie, din punctul meu de vedere, un accesoriu indispensabil oricărui spaţiu al gospodăriei. În funcţie şi de tipul materialului din care sunt create, acestea sunt specifice primăverii şi verii prin faptul că textura materialului întrebuinţat, în confecţionarea acestora, este mai subţire, permiţând corpului uman să poată „respira” şi să nu acumuleze prea multă căldură; pentru că vremea devine, treptat-treptat, caldă spre căduroară şi de ce nu, caniculară în timpul verii.

De asemenea, lenjeria de pat poate fi creată dintr-un material mai gros, specific anotimpurilor de toamnă-iarnă, cu predilecţie, adecvat toamnei, ce este pe punctul de a-şi face debutul.

Şi cum să nu ne bucurăm de setul de lenjerii de pat ce au distincte culori, dar şi modele pe măsura aspiraţiilor cumpărătorilor!!! Astfel de modele special realizate şi destinate solicitării cumpărătorului le putem găsi cu bucurie şi pe site-ul www.lenjeriipat-outlet.ro, site care, într-adevăr, îţi încântă privirea şi-ţi bucură ochiul prin varietatea sortimentelor de lenjerii de pat prezentate.