Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Copii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Copii. Afișați toate postările

luni, februarie 09, 2015

Relaxare - prima parte

A cup of tea
Foto: FreeImages.com
Se scurg norii grei, iar noi suntem într-o continuă căutare de noi şi de altceva, uităm de timp, de iubire, de ceea ce înseamnă şi ce presupune respectul mutual, dar şi cel colectiv…. Suntem într-o perpetuă căutare, descoperire de „nou”, când, de fapt, nici noi nu ştim în ce constă acest „nou”, ne dorim mai mult, avem expectanţe sporite de la propria persoană, cât şi de la cei dragi nouă şi cât de cât apropiaţi, nu mai avem timp (acesta parcă este cuvântul cheie al fiecărei zile) să ne vizităm părinţii, fraţii, prietenii (dacă îi avem bineînţeles), lucrăm în fiecare zi ca nişte roboţi, pentru că este nevoie de bani, ca să ne întreţinem familia…..uităm şi de „bună ziua” sau trecem unii pe lângă alţii fără a ne mai saluta măcar, ceea ce reprezintă o simplă regulă de bun-simţ.

Credeţi oare că suntem în 2015? Calendaristic, da, actualmente, nu! Plătim utilităţi, dar le folosim oare în adevăratul sens al cuvântului? Stăm 3 zile şi jumătate fără apă rece, nu mai spun nimic de cea caldă, pentru că acolo, undeva, într-un colţ al judeţului este o defecţiune care, într-adevăr, este greu de rectificat mai ales pe timp de iarnă, dar deh…. suntem în secolul vitezei în care calculatorul, plasma, i-Phonul, tableta, telefonul cu touch-screen au pus stăpânire atât pe noi, cât şi, logic, pe timpul nostru!

joi, februarie 05, 2015

Prin ochi de copil vs. prin ochi de părinte ...

Prin ochi de copil
Foto: FreeImages.com
Poţi crede vreodată că prin ochii copilului tău vezi adevărata realitate?

În calitate de părinte, poţi fi parţial, deseori, sau poţi deveni imparţial în funcţie de situaţie. Însă consider că lucrul cel mai important, pe care îl poţi face, este acela de a analiza corect situaţia în care se află copilul tău şi de a găsi soluţia adecvată situaţiei, în aşa măsură, încât copilul să-şi dea seama dacă a procedat corect sau dacă a greşit, iar dacă a greşit unde anume a greşit şi cum poate fi remediată situaţia respectivă.

Din exterior, poate părea relativ uşor pentru un matur care nu este el –părintele –, dar pentru tine – părintele – lucrurile devin destul de complicate.

Cât este mic, copilul comunică greu cu tine, căci, propriu-zis, nu vorbeşte, ci doar emite sunete disparate, silabe sau mai rosteşte din când în când câte un cuvânt specific etapei vârstei sale de un an şi câteva luni. De aceea, adultul, în calitate de părinte, trebuie să aibă răbdarea să decodifice „spusele” celui mic.

vineri, ianuarie 16, 2015

Să fii o mamă bună!

Mother and Child
Foto: FreeImages.com
Să fii mamă(ică) este un sentiment unic, inedit şi înălţător, mai ales din punctul meu de vedere, fiindcă sunt mămică pentru prima oară în viaţa mea. Dumnezeu ne-a binecuvântat casa cu o minunăţie de băieţel ales şlefuită! Este dificil să fii o mamă bună; "bun(ă)" este un cuvânt cu o încărcătură semantică profundă, dar eu mă străduiesc să fiu alături de puiul meu, în fiecare zi, mai ales, că sunt în concediu de maternitate!

Îmi place să-i simt respiraţia caldă, să-i mângâi pielea fină şi sensibilă, să-i dau de mâncare, insistand cu câte o jucărie atunci când băieţelul meu se "plictiseşte" să-şi continue mâncarea pregătită de mine cu mare drag! Îmi place să mă joc cu el, mai ales, că, în prezent, Mihai, băieţelul meu, are un an şi 5 luni, deci a crescut vizibil! J Construim împreună castele, căsuţe din figurine special cumpărate, "facem mâncare" împreună în vase de joacă special concepute pentru copiii cu astfel de înclinaţii culinare. J