Blog personal. Îmi place să scriu!

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Ochi de copii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ochi de copii. Afișați toate postările

joi, iunie 04, 2015

Copilul – zâmbetul şi bucuria expresivă de pe chipul părinţilor

Copii
Foto: Google Images
Dragii mei cititori, încep acest articol prin adresarea unei întrebări:
V-ar plăcea să mai fiţi copii?

Personal, mi-ar plăcea să mai fiu copil, să simt că nu am nicio grijă, că nimic şi nimeni nu exercită vreo presiune asupra mea, după replica foarte cunoscută a lui Ion Creangă: „Dacă-i copil să se joace, dacă-i cal să tragă, dacă-i popă să cetească!”

Îmi place foarte mult să cred că fiecare copil vine pe lume cu destinul lui. Problema care se pune constă în faptul că nu putem afirma că un copil se naşte fie cu un destin bun, iar un altul vine pe lume cu un destin mai puţin bun.

Fiecare dintre noi ne naştem şi avem în faţa noastră un destin călăuzit de Dumnezeu, iar eu cred, din propria experienţă, că, de modul în care noi, oamenii, ne clădim destinul, de acest aspect depinde şi puterea noastră interioară de a „traversa” cursul vieţii.

joi, februarie 05, 2015

Prin ochi de copil vs. prin ochi de părinte ...

Prin ochi de copil
Foto: FreeImages.com
Poţi crede vreodată că prin ochii copilului tău vezi adevărata realitate?

În calitate de părinte, poţi fi parţial, deseori, sau poţi deveni imparţial în funcţie de situaţie. Însă consider că lucrul cel mai important, pe care îl poţi face, este acela de a analiza corect situaţia în care se află copilul tău şi de a găsi soluţia adecvată situaţiei, în aşa măsură, încât copilul să-şi dea seama dacă a procedat corect sau dacă a greşit, iar dacă a greşit unde anume a greşit şi cum poate fi remediată situaţia respectivă.

Din exterior, poate părea relativ uşor pentru un matur care nu este el –părintele –, dar pentru tine – părintele – lucrurile devin destul de complicate.

Cât este mic, copilul comunică greu cu tine, căci, propriu-zis, nu vorbeşte, ci doar emite sunete disparate, silabe sau mai rosteşte din când în când câte un cuvânt specific etapei vârstei sale de un an şi câteva luni. De aceea, adultul, în calitate de părinte, trebuie să aibă răbdarea să decodifice „spusele” celui mic.