Blog personal. Îmi place să scriu!

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta Ioan Slavici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ioan Slavici. Afișați toate postările

miercuri, iunie 10, 2015

Măşti, măscuţe ... măscărici, viaţa ca o mascaradă

Măşti, măscuţe ... măscărici
Foto: Google Images
Dragii mei cititori, astăzi, doresc să abordez un subiect foarte actual, de care ne „ciocnim” zi de zi, cu asiduitate, şi anume: acela al măştii. Purtăm măşti şi să nu afirmaţi că nu este adevărat ceea ce susţin cu îndârjire! Şi repet ideea: purtăm aceste măşti cum le poartă şi actorii la teatru, care joacă şi interpretează distincte roluri în funcţie de piesa de teatru, pe care o au de interpretat!

Astfel, dragii mei cititori, societatea actuală „a evoluat” spre una a măştilor şi a măscăricilor! [(• măscărici, măscărici, s. m. 1. „Actor de comedie în teatrul popular (de circ, de bâlci etc.), care execută și numere de acrobație, muzicale, de dresură etc.”; „saltimbanc, paiață, clovn”. ♦ „Epitet depreciativ pentru un om neserios, ridicol”. 2. (În Evul Mediu) „Persoană angajată la curțile regale sau senioriale pentru a amuza asistența; bufon”. – „măscări + suf. -ici”], cf. DexOnline.ro. 

De pe site-ul DexOnline.ro, am extras şi semnificaţia cuvântului mască ce deţine următoarele semnificaţii:
• mască, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. „A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască” (1); „a (se) măscui”. 2. Tranz. „A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla”. ♦ Fig. „A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare”; „a disimula”. – Din fr. masquer.

luni, aprilie 27, 2015

Primăvara – un anotimp al „ruperii” tăcerii

Magnolii albe
Anul acesta, am avut mai mult timp să simt din plin cum primăvara „rupe” tăcerea în care iarna ne cuprinsese. Numai la sfârşitul săptămânii trecute şi anume în zilele: 25 şi, respectiv, 26 aprilie 2015, natura şi-a revărsat creaţia într-un mod sublim! Parcă a fost suficientă puţină căldură şi natura a înflorit şi a înverzit vizibil!

Măreţul soare, aşteptat de mulţi dintre cei ce iubesc căldura a „mângâiat” şi „a scăldat” mugurii copacilor şi ai plantelor, ce şi-au „exprimat” bucuria, în felul lor, prin buchete de flori înmiresmate şi viu colorate, unele dintre acestea. Astfel, au înflorit magnoliile roz şi albe, cireşii sunt de o frumuseţe splendidă florală şi răspândesc în jurul lor un suav parfum primăvăratic.

Narcisele albe şi galbene pe care le poţi cumpăra atât din florării, cât şi din pieţe uimesc, ca, de altfel, în fiecare an, atât prin delicateţe, suavitate, cât şi printr-un parfum inedit. Panseluţele albe, galbene, mov îşi leagănă petalele catifelate în adierea razelor solare. Iar peste tot, atât cât cuprinzi cu ochii, prin verdele primăvăratic al ierbii, poţi observa covorul galben creat de florile de păpădie.