Blog personal. Îmi place să scriu!

 Mutari internationale
Se afișează postările cu eticheta No man’s land. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta No man’s land. Afișați toate postările

miercuri, iulie 22, 2015

No man’s land - partea a II-a

No man’s land
Foto: Google Images
Dragii mei, îmi continui periplul acolo, unde ţara chiar este a nimănui, dar călătoria devine a mea.

Relatez faptul că, în timpul disponibil, ies la plimbare cu familia, iar atunci ... ce credeţi că se întâmplă destul de frecvent? Zăresc un „stimabil” care fumează şi, astfel, chiar dacă eu nu sunt o fumătoare activă, devin, fără voia mea!!!, o fumătoare pasivă, iar acest tip de fumat se transformă într-unul mult mai periculos organismului uman!!!

Ce să mai zic de o săracă doamnă, hulită de ceilalţi comercianţi, într-o piaţă oareşicare, care-şi vindea produsele la un preţ mai mic decât ceilalţi vânzători?

Sau ce ne facem, dragii mei, dacă te găseşti într-o maşină personală şi aştepţi ca semaforul să arate culoarea verde? Între timp, te „trezeşti” cu un „domn de bine”, care-ţi bate în geamul maşinii până îi dai câţiva bănuţi ... Şi, dacă nu-i obţine, insistă şi insistă până te plictiseşti şi deh ... ce să-i faci? Îi dai banii „stimabilului” domn! J

Este trist, ceea încerc să vă împărtăşesc, dar aşa se întâmplă, dragii mei, în această ţară, în care trăim cu toţii şi în care nu mai există respectul mutual. Ce să mai spunem de cel colectiv?

O altă situaţie asemănătoare celor precizate anterior constă în ambientul observabil în timpul unei simple plimbări în „aer liber şi curat”!

marți, iulie 14, 2015

No man’s land! - prima parte

No man’s land!
Foto: Google Images
În fiecare zi în care mă ridic din pat, iar de acest fapt, îi mulţumesc lui Dumnezeu, Creatorul divin al omenirii, mă gândesc la o nouă zi mai frumoasă şi mai „altfel” decât cea anterioară.

Poate vă întrebaţi ce aşteptări am de la acest „altfel”, respectiv, o „altfel” de ziuă. Din punctul meu de vedere, nu îmi doresc nişte lucruri imposibile, ci doar normale. Călătorind cu autobuzul şi nu numai..., observ oameni insistent de obraznici, care până nu-şi ating scopul, nu se lasă pur şi simplu, după „formula” cunoscută foarte bine: „scopul scuză mijloacele”.

Când călătoreşti cu autobuzul, te confrunti cu tot felul de situaţii: urcă un acordeonist şi până nu-i dai acolo un bănuţ, nu te lasă în pace cu gândurile tale. Şi insistă, şi insistă, până ce, chiar dacă nu ai bani la tine, îi dai acolo ultima monedă, ca să nu te mai „piseze” atât la cap cu „muzica” lui.