sâmbătă, februarie 21, 2015

Feţe....Chipuri

Faces
Foto: FreeImages.com
Pornesc în abordarea mea de la un citat al lui Zaharia Stancu: „Uneori schiopătând, alteori târându-se pe brânci, viaţa merge înainte”. (Şatra)

Marele nostru scriitor avea dreptate, dar nu a mai reuşit să trăiască şi să vadă vremurile actuale, aşa încât mă întreb: spre ce ne îndreaptă viaţa?

Personal, am ajuns la concluzia că trăim într-o societate „modificată” complet: ni se recomandă pentru o viaţă sănătoasă să mâncăm cât mai multe fructe şi legume, înlăturând din alimentaţie carnea care este procesată...

În ipoteza în care am adopta un stil de viaţă vegetarian şi am consuma fructe şi legume, mâncare cât mai puţin preparată termic, oare vom putea fi mai sănătoşi? Oare aceste fructe şi legume din care ne-am prepara mâncărurile nu sunt stropite cu tot felul de substanţe chimice, pentru ca să reziste cât mai mult timp posibil?!

Putem face o probă simplă, oferind un mic exemplu: cum pot rezista merele cumpărate de la supermarket, o lună întreagă şi în afara frigiderului, fără a se altera? Puţin, pe ici, pe colo, vezi doar câteva zbârcituri pe coaja fructului...

Şi acesta este doar un simplu exemplu. Dar ce ne facem la nivel superior... circumstanţe, în care noi, oamenii, nu mai ajungem să comunicăm corect şi detaşat unii cu alţii...

Promitem ceva unul altuia, ajungem să facem altceva...pentru că scopul scuză mijloacele... Iar, într-o astfel de societate, este foarte dificil să mai oferi modele copilului care de-abia creşte şi se dezvoltă. Ideea este că fiecare dintre noi acţionăm individualist fără a ne mai gândi şi la problemele celui de lângă noi....

Vezi pe stradă şi chiar în autobuz, dacă circuli cu el, feţe şi chipuri agitate şi marcate de problemele zilnice, încât te saturi să mai priveşti şi preferi să mergi la destinaţie privind în gol sau ignorând atmosfera străzii..., respectiv, a lumii înconjurătoare.

Şi aceste lucruri se repetă zilnic chiar şi la serviciu... oameni, feţe, chipuri adâncite în/de probleme, ce normal, derivă din lipsa banilor ce sunt din ce în ce mai puţini, iar facturile sunt, pe an ce trece, din ce în ce mai mari! Oare aceasta este societatea modernă, postrevoluţionară, pe care ne-am dorit-o cu atâta ardoare şi pentru care au murit tineri şi oameni nevinovaţi?

Vom ajunge să nu ne mai cunoaştem şi nici să nu ne mai respectăm om cu om, semen cu semen, pentru că răutatea omenească a devenit feroce şi apăsătoare. Rar, mai poţi vedea prin oraş vreun bătrân şi vreo bătrână, ce merg ţinându-se de mână, dar nu din interes, ci din respectul anilor ce au „trecut” peste dânşii, din iubirea care într-adevăr a fost şi mai este încă iubire, din considerentul reciproc, credinţa unul în altul şi în Divinitate, valori ce ar fi putut fi păstrate si astăzi, dacă am fi învăţat până în prezent să ne iubim, să ne respectăm, să ne apreciem meritele, să recunoaştem când suntem talentaţi într-un domeniu şi nu să ne punem piedici inutile şi inumane. 

Şi este chiar păcat că se întâmplă astfel de lucruri, pentru că, dacă eşti crescut după anumite principii morale şi după regula bunului simt, să te adaptezi într-o astfel de societate, este ca şi cum cineva ţi-ar impune să bei apă dintr-o cană folosind mâna stângă, când, de fapt, tu eşti dreptaci încă de la naştere.  

Oare încotro ne îndreptăm? Sau mai bine spus, eu cred că nu ne îndreptăm spre nimic bun, util şi folositor!

Ce modele le oferim celor ce de-abia acum se nasc?! Ei din ce generaţie vor putea face parte?

Socot că este o întrebare retorică, fiindcă nimeni şi nimic din societatea actuală nu îmi pot oferi un răspuns mulţumitor.

Ne creştem cu greu copiii, încercăm să-i educăm, să-i formăm pentru ca, ulterior, să-i trimitem într-o societate ca mieii printre lupi.

Şi atunci ne întrebăm de unde derivă răutatea omenească? Răspunsul este simplu: din lipsa valorilor, culturii, respectului, ajutorului mutual, credinţei, iubirii, altruismului, faptelor bune etc.

Nu îmi place să repet ceea ce am dezvoltat anterior, dar accentuez întrebarea retorică: quo vadis, dragii mei?  

2 comentarii:

  1. Foarte frumos punctat! Din păcate asta este realitatea, ne îndreptam spre nimic fără sa realizam ca viața e scurta si trebuie trăită frumos. Cel mai trist este ca ai noștri copii trăiesc intr-o generație degenerata si fără valori morale. Noi ii educam pana vor iesi in lume, ca apoi sa fie influențați de anturajul ce și-l crează ca sa ,,fie la moda". E o lupta continua între omeni pe baza intereselor personale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, Alina!

      Intr-adevar, cuvintele inserate pe site prind viata in aceasta lume haotica, in care, din pacate, sunt determinati si copiii nostri sa traiasca! Cred ca versurile lui Eminescu intaresc ideea subliniata de tine:

      "Privitor ca la teatru,
      Tu in lume sa te-nchipui:
      Joace unul si pe patru,
      Totusi tu ghici-vei chipu-i,
      Si de plange, de se cearta,
      Tu in colt petreci in tine
      Si-ntelegi din a lor arta
      Ce e rau si ce e bine"!
      ("Glossa", de Mihai Eminescu)

      Iti multumesc pentru cuvintele frumoase inserate! Esti mereu draguta si atenta cu mine!

      Cu drag,
      Mihaela Hriban

      Ștergere