Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale

miercuri, noiembrie 25, 2020

Competiție şi competivitate: ,,The Queen's Gambit"

 

The Queen's Gambit
Foto: Netflix


Piesele stau încremenite pe tabla de şah.


Nicio mişcare în plus, nicio mişcare în minus. Fiecare îşi respectă pătrățica sa de joc până în momentul în care copila Beth Harmon, interpretată de actrița Anya Taylor-Joy, intră în joc, descătuşându-şi sclipirile ascuțite ale minții.


Cel puțin acestea sunt regulile: incipient, este linişte; ulterior, mintea copilului-minune, Beth, se dezlănțuie într-un joc ce tip: şah-mat.


,,Gambita reginei" este o miniserie marca Netflix, după romanul omonim al lui Walter Tevis din 1983, readaptat pentru Netflix de Scott Frank și Allan Scott, filmul fiind scris și regizat de primul dintre cei doi.


Cuvântul-cheie al acestei miniserii este ,,jocul de şah", unde, dacă regulile nu sunt respectate, iar mutarea pieselor pe tabla de joc nu este sigură, atunci, poți primi şah din partea adversarului şi de ce nu?!... chiar... mat.


Ambientul este învăluit în ,,mister": unul cu atât mai mare pentru noi, cei ce funcționăm în calitate de simpli spectatori sau ,,pioni" în jocul de şah.


Mintea briliantă a lui Beth Harmon, o copilă orfană, elimină rapid, piesele de pe tabla de şah, mai ales, pionii, dat fiind faptul că aceştia sunt mai mulți din punct de vedere numeric şi au restricție din punctul de vedere al mişcării libere: înaintează doar pe un pătrățel al tablei şah!


Chiar şi din această perspectivă, pionul mic şi neînsemnat în aparență înaintează pe tabla de şah iar, în esență, dă viață unei piese ,,puternice" în jocul de şah: fie unui nebun, fie unei ture-gardian, fie reginei. Însă regina este preferata pionului, la ,,schimbul" de piese, în  şah: ,,schimbi pionul şi-ți recâştigi regina, într-un joc ce poate fi finalizat: ,,şah-mat"!


Trist, dar adevărat: din această ecuație bine-gândită, scapă cine poate:


Poate ,,caii" care ,,aleargă" pe tabla de şah, sub forma unui ,,L" şi au puterea de a decide în multe circumstanțe!


Sau poate cei doi ,,nebuni", care circulă pe diagonală, pentru că...., deh.... sunt ,,nebuni", dar au o mare putere decizională în timpul jocului de şah.


Şi ultimele piese de pe tabla de şah: la crème de la crème: turele - două din punct de vedere numeric -, regina şi regele!


Regele, în jocul de şah, este ,,rege" doar cu numele. De facto, el are puterea de a se mişca doar pe o pătrățică a tablei de şah.....De jure, regele se deplasează pe un pătrat al tablei de şah: fie la stânga, fie la dreapta, fie în față, fie în spate...., iar, câteodată, ca să salveze jocul, regele adoptă mişcarea ,,pat", ieşind ca un rege ,,triumfător", în afara tablei de joc!


Ce încântare!


Regele a salvat situația ,,o dată" sau.... ,,odată"?!


Este natural şi firesc ca regele să fie susținut şi ajutat de cei doi dintre cei mai buni bodyguarzi ai săi: ,,turele" şi de o regină încântătoare şi descurcăreață (The Queen's Gambit"), care are toată libertatea de a se mişca cu grație, pe tabla de şah, înaintând, astfel, în toate direcțiile impuse de jocul minții!


Nu degeaba regina este tot regină!


Cum nu degeaba matca albinelor este tot matcă, iar ,,regele", trântor fiind, este expulzat din ,,stup"!!!


De fapt, ce-i ,,lipseşte" regelui cu-adevărat?!


O regină...


O regină care să fie condusă bine din punctul de vedere al tehnicii folosite, iar  astfel, în mod practic, să asigure matul adversarului, salvându-şi regele atotstăpânitor!


Astfel, în acest joc al minții, în care regele domneşte plenar, însă, în desfăşurarea lui, tot regina salvează situația, fiind însoțită, ierarhic, de ,, valeții săi fideli": pionii, nebunii, caii şi cele două ture.


[  ] ,,Gambitul reginei" este o miniserie în care protagonista, Beth Harmon, în lupta sa de a atinge perfecțiunea în şah, mânuieşte strategic momentele de luciditate, cu cele de nebunie, iar, finalmente, ceea ce tinde a fi un eşec al vieții sale se transformă într-o victorie de zile mari.


Filmul este provocator, te ține în suspans, iar finalul reprezintă o încununare a multor exerciții de gândire şi eforturi mentale, pe care le face Beth Harmon, în dorința-i ce devine realitate, şi anume: aceea de a deveni campion mondial al jocului de şah!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu