Blog personal Mihaela Hriban

Se afișează postările cu eticheta Dumnezeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dumnezeu. Afișați toate postările

luni, aprilie 27, 2015

Primăvara – un anotimp al „ruperii” tăcerii

Magnolii albe
Anul acesta, am avut mai mult timp să simt din plin cum primăvara „rupe” tăcerea în care iarna ne cuprinsese. Numai la sfârşitul săptămânii trecute şi anume în zilele: 25 şi, respectiv, 26 aprilie 2015, natura şi-a revărsat creaţia într-un mod sublim! Parcă a fost suficientă puţină căldură şi natura a înflorit şi a înverzit vizibil!

Măreţul soare, aşteptat de mulţi dintre cei ce iubesc căldura a „mângâiat” şi „a scăldat” mugurii copacilor şi ai plantelor, ce şi-au „exprimat” bucuria, în felul lor, prin buchete de flori înmiresmate şi viu colorate, unele dintre acestea. Astfel, au înflorit magnoliile roz şi albe, cireşii sunt de o frumuseţe splendidă florală şi răspândesc în jurul lor un suav parfum primăvăratic.

Narcisele albe şi galbene pe care le poţi cumpăra atât din florării, cât şi din pieţe uimesc, ca, de altfel, în fiecare an, atât prin delicateţe, suavitate, cât şi printr-un parfum inedit. Panseluţele albe, galbene, mov îşi leagănă petalele catifelate în adierea razelor solare. Iar peste tot, atât cât cuprinzi cu ochii, prin verdele primăvăratic al ierbii, poţi observa covorul galben creat de florile de păpădie.

vineri, ianuarie 16, 2015

Să fii o mamă bună!

Mother and Child
Foto: FreeImages.com
Să fii mamă(ică) este un sentiment unic, inedit şi înălţător, mai ales din punctul meu de vedere, fiindcă sunt mămică pentru prima oară în viaţa mea. Dumnezeu ne-a binecuvântat casa cu o minunăţie de băieţel ales şlefuită! Este dificil să fii o mamă bună; "bun(ă)" este un cuvânt cu o încărcătură semantică profundă, dar eu mă străduiesc să fiu alături de puiul meu, în fiecare zi, mai ales, că sunt în concediu de maternitate!

Îmi place să-i simt respiraţia caldă, să-i mângâi pielea fină şi sensibilă, să-i dau de mâncare, insistand cu câte o jucărie atunci când băieţelul meu se "plictiseşte" să-şi continue mâncarea pregătită de mine cu mare drag! Îmi place să mă joc cu el, mai ales, că, în prezent, Mihai, băieţelul meu, are un an şi 5 luni, deci a crescut vizibil! J Construim împreună castele, căsuţe din figurine special cumpărate, "facem mâncare" împreună în vase de joacă special concepute pentru copiii cu astfel de înclinaţii culinare. J