Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale

joi, martie 23, 2017

Caroli, Caroli, Caroli...

Noul Calorimetru Termic
Ador mâncarea sănătoasă şi, într-adevăr, se spune că este bine să avem grijă ce ne dorim cu adevărat, căci s-ar putea să se îndeplinească. Îmi place să mănânc sănătos şi de ce iubesc acest lucru, de aceea nu reuşesc să mă încadrez nici, măcar, în respectarea celor trei mese zilnice, ce ar trebui să asigure organismului energia şi necesarul de vitamine şi de minerale.

Suntem într-o perioadă de tranziţie, şi anume: de la anotimpul rece, spre anotimpul călduţ al primăverii, un timp al unor schimbări şi transformări ce sunt resimţite de organismul nostru. Actualmente, mi-ar plăcea să retrăiesc perioada şcolară, în care aveam 7-8 ani şi eram în clasa întâi şi, de ce nu, chiar etapa preşcolară, vremuri în care bunica mea, încă, trăia şi ne făcea mâncare sănătoasă din legume cultivate şi îngrijite personal, din carne de pasăre, ce nu avea aditivi sau alte substanţe chimice, din lapte de vacă natural, gros şi sănătos. 

miercuri, martie 15, 2017

ALWAYS

ALWAYS
Una dintre cele mai plăcut mirositoare ape de parfum din categoria Always – Today – Tomorrow este reprezentată de ALWAYS.

ALWAYS este o apă de parfum ce îmbină, într-un mod armonios, nuanţe floral-fructate, şi anume: amestecul aromat de lalea galbenă, cu cel de fruct stea şi, respectiv, cel de crin proaspăt.

Fructul stea sau carambola constituie o sursă bogată de vitamine şi minerale fiind folosit atât în arta culinară, cât şi în industria parfumeriei.

vineri, martie 03, 2017

Simțire

Simțire
Foto: Google Images
Simțire


I-am cerut cerului o stea,
Ca să mi-o dea.

Era sus, în înălţime,
Nu puteam accede...
Spre a o (re)-ţine...
....din curgerea-i lină,
....spre-o dimensiune vecină.

Şi-ntr-o pură rugăciune,
Am sperat că viaţa mea
Este cum este a ta.
Am sperat sau... am crezut...
Nici eu nu am mai ştiut.... 

miercuri, ianuarie 11, 2017

Trăire

Trăire
Foto: Facebook
Câteodată, de-a lungul şirului existenţial, ţi se-ntâmplă ceva. Nu pot defini exact în ce constă acel ceva, pentru că logic, ceva este un pronume nehotărât simplu şi, prin urmare, în momentul în care afirmi: „s-a întâmplat ceva”, poţi foarte bine să te gândeşti că a avut loc fie un eveniment plăcut în viaţa ta sau, poate, nu..., te poţi gândi la faptul că existenţa unui om s-a schimbat, brusc, la 180 de grade din cauza unui eveniment neaşteptat.....oricum, la nivel semantic şi nu numai..., acest ceva are mulţi semnificaţi.

Te-ai gândit, vreodată, că şi tu, fiinţă umană, te poţi confrunta cu un ceva şi că este necesar să iei atitudine şi să acţionezi în conformitate cu ceea ce implică acel ceva?!

luni, decembrie 19, 2016

Febra sărbătorilor

Termometru
Foto: Google Images
Îndrăgesc foarte mult ornamentele din perioada sărbătorilor de iarnă: globuri mari, globuri mici, ghirlande sclipitoare, sorcove, clopoţei, steluţe luminoase şi lucioase, fulgi de nea decorativi, ce împodobesc frumosul brad de Crăciun…toate acestea mă întâmpină, cu drag, în fiecare an, dar şi multe altele…

Prin anumite caracteristici, cred că fiecare anotimp are frumuseţea sa specifică.

Ceea ce nu înţeleg este această febră a sărbătorilor, ce începe, estimativ, la mijlocul lunii noiembrie şi continuă toată luna decembrie… şi, poate, puţin din luna ianuarie….

miercuri, decembrie 07, 2016

Petale în lacrimi de nisip

Petale în lacrimi de nisip
Foto: Facebook
Suntem asemenea unor fire de nisip spulberate de vânt în periplul nostru pe acest pământ. Astăzi, suntem într-un loc, mâine, într-altul...

Ne căutăm locul şi, de cele mai multe ori, nu reuşim a-l găsi...

Nu stăm locului deloc şi nici nu ne aşezăm locului, pentru că existenţa noastră este ireversibilă şi noi suntem într-o continuă căutare...

Şi, de fapt, ce căutăm în viaţă?
Aceasta ar fi una dintre întrebările la care chiar nu pot da un răspuns sigur, pentru că fiecare fiinţă umană este unică, fiecare luptă pentru atingerea unui ideal de-a lungul vieţii.

vineri, octombrie 07, 2016

Luminozitate

Luminozitate
Foto: Google Images
Luminozitate

M-am uitat la Soare,
Şi, din nou, la noi,
I-am cerut o rază,
Doar pentru noi doi.

Mi-a surâs Săracul,
Ca-ntr-un „palid” vis,
Căci era o toamnă,
O toamnă de vis...

marți, septembrie 27, 2016

Am uitat…

Am uitat…
Foto: Google Images
Am uitat

Am uitat să cer iubirii
Şi-mi era atât de dor...
Să mă nasc NUMAI din iubire
Şi din iubire să NU mai mor.

Pur şi simplu...am uitat...


Am uitat şi chiar de mine,
Am uitat şi de uitare...
Am uitat şi de chemare...
Ce să spun, DAR, de...strigare....?!

Pur şi simplu...am uitat...

miercuri, septembrie 21, 2016

Imaginaţie incipientă

Şi m-am născut din iubire... drept mărturie este numele sfânt, ce-l port: Mihaela „cea care se aseamănă lui Dumnezeu” (Semnificatia-numelui.net).

Amore imaginato
Foto: Google Images
Am înaintat în viaţă şi spre viaţă. M-am gândit la timpul ce trece şi ne întrece prin ireversibilitatea sa. M-am aflat într-o perpetuă căutare de nou, unic şi de plăcut. Am iubit tăcerea şi am căutat liniştea fără a reuşi întotdeauna să o descopăr şi să mă regăsesc în povestea ei... dulce şi, poate, pentru unii, apăsătoare.

Într-un moment de linişte, visam că stau la o oareşicare „masă a tăcerii” şi-mi imaginam, măcar, una din ipostazele iubirii: iubirea în care-ţi zâmbesc ochii, iubirea în care-ţi surâde zâmbetul, iubirea în care atât ochii, cât şi zâmbetul se nasc din lacrimi de iubire..., iar, atunci, în acel moment, totul pare frumos, devine chiar mai frumos...ca într-un adevărat vis al iubirii şi al puterii imaginaţiei..., ce te poartă oriunde-ţi doreşti, până în momentul în care viaţa te atenţionează cât de puternic poţi fi în distincte împrejurări.

luni, septembrie 19, 2016

Nostalgie

Nostalgie
Foto: Google Images
Această poezie a luat naştere odată cu via manifestare a toamnei, moment în care nostalgia timpurilor plăcute ne cuprinde fiinţa întru totul. Nu doresc să susţin ideea că anotimpul toamna nu este unul frumos, ci, dimpotrivă, paleta largă de culori, de arome, de nuanţe, de fructe, de flori devine diversificată odată cu apariţia acestui anotimp. Câteodată, însă, toamna lasă loc meditaţiei....

Nostalgie


Şi-a trecut un timp de-atunci,
Când eram tineri şi-adulţi,
Mi-e dor de-o toamnă de-nceput,
... de-aroma toamnei de demult,
Pe care s-o simţim adânc
În ale noastre nări, vibrând...
Mi-e dor de frunze ruginii,
... de soare, nori şi păpădii,
... de pasul meu,
... de pasul tău,
Atunci, când noi eram copii,
Mi-e dor de ce ţi-e dor şi ţie,
Dar stau şi mă-ntreb în sine-mi:
Ţi-e dor de ce mi-e dor în mine-mi?!