Blogul Mihaelei

Primăvara este anotimpul ce conține în structura lui însăşi anotimpul de vară prin numele lui: „prima: + „vară”, cu alte cuvinte, „primăvara”, înainte de „vara” propriu-zisă.

Aceasta presupune faptul că primăvara, într-o anumită manieră, anticipă vara.

Ne dăm seama de succesiunea anotimpurilor după anumite semne specifice, cum ar fi prezența anumitor flori în natură.

Aşadar, ghiocelul este cea mai delicată, pură şi sensibilă plantă, care anunță venirea primăverii. Albul imaculat al petalelor florii ne introduce în timpul „imaculat” al primăverii, alături de alte flori primăvăratice: toporaşii, zambilele, lăcrămioarele, bujorii, iasomia, lalelele etc.

Odată cu revărsarea trandafirilor, ne dăm seama că anotimpul de vară şi-a intrat în drepturi. Vara este însoțită de alaiul ei de flori, printre care enumerăm trandafirii, şi de mărețul soare care lumineazã albastrul senin al cerului văratic.

Trandafirii-n ofilire fac trecerea spre anotimpul de toamnă, prin prezența crizantemelor care miros a toamnă şi care parfumează sufletul omului în devenire.

Crizantemele, cârciumăresele, dumitrițele toate anunță sosirea toamnei, anotimpul frunzelor multicolore purtate de vânt în desfăşurarea sa.

Crizantemele întârziate, căci viața lor este lungă şi se prelungeşte până-n iarnă, prin structura lor florală, se continuă cu florile de gheață ce formează cununi de steluțe pe geamurile ființelor umane!

Îmi vin în minte câteva versuri din lirica stănesciană:
     

„Ce bine că eşti,/Ce mirare că sunt”... (Nichita Stănescu, „Ce bine că eşti”).
 

Iar viața-şi continuă mersul şi sensul.

S-au îngălbenit frunzele teiului.

Să fi venit, oare, toamna?!

După sărbătoarea creştină şi ortodoxă, „Adormirea Maicii Domnului", se spune în popor că natura se schimbă, iar toamna este aşteptată în viețile oamenilor.

Putem observa şi alte schimbări în acest sens. Să luăm, de exemplu, firul ierbii care, uşor-uşor, se îngălbeneşte! Păsările se pregătesc să plece spre alte ținuturi mai calde, fiindcă diminețile şi nopțile devin răcoroase, iar această schimbare este percepută atât de ființa umană, cât şi de viețuitoarele care ne înconjoară.

Astfel, natura se află în transformare, deoarece vara este pe sfârşite. Anul acesta, însă, vremea a fost încălzită de soarele incendiar al după-amiezii.

Marele rotund, ce a fost strălucitor pe cerul albastru din timpul verii, actualmente, este perceput mai palid dimineața şi de-abia în jurul amiezii străluceşte cu putere. Acest aspect este caracteristic anumitor zile din timpul săptămânii, când soarele apare puternic de după cortina de nori, căci în altele, soarele este absent lăsând cale liberă norilor albăstrii cu nuanțe cenuşii. Fructele şi legumele dau în pârg.

Treptat-treptat, este adevărat că ne îndreptăm spre toamnă, deşi suntem în luna august, ultima lună de vară. Florile specifice acestei perioade sunt daliile de un roşu închis, gladiolele în plenitudinea frumuseții lor solare, iar, prin unele locuri, mai putem zări câteva fire de trandafiri în floare.

Ce frumoşi sunt încă trandafirii, dar şi celelalte flori în revărsarea lor zilnică!  

Îmi vin în minte câteva versuri din „Crăiasa Zăpezii", de Hans Christian Andersen:

„Ce frumoşi sunt trandafirii,/Dar cad pradă ofilirii"!

Aşadar, ne pregătim de toamnă, însă suntem tot cu ochii îndreptați spre vară, vorba unui cântec românesc, ce este interpretat de cântăreața Raluka: „Ia-mi soarele din umbră".

Mereu am căutat liniștea într-o lume total neliniștită. Se spune că ceea ce cauți, vei găsi mai devreme sau mai târziu. Sunt momente în viață în care ceea ce am căutat am găsit fie mai rapid, fie mai greu. Important este faptul că am găsit.

Tu, cititorule, ai găsit în această viață ceea ce ai căutat? Dacă ai găsit acel „ceva”, ți-a fost util și necesar vieții?

Multe lucruri nu prea mai sunt de spus în această etapă istorică a vieții în care trăim. Fiecare poate gândi pentru sine cum stau de fapt lucrurile, însă într-o zi prea plină pentru mine, am simțit nevoia de a-mi căuta liniștea. Ușor de spus, greu de realizat, dar nu, imposibil. Am mers, m-am plimbat printre blocurile orașului, iar, deodată, am descoperit câteva blocuri vechi, liniștite, locuite în mare parte de pensionari. M-am așezat pe o băncuță poziționată în fața unuia dintre blocuri și am stat. Am stat…și am stat… Ușor-ușor, simțeam că liniștea mă cuprinde prin toți porii ființei mele. Soarele după-amiezii bătea lin, cu ultimele adieri călduroase printre copacii de la scara blocului, iar timpul părea plăcut și cald, de parcă mă simțeam într-o după-amiază de toamnă. Nu era nici prea cald, dar nici prea frig. Era un timp plăcut de vară, deși parcă-l percepeam ca pe un timp de toamnă. Era doar o percepție, după o zi obositoare petrecută la serviciu.

Era plăcut, simțeam liniștea cum mă cuprinde, razele soarelui cum îmi mângâiau fața, corpul, părul și ființa-mi. Începeam să mă simt bine, să-mi recapăt eul pierdut de-a lungul zilei, să simt liniștea în trupu-mi obosit. Admiram cu privirea un cetățean care-și plimba câinele, un grup de tineri care se perindau făcând ocol blocurilor. Totul părea liniștitor, simțeam cum mă întorc treptat-treptat în copilărie, iar liniștea mă învăluia în mrejele-i mulțumitoare.

Shhhh…. Hush…..Câtă liniște! Găsisesem tocmai ce căutasem: liniștea! Stăteam. Treptat-treptat, mă complăceam în liniștea ce mă cuprinsese…, când, deodată, o ceartă iscată între niște porumbei, mă trezi la realitatea din jurul meu. Știam de-a lungul timpului că porumbeii sunt păsări pașnice, iubitoare de bine și de frumos, însă iată cum vremurile i-au afectat și pe ei.

Se certau între ei, săracii, de la niște mici bucățele de mâncare, pe care un bătrân le aruncase pentru hrana și liniștea stomacului. Însă nici porumbeii, nu mai sunt cum erau cândva. Totul s-a schimbat: oamenii, păsările, animalele, ființele vii, natura însăși este schimbată și schimbătoare. Ba mai mult, în semn de „respect”, cu atât mai mult cu cât mă treziseră din liniștea-mi de-o clipă, un porumbel pornit în zboru-i spre zările albastre mă înnobilase pe pantalonul meu albastru, cu un suvenir, în trecere.

Și atunci stau și mă întreb: de unde atâta liniște în această viață trecătoare?

Marea – un infinit albastru în revărsare…

Sunt multe de spus despre mare!

Ce pot eu afirma despre mare este faptul că o ador și că mă regăsesc în fiece picătură de apă, care lovește ușor sau zbuciumat țărmul mării. Iubesc marea, iar faptul că nu pot să o cuprind cu privirea în fiecare zi, mă determină să o îndrăgesc și mai mult! Ador valurile mării în zbuciumul lor. Ele poartă cu ele o poveste pe care nu am de unde să o cunosc. An de an, se lovesc de țărmul mării, spărgându-se mai ușor sau mai puternic, în funcție de cât sunt de învolburate sau nu.

Uitându-mă în zare, marea este un albastru infinit, care se contopește cu cerul la un moment dat, formând, astfel, un „tot”. Gustul apei sărate a mării, pe care o înghiți vrând-nevrând, când îți îmbăiezi corpul, este unic și-l porți cu tine până la următoarea vizită la mare. Pescărușii sunt deosebiți, însă nu numai ei…

Marea în sine este inedită și specială prin culoarea sa albăstrie, prin cântecul pe care îl creează valurile în unduirea lor, asemănătoare corpului voluptuos al unei femei frumoase, senzuale și cochete!

Pe aceste păsări ale mării – pescărușii – îi întâlnim fie pe țărmul ei, fie în anumite situații, și anume: zburând deasupra valurilor și săgetându-le cu aripile lor de un alb spre gri.

Soarele, marele rotund, cu razele-i de foc, îți învelește corpul în a sa mantie călduroasă! Nisipul îți arde picioarele încă nebronzate și încă neobișnuite cu firele de mătase aurie, care încalță piciorul după mărimea vizitatorului.

Ce imagine de vis! Un vis ce devine realitate cu fiecare călătorie, pe care o fac la mare!

Cred că marea este frumoasă în orice anotimp, care se scurge din clepsidra timpului ireversibil!

Era ziua de naştere a doamnei Whiterose. Casa era frumos aranjată în prag de sărbătoare aniversară!

Domnul Whiterose îşi pregătise şevaletul tocmai pentru a-i dărui cadoul soției sale, în pragul aniversării.

Doamna Whiterose împlinea 40 de ani. Aşadar, trecea în a doua etapă a vieții sale, astfel încât domnul Whiterose se gândise să-i ofere soției sale, un cadou cu totul şi cu totul deosebit.

Trandafirii de un alb imaculat erau frumos aranjați pe masa de sărbătoare.     

Doamna Whiterose nu ajunsese încă acasă, fiind plecată la cumpărături. Prin urmare, domnul Whiterose avea timpul necesar să-i pregătească cadoul, ştiind că soția lui petrecea un timp îndelungat, ca să-şi cumpere ceea ce-i plăcea cu adevărat.

Se gândise să surprindă în pictura de pe şevaletul său, albii trandafiri, pe care îi cumpărase soției sale, şi pe care îi admira, prin ochiul său de artist! Erau admirabili: de un alb imaculat şi pur, catifelați asemenea unor bulgări de nea. Parcă aşteptau în vaza de pe masa din sufrageria locuinței lor pentru a fi pictați de dl Whiterose.

Cât erau de minunați: o adevărată splendoare albă!

Dl Whiterose începuse să surprindă prin ochii săi de pictor, albii trandafiri.

Deodată, în mijlocul activității sale, fereastra camerei se deschise din cauza vântului tomnatic. Ciudat... petalele trandafirilor căzuseră brusc pe fața de masă...

Ce se întâmplase oare?!

Dl Whiterose rămăsese încremenit de uimire, cu penelul în mână.

- S-au scuturat trandafirii! gândise el. 

De ce oare? Erau proaspeți şi păreau atât de vii în vaza cu flori?! 

Nu mare i-a fost uimirea când în adierea vântului de toamnă, care deschisese fereastra camerei unde se afla dl Whiterose, vântul a adus cu el, în periplul lui, crizanteme albe, care aşteptau, parcă, să fie aşezate în vază de dl Whiterose, în locul trandafirilor care se scuturaseră.

- Şi, totuşi, ce se întâmplase oare? Care era explicația acestui fenomen inedit?

În mod cert, era toamnă! Iar trandafirii, pe care dl Whiterose încercase să-i surprindă pe pânza sa de artist, îşi căutau anotimpul: anotimpul de vară, atât de confortabil trandafirilor înfloriți, în plenitudinea frumuseții lor!!!

Dl Whiterose aşezase crizantemele albe în vază, îndepărtase uşor trandafirii ce se ofiliseră brusc şi se reapucase de pictură!

Era o nouă pictură, pe care se străduia să o realizeze, şi anume: aceea care purta cu ea parfumul crizantemelor înflorite!

Şi, poate, fenomenul petrecut nu era întâmplător!! Doamna Whiterose împlinea frumoasa vârstă de 40 de ani!

Păşea, astfel, spre o nouă etapă frumoasă din viața sa! Vântul purta în adierea sa, chemarea crizantemelor de toamnă, pe care dl Whiterose le redase atât de frumos pe pânza sa de artist la 40 de ani!

Aşezase vaza cu trandafiri pe masa din sufragerie, într-o cameră plăcută, luminoasă şi plină de căldura sufletească a gazdei primitoare!

Deodată, ca-ntr-un vis, petalele trandafirilor căzuseră asemenea unei ploi de vară! Să fi fost, oare, vis sau realitate?! De ce să fi căzut?!

Şi unde vor fi căzut?

Erau încă proaspete şi, totuşi, căzuseră: unele, zdrențuite şi ofilite, altele luminoase şi irizante asemenea soarelui care le încălzeşte cu razele-i de foc, unele erau zbârcite şi, parcă, înghețaseră instantaneu.

Ce mai rămăsese din aceşti trandafiri? Doar tulpinile şi câteva frunze, care se ofileau de dorul petalelor în adiere.

Era ciudat ce se întâmpla cu ei....

Un fenomen natural nemaivăzut îi atinsese.

Dar ce oare?!

Numai de pe obrazul fetei i se prelingeau doar lacrimi de bucurie!!! Realiza cu fiecare petală căzută că natura este splendidă: cu fiecare floare, ce răsare, cu fiecare petală scuturată de vânt şi de ploaie, cu fiecare viețuitoare în parte, cu fiecare ființă umană în desăvârşirea-i!

De ce adiau petalele în periplul lor?!

Ceva miraculos se petrecuse încă de la poticneala frunzelor....

Uitându-te cu atenție, însă, fenomenul devenea explicabil: petalele îşi căutau, într-adevăr, ,,anotimpul". Cele zvelte şi proaspete, care rămăseseră bine-înfipte în corola trandafirului îşi căutau ,,vara". Cele ce tindeau a se revărsa îşi căutau ,,primăvara". Cele ce căpătaseră un colorit autumnal îşi căutau ,,toamna", iar petalele înghețate şi brumate, care căzuseră pe masa gospodinei, pur şi simplu, îşi căutau ,,iarna"!

Era un fenomen unic şi, aproape, indescriptibil, pe care numai ochiul fin şi atent al pictorului l-ar putea reda prin culoare, dăruire, talent şi prin zămislirea creației în procesul devenirii!

Fiecare anotimp are o floare prin intermediul căreia se identifică.

Astfel, primăvara se identifică cu ghiocelul; vara, cu trandafirul; iarna, cu ,,florile de gheață", iar toamna, cu minunata crizantemă!

În culori diverse: albe, galbene, vişinii, oranj, albe cu ,,sclipiri roşietice", lila etc., toate creează un superb covor de flori, pe care toamna îl etalează cu o distinsă grație, privirii omului! Alături de covorul de frunze multicolore, care este specific toamnei, covorul floral de crizanteme uimeşte ochiul şi ne încântă prin mirosul pe care crizantemele îl împrăştie în aer.

De fapt, crizantemele miros a toamnă. Mirosul toamnei este unul unic, inedit şi poate fi perceput fie ca un amestec de crizanteme, dublat de parfumul frunzelor, care se desprind din copaci, fie ca miros de gutui coapte-n cuptor sau a fragranță îmbietoare de struguri Isabella. Acestor struguri li se mai spune şi căpşună, fragă neagră sau frăguță, fiindcă răspândesc un puternic parfum. Toamna, strugurii frăguță stăpânesc cu gratie, curțile de la țară ale oamenilor!!! Copiii îndrăgesc, cu predilecție, acest soi parfumat de struguri, deoarece bobița strugurelui este dulce şi miroase plăcut, iar coaja strugurelui este dulce-acrişoară, oferind, astfel, degustătorului un plus de vitamina C.

Toamna miroase-a pământ reavăn, peste care se scutură ploaia de frunze arămii.

În acest decor autumnal, plouă atât cu frunzele toamnei, cât şi cu superbii ciucuraşi albi de crizanteme, ce sunt aşezați în ghivece în fața florăriilor, a instituțiilor şi în interiorul piețelor. Este timpul când comercianții din zonele rurale reuşesc să-şi vândă cel mai bine, florile, fructele şi legumele coapte, care-şi aşteaptă gospodinele să le conserve pentru iarnă.

Este un timp de toamnă încă plăcut!

În ciuda frigului, a ceții matinale, a ploilor bacoviene, sunt zile în care toamna devine caldă, prin prisma soarelui care o înveleşte cu razele-i!  Nu mai sunt raze de foc specifice verii, dar sunt raze solare plăcute şi aducătoare de o stare bună de spirit şi de o lumină-n natură!

Şi da!!! Miroase-a toamnă-n crizanteme, iar parfumul lor este unul rar, pe care-I identificăm numai în sânul naturii-mume, iar, nicidecum, în sticluțele de parfum special concepute de creatorii în domeniu, parfum care ,,nu-i decât o copie", afirm aceasta, gândindu-mă la poezia ,,Primăvara", de George Topârceanu şi reamintind aici, câteva din versurile poetului:

,,Cu narcişi, cu crini, cu lotuşi,
Timpul cald s-apropie.
Primăvara asta totuşi
Nu-i decât o copie". (George Topârceanu, ,,Primăvara").

Şi încă miroase-a toamnă-n crizanteme şi va mai mirosi un bun timp, chiar şi atunci, când iarna îşi va face simțită prezența, iar crizantemele vor continua să miroasă a toamnă-n, iarnă.