Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale

marți, martie 06, 2018

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!

Fericire
Foto: Facebook
Mereu mi-au plăcut versurile lui Nichita Stănescu. Poate că, în frumuseţea anumitor versuri, m-am regăsit şi, încă, mă regăsesc.

Astăzi, citind rubrica „Amintirile mele de pe Facebook” [(este bun şi chiar util şi Facebook-ul acesta la ceva; glumesc, bineînţeles J], am redescoperit frumosul vieţii exprimat în lirica lui Nichita Stănescu şi bucuria de a trăi viaţa din plin odată cu ireversibilitatea fiecărei clipe din noi.

O poezie cu suflet şi despre suflet!

Să ne bucurăm recitindu-l pe Nichita Stănescu!

    „Ce bine că eşti”, de Nichita Stănescu
„E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.
Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu