 |
| Foto: Google Images |
Dragii mei, îmi continui periplul acolo, unde ţara chiar este a nimănui, dar călătoria devine a mea.
Relatez faptul că, în
timpul disponibil, ies la plimbare cu familia, iar atunci ... ce credeţi că se
întâmplă destul de frecvent? Zăresc un „stimabil” care fumează şi, astfel,
chiar dacă eu nu sunt o fumătoare activă, devin, fără voia mea!!!, o fumătoare
pasivă, iar acest tip de fumat se transformă într-unul mult mai periculos
organismului uman!!!
Ce să mai zic de o
săracă doamnă, hulită de ceilalţi comercianţi, într-o piaţă oareşicare, care-şi
vindea produsele la un preţ mai mic decât ceilalţi vânzători?
Sau ce ne facem, dragii
mei, dacă te găseşti într-o maşină personală şi aştepţi ca semaforul să arate
culoarea verde? Între timp, te „trezeşti” cu un „domn de bine”, care-ţi bate în
geamul maşinii până îi dai câţiva bănuţi ... Şi, dacă nu-i obţine, insistă şi
insistă până te plictiseşti şi deh ... ce să-i faci? Îi dai banii
„stimabilului” domn! J
Este trist, ceea încerc
să vă împărtăşesc, dar aşa se întâmplă, dragii mei, în această ţară, în care
trăim cu toţii şi în care nu mai există respectul mutual. Ce să mai spunem de
cel colectiv?
O altă situaţie
asemănătoare celor precizate anterior constă în ambientul observabil în timpul
unei simple plimbări în „aer liber şi curat”!
Zăresc prin toate
colţurile şi prin toate ungherele ţării, hârtii aruncate, sticle sparte, doze
de bere, containere pline cu tot felul de mizerii, care, pe timp de vară,
degajă un miros irespirabil! Prin urmare, din punct de vedere temporal, suntem
în secolul al XXI-lea, dar, din perspectiva evolutivă, nu ne încadrăm în nicio
perioadă istorică!
Iar, cu aceste probleme,
cu siguranţă, vă confruntaţi şi Domniile Voastre!!!
Să fiţi iubiţi (e) şi să
ne focalizăm atenţia asupra modului în care putem să corectăm aceste neplăceri
(iar eu vreau să cred că sunt unele doar trecătoare...), deoarece totul depinde
de noi, ca această ţară a nimănui să fie transformată în ţara noastră şi anume:
a tuturor celor care mai locuim încă aceste ţinuturi româneşti. Să reţinem
ideea că, la urma urmei, suntem, totuşi, români şi trăim într-o ţară care se
numeşte România.
Din perspectiva mea,
este un semnal de alarmă pe care îl trag prin aceste scrieri-cugetări, dar,
dacă ne complacem în această situaţie şi nu încercăm să facem chiar nimic
pentru noi, în calitate de naţiune, chiar vom ajunge să răspundem la întrebarea
posibil adresată:
–
„Din ce ţară faceţi parte?
–
Din No man’s land!!!”
Cum credeţi că ne vom simţi în această situaţie???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu