miercuri, iunie 24, 2015

Comunicarea – un proces normal sau transmis prin ţipete?!

Comunicarea prin tipete
Foto: Google Images
De-a lungul timpului, printre multe alte articole citite, cel scris de Tudor Vianu şi intitulat: Dubla intenţie a limbajului şi problema stilului din lucrarea „Arta prozatorilor români”, mi-a rămas adânc întipărit în memorie.

În accepţia lui Tudor Vianu, „cine vorbeşte o face pentru a-şi împărtăşi gândurile, sentimentele şi reprezentările, dorinţele sau hotărârile”, dar şi pentru a comunica. Vorbitorul «comunică» şi «se comunică», adică îţi mărturiseşte propriul eu, limbajul artistic fiind astfel «tranzitiv» si «reflexiv».

Dacă citim articolul, totul pare simplu şi frumos, iar a comunica devine o adevărată plăcere!

În conformitate cu Dexonline.ro, a comunica are sensurile:
vb. 1. „a anunța, a informa, a încunoștința, a înștiința, a vesti, (rar) a semnaliza, (Transilv. și Ban.) a știrici”. („Vă ~ că trebuie să fiți prezenți.2. v. „anunța”. 3. v. „transmite”. 4. v. „declara”. 

Pot afirma că nu acelaşi lucru se întâmplă la nişte simple cumpărături, spre exemplu, moment în care clienţii gălăgioşi, agitaţi, nemultumiţi de eficacitatea sistemului actual, vociferează, te împing, dacă se-ntâmplă să te afli în faţa rândului, se calcă în picioare unii pe alţii, încât rezultatul final constă într-o proastă comunicare cu vânzătoarea şi ea, obosită de atâţia şi atâţia clienţi…

De aceea, mărturisesc că îmi plac hypermarketurile, în care intri, vizualizezi produsele, cumperi ce ai nevoie, faci abstracţie de unele ciocniri ale căruţului clientului de alături şi, efectiv, chiar nu te doare capul, real, vorbind! Doar la casa de achitat produsele, este recomandabil să ai „puţintică răbdare, stimabile!”, pentru că, deh, comunicarea devine dificilă în situaţia clienţilor nervoşi!

Acesta ar fi unul din exemplele cu care ne confruntăm frecvent şi cu care mă confrunt personal în societatea „evoluată” a secolului al XXI-lea!!!

O altă chestiune la care angajaţii asistă periodic este: de ce se comunică prin ţipete într-o instituţie?

Acestea se încadrează tot în schema evolutivă a secolului al XXI-lea? Sinceră să fiu, nu am înţeles niciodată „psihologia” conducătorului unei instituţii! Din punctul meu de vedere, este inabordabilă comunicarea prin ţipete! În cazul meu, nu dă roade, cel puţin! Dacă, la început, acest tip de comunicare mă enerva, astăzi, mă determină să fiu indiferentă! În calitate de conducător de instituţie, este necesar să cunoşti puţină psihologie: cel puţin, pe cea a angajatului! Fiindcă, într-adevăr, comunicarea normală, calmă va oferi mai multe şanse de reuşită din partea angajaţilor!

În primul rând, aceştia vor veni la serviciu cu inima deschisă şi vor lucra în condiţii lipsite de stres şi de presiune inutile, iar, în al doilea rând, în calitate de conducător de instituţie, vei fi şi tu respectat şi, nicidecum, blamat!

Pentru unii, este posibil, să fie uşor a comunica prin ţipete, respectiv, prin urlete, dar, din perspectiva mea, aceste manifestări mi se par lipsite de izbândă şi dezvăluie adevărata „faţă” a omului în general!

Dacă ar şti Tudor Vianu, „săracul”, cum se comunică în secolul al XXI-lea, în mod cert, s-ar răsuci în mormânt, dacă nu, o şi face sufletul său de-acolo, din înălţimile divine şi pure ale cerului albastru de vară!

Cred că este recomandabil să lăsam deoparte problemele personale, când suntem în exerciţiul funcţiunii, pentru că nu rezolvăm şi nici nu vom rezolva nimic pozitiv în vieţile noastre, ci, dimpotrivă, lucrurile se vor acutiza!!

Frustrările, privirea urâtă, strâmbă si mohorâtă nu sunt atuurile unui conducător de instituţie! Ele sunt rezultatul meschinăriei, al grosolăniei evidente şi al unei „personalităţi” nefondate şi „formate” ca pe timpul sclavagismului!

Cel puţin, eu aşa am observat! Din momentul în care ai deschis gura, ca să comunici câte ceva, ţi-ai „deschis” şi viza fie spre respect, încredere şi cunoaştere, fie spre „adevăratul tău caracter” în calitate de om.

Oare, în calitate de şef, se poate comunica în limitele decenţei şi ale bunului simţ?

Eu pot afirma că DA, atât timp cât mai există bucuria, respectul acordat şi satisfacţia cu care eşti perceput în domeniul în care lucrezi.

Şi cred că această situaţie a unei comunicări defectuoase este prezentă în orice firmă, instituţie, societate, unitate medicală sau de învăţământ, în care ne desfăşurăm activităţile mulţi dintre noi!

Angajaţii au multe sarcini de efectuat, dar acestea le sunt incorect formulate de superiori. Încercăm să soluţionăm sarcinile şi, în final, constatăm că şeful este nemulţumit, căci, în calitate de angajaţi, am rezolvat necorespunzător cerinţele date în ciuda muncii depuse. Acesta este rezultatul unei proaste comunicări în relaţia: şef-angajat! Şi, normal, tot angajatul va fi mustrat că nu şi-a îndeplinit sarcinile corespunzător!!! Câţi dintre dumneavoastră nu aţi trecut prin astfel de situaţii? Din păcate, dacă tot continuăm să dăm cu „stângul în dreptul”, punându-ne diverse piedici în muncă, este normal să fie puţin schimbat proverbul: „Ziua bună NU se cunoaşte de dimineaţă!”

Vom ajunge precum Icar, căruia, deşi i s-a atras atenţia să nu se apropie prea mult de Soare, tocmai aceasta a făcut, arzându-şi aripile din cauza razelor solare fierbinţi!

Să fiţi iubiţi, dragii mei, şi, dacă „se-ntâmplă” care, cumva, să ajungeţi şefi/conducători/directori/stăpâni pe „distincte plantaţii”, vă adresez rugămintea să NU uitaţi de unde aţi plecat în ascensiunea Domniilor Voastre şi, în acelaşi timp, să învăţaţi să comunicaţi într-un mod decent, corespunzător statutului, fiindcă, dragii mei cititori, „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, iar noi suntem creaţia lui Dumnezeu!

Bine-ar fi să învăţăm să comunicăm corect şi frumos unii cu alţii şi să lăsăm mândria deoparte, căci aceasta constituie unul dintre păcatele care nu pot fi atât de uşor trecute cu vederea de „Creatorul Cerului şi al Pământului/Văzutelor tuturor/Şi nevăzutelor”! (Crezul)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu