luni, aprilie 27, 2015

Primăvara – un anotimp al „ruperii” tăcerii

Magnolii albe
Anul acesta, am avut mai mult timp să simt din plin cum primăvara „rupe” tăcerea în care iarna ne cuprinsese. Numai la sfârşitul săptămânii trecute şi anume în zilele: 25 şi, respectiv, 26 aprilie 2015, natura şi-a revărsat creaţia într-un mod sublim! Parcă a fost suficientă puţină căldură şi natura a înflorit şi a înverzit vizibil!

Măreţul soare, aşteptat de mulţi dintre cei ce iubesc căldura a „mângâiat” şi „a scăldat” mugurii copacilor şi ai plantelor, ce şi-au „exprimat” bucuria, în felul lor, prin buchete de flori înmiresmate şi viu colorate, unele dintre acestea. Astfel, au înflorit magnoliile roz şi albe, cireşii sunt de o frumuseţe splendidă florală şi răspândesc în jurul lor un suav parfum primăvăratic.

Narcisele albe şi galbene pe care le poţi cumpăra atât din florării, cât şi din pieţe uimesc, ca, de altfel, în fiecare an, atât prin delicateţe, suavitate, cât şi printr-un parfum inedit. Panseluţele albe, galbene, mov îşi leagănă petalele catifelate în adierea razelor solare. Iar peste tot, atât cât cuprinzi cu ochii, prin verdele primăvăratic al ierbii, poţi observa covorul galben creat de florile de păpădie.

Oh, ... cât de miraculoasă şi de unică este natura prin creaţia sa cu care a fost înnobilată de măreţul Creator. Natura se „deschide” privirii umane, uimeşte prin frumuseţe vederea şi firea omenească, anual, dar cred că nu avem noi, oamenii, suficient timp să o „respectăm prin asigurarea curăţeniei” şi prin admirarea frumuseţii sale nepieritoare.

Cât de liric şi de impresionant „grăia” George Coşbuc în poezia Vara:
„Cât de frumoasă te-ai gătit,
Naturo, tu! Ca o virgină,
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aş vrea să plâng de fericit,
Că simt suflarea ta divină,
Că pot să văd ce-ai plăsmuit!”

Şi, da, într-adevăr, această „plăsmuire” a naturii este posibilă prin „atingerea divină a lui Dumnezeu”! În fiecare an, natura înfloreşte, înverzeşte şi ne bucură sufletul şi spiritul. Decorul de vis este asigurat temeinic de trilurile de aur ale păsărelelor, ce se bucură şi ele de căldură, de soare, de frumuseţea primăverii, care îşi exprimă „podoaba” într-un manieră exemplară.

Şi fiinţa umană rezonează cu sufletul naturii. În calitate de om, devii mai energic, mai plin de viaţă, iar o jumătate de oră pe zi, petrecută în aer liber, îţi revigorează sufletul şi spiritul. Şi gospodinele şi-au „pregătit” grădinile în scopul întâmpinării anotimpului: primăvara. În grădinile acestora, curăţenia predomină, astfel încât, parcă-ţi doreşti fizic şi spiritual să te afli acolo şi, nicidecum, prin praful şi mizeria de prin unele parcuri româneşti.

Au înverzit sălciile, castanii, gardurile vii sunt în plenitudinea lor, plopii au înflorit şi au înfrunzit, într-un mod asemănător – arbuştii de forsythia –, au înflorit lalelele, în splendoarea lor, efectiv, totul a căpătat culoarea verdelui primăvăratic, iar florile şi-au deschis „corola de minuni a lumii”. Natura este frumoasă, magnifică, măreaţă şi spirituală prin creaţia sa divină!

Frumuseţea naturii este unică, fiecare anotimp „îşi roteşte” „podoabele” în felul său, pentru ca noi, oamenii, să avem ce să admirăm anual. Afirm că fiecare anotimp al anului este unic şi deosebit în felul său, iar, dacă eşti un fin observator al naturii, îţi poţi da seama că toate anotimpurile sunt „concepute” în aşa manieră, încât să echilibreze balanţa fiinţei umane într-un mod echitabil: astfel, unii îndrăgesc vremea nici prea caldă, nici prea friguroasă, adecvată anotimpului primăverii, alţii iubesc toamna prin parfumul fructelor, culorile multicolore ale frunzelor copacilor, savoarea şi dulceaţa roadelor toamnei, alţii iubesc albul imaculat al zăpezii, iar altora le place căldura înăbuşitoare a verii.

Îndrăznesc să afirm faptul că, parcă, şi anotimpurile „au devenit” precum sunt oamenii:
Unul e sucit într-un fel, altul într-alt fel, fiecare în felul lui, încât nu te mai saturi să-i vezi şi să faci haz de ei” (Ion Luca Caragiale în conversaţie cu Ioan Slavici).

Ce este însă important este să admirăm fiecare anotimp în mod individual, să respectăm natura cu bogăţia şi cu frumuseţile sale incomensurabile, să ne bucurăm, să păstrăm şi să întreţinem ceea ce Bunul Dumnezeu a lăsat „moştenire” omului în general vorbind.  

Închei acest periplu” primăvăratic cu un citat din Gustav Theodor Fechner:
Dumnezeu este sufletul întregii naturi. El nu este afară, ci înăuntrul ei. Natura este, cu alte cuvinte, însufleţită şi divină”.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu