Blog personal Mihaela Hriban

 Mutari internationale

duminică, martie 01, 2015

Mărţişor – în prag de primăvară

Snowdrop
Foto: FreeImages.com
Vine, vine Primăvara cu alaiul ei de flori: ghiocei şi viorele, toporaşi şi privighetori....

Primăvara reprezintă anotimpul renaşterii, al regenerării naturii, dar şi al „re-descoperirii” fiinţei umane. Natura se trezeşte la viaţă după o lungă hibernare, afară se încălzeşte treptat-treptat şi iarna nu mai are putere. Răsar ghioceii, vestitorii primăverii, iar natura îşi îmbogăţeste paleta coloristică, uşor-uşor, prin apariţia toporaşilor, viorelelor şi, în general vorbind, a florilor de primăvară. Păsările încântă prin trilurile lor natura şi fiinţa umană, „dezmorţindu-le”.

Fiinţa umană devine mai energică, mai plină de viaţă, mai entuziasmată de ceea ce percepe vizual. Este un miracol pe care Dumnezeu l-a creat şi de această dată cu succesiunea şi frumuseţea anotimpurilor!!! Fiecare anotimp este magnific în felul său şi parcă nu ne mai săturăm să le admirăm pe toate când acestea „se rotesc” din punct de vedere calendaristic.

Se spune că sosirea primăverii este anticipată chiar de sărbătoarea Dragobetelui. Şi, este posibil, să fie aşa, deoarece de ziua Dragobetelui, natura face un mare „pas” spre schimbarea înfăţişării sale: deja afară este mai cald, se aud păsările ciripind a primăvară, băieţii şi fetele din anumite zone rurale se îmbracă în haine de sărbătoare, punându-şi în valoare portul popular specific.  

Sunt multe mituri legate de sărbătoarea mărţişorului, pe care băieţii îl oferă fetelor de 1 martie. Unul din acestea afirmă că soarele, care lua chipul unui fecior mândru, ar fi fost închis de un zmeu într-o temniţă. Pentru a elibera soarele, un tânăr ar fi luptat cu zmeul timp de trei anotimpuri: vară, toamnă şi iarnă, până când a reuşit să elibereze soarele. Odată cu revenirea soarelui pe cer, natura s-a trezit la viaţă şi sângele eroului a căzut pe zăpada de un alb imaculat. Astfel, flăcăii sunt îndemnaţi să împletească două fire de lână: unul alb şi altul roşu, pe care să le dăruiască iubitelor. Culoarea roşie semnifică sacrificiul şi dragostea feciorului care a salvat soarele, iar culoarea albă simbolizează curăţenia zăpezii şi puritatea ghiocelului care a ieşit din zăpada topită. (sursa: Copilul.ro)

Se afirmă că luna martie ar purta denumirea zeului Marte, zeul fecundităţii pământului şi al muncilor agricole. De aceea, sosirea primăverii inspiră creaţia naturii, optimismul şi pozitivismul fiinţei umane, iar razele solare îţi redau bucuria şi pofta de viaţă, mai ales, dacă eşti o persoană care îndrăgeşte anotimpurile călduroase.

Prin urmare, dăruiţi mărţişoare celor dragi, pentru că, în felul acesta, exprimaţi iubirea pe care le-o purtaţi şi ghiocei, pentru că aceste flori sunt primele ce anunţă că a sosit PRIMĂVARA şi la noi.

Şi încă o dată versurile lui Lucian Blaga îmi vin în minte:

„A cunoaşte. A iubi.
Încă-odată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine. 

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul ce te-ndeamnă?
A cunoaşte – ce-nseamnă?
A iubi – de ce ţi-e teamă?
Printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit
cu rumoare şi ardoare
de albine rencarnate

Încă-odată, iar şi iară,
a iubi e primăvară” (Primăvara).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu