Prin ochi de copil vs. prin ochi de părinte ...

Foto: FreeImages.com

Poţi crede vreodată că prin ochii copilului tău vezi adevărata realitate?

În calitate de părinte, poţi fi parţial, deseori, sau poţi deveni imparţial în funcţie de situaţie. Însă consider că lucrul cel mai important, pe care îl poţi face, este acela de a analiza corect situaţia în care se află copilul tău şi de a găsi soluţia adecvată situaţiei, în aşa măsură, încât copilul să-şi dea seama dacă a procedat corect sau dacă a greşit, iar dacă a greşit unde anume a greşit şi cum poate fi remediată situaţia respectivă.

Din exterior, poate părea relativ uşor pentru un matur care nu este el –părintele –, dar pentru tine – părintele – lucrurile devin destul de complicate.

Cât este mic, copilul comunică greu cu tine, căci, propriu-zis, nu vorbeşte, ci doar emite sunete disparate, silabe sau mai rosteşte din când în când câte un cuvânt specific etapei vârstei sale de un an şi câteva luni. De aceea, adultul, în calitate de părinte, trebuie să aibă răbdarea să decodifice „spusele” celui mic.

Căci marele povestitor Ion Creangă avea mare dreptate când afirma în Amintiri din copilărie II:

„Dacă-i copil să se joace; dacă-i cal, să tragă; şi dacă-i popă, să citească”.

Şi treptat, treptat, copilul tinde să crească. Poate, ca părinte nu realizezi cât de repede creşte şi se dezvoltă copilul tău, dar, dacă priveşti pozele din momentul naşterii sale şi până în prezent, îţi dai seama de evoluţia sa.

Copilul este o binecuvântare în casa fiecărei familii. Este, de fapt, modul în care Dumnezeu îţi binecuvântează familia şi căminul. El trebuie crescut în credinţă, linişte, bucurie, iubire, gânduri curate, cămin aranjat, mâncare adecvată vârstei şi condiţii potrivite dezvoltării sale corecte fizice şi emoţionale.

Cred că nu este suficient să îţi doreşti un copil. Este extrem de important să fii informat încă din perioada sarcinii asupra modalităţii creşterii, dezvoltării şi evoluţiei copilului, mai ales, dacă vorbim despre venirea pe lume a primului copil în familie.

Privind retrospectiv în prezent, cred că aducerea pe lume a unui copil nu este o joacă, ci devine cu siguranţă una din marile încercări pe care noi, oamenii, trebuie să le traversăm cu sufletul împăcat că facem tot ce ne stă în fiinţa noastră pentru puiul de om ce vede lumina zilei şi păşeşte, poate, sfielnic într-un nou mediu şi anume: cel uman.

Crescând, cel mic începe să exploreze lumea, îşi caută jucăriile preferate momentan, se joacă cu acestea, „vorbeşte” cu ele, folosindu-şi limbajul său de mic copil, râde atât la jucării, cât şi la părinţi, dar, la un moment dat, se şi supără pe acestea şi le aruncă cât colo. Copilul experimentează lumea şi caută rezolvări micilor probleme, cu care se „confruntă”. Pentru puiul de om, orice lucru mic, poate, lipsit de importanţă pentru un matur, capătă o adevărată semnificaţie: un măr, o scobitoare, un băţ de chibrit, o floare, un scaun, o cană, un pahar şi lista poate continua.; sunt lucruri cu care copilul intră în contact pentru prima oară şi pe care le „experimentează” curios: se uită la ele, le analizează pe toate părţile, se urcă pe scaun, coboară de pe el, cade de pe pat, fuge prin casă, se ascunde în speranţa că va fi „descoperit” ş.a.m.d. Pentru cel mic, ludicul se împleteşte cu dorinţa de a cunoaşte.    

Şi astfel, viaţa devine un cumul de experienţe din care învaţă atât copilul, cât adultul şi pe care suntem nevoiţi să le valorificăm la momentul oportun.

Conchid şi afirm faptul: copiii trebuie iubiţi sincer, respectaţi, trataţi cu multă şi iar multă răbdare, dărnicie şi căldură sufletească, în aşa fel încât problemele tale personale în calitate de părinte să nu se interpună în viaţa micuţului pentru a nu-l afecta emoţional. Ei trebuie educaţi cu blândeţe şi iubiţi aşa cum sunt: energici, activi, poznaşi, obrăznicuţi, mofturoşi la mâncare şi în general, încăpăţânaţi încă de mici, cu personalitate, chiar dacă sunt încă în formare, gălăgioşi, căci este observabil faptul că fiecare copil este diferit de celălalt şi are modul său personal de a acţiona, dar şi de a interacţiona cu ceilalţi copii de vârsta lui.

Prin urmare, iubiţi copiii, fiindcă ei constituie singura avere pe care o avem în calitate de fiinţe umane ce trăim pe acest pământ!!!