Despre iubire...

Foto: FreeImages.com

În poezia Primăvara, Lucian Blaga dădea o definiţie specială iubirii:

„ A cunoaşte,

A iubi.

Înc-o dată, iar şi iară,

A cunoaşte-nseamnă iarnă.

A iubi e primăvară”. 

Dacă stăm să ne gândim bine, de fapt, ce este iubirea? Iată o întrebare banală, dar plină de semnificaţii ...le-aş numi chiar poetice.

Un simplu răspuns la această întrebare ar fi că iubirea este cel mai profund, adânc şi unic sentiment încercat şi trăit vreodată de fiinţa umană.

Şi cred că, din experienţă, iubirea poate fi ierarhizată în: iubirea fragedă, pură, când viaţa îţi oferă oportunitatea de a iubi pentru prima oară o persoană de sex opus; treptat, dar nu este o regulă generală,  această iubire pură se poate transforma în iubirea pentru partenerul de viaţă, iubirea pentru părinţii care ţi-au dat viaţă, te-au crescut şi ţi-au îndrumat viaţa, iubirea pentru puiul de om pe care tu, în calitate de părinte îl naşti, îl creşti şi îl sprijini cu toată puterea şi cu toată fiinţa ta.

Cred că fiecare tip de iubire precizat mai sus poate fi dezvoltat şi exemplificat corespunzător în funcţie de experienţa de viaţă, pe care o deţine fiecare dintre noi până la un anumit punct în viaţă.

Iubirea fragedă şi pură este acel sentiment adolescentin, pe care îl trăieşti în timpul liceului când, pentru prima oară în viaţă, simţi „mlădiţele” iubirii înseninându-ţi existenţa. Este iubirea fragedă şi incipientă, pe care o trăieşti pentru prima dată  pentru colegul de bancă sau pentru colegul din clasa paralelă. O floare, un film vizionat împreună, o plimbare în parc sau în oraş, un complex „te iubesc” mărturisire care actualmente este pronunţată rapid de ambii adolescenţi, iată sentimente adânci, care îţi „tulbură” mintea adolescentină şi care te determină să iubeşti viaţa la maximum.

Şi poate această iubire adolescentină, treptat, treptat s-ar putea transforma în iubirea pentru viitorul partener de viaţă, iubire ce devine profundă, adâncă şi care, într-adevăr, îţi defineşte viaţa şi statutul social. Iubirea pentru partenerul de viaţă se bazează pe respect reciproc, ajutor mutual, înţelegere, muncă în echipă, încredere unul în celălalt şi, mai ales,  pot afirma organizare, sprijin, cuvinte gândite temeinic înainte de a pune o problemă în discuţie şi de o dezvolta. Aceasta cred pe deplin că este o iubire matură, în care poţi simţi din nou acei fluturaşi adolescentini în stomac, dacă ajungi să fii iniţiat în ceea ce s-ar presupune a fi viaţa armonioasă, lipsită de griji, însoţită de mici şi de mari bucurii, iar una dintre aceste bucurii este venirea pe lume a unui copil, moment în care cei doi membrii ai cuplului devin părinţi şi relaţia acestora se consolidează.    

Venirea unui copil pe lume este modul în care Dumnezeu îţi binecuvântează căminul. Şi, bineînţeles, că foaia vieţii capătă o nouă întorsătură şi se schimbă la 180 de grade, căci un copil are nevoie de iubire, afectivitate, înţelegere, dorinţa de a fi crescut de ambii părinţi.  

Pentru că, încă din copilărie, personalitatea copilului se dezvoltă armonios dacă sunt imprimate copilului concepte clare şi sigure despre viaţă, despre modelul comportamental al copilului în societate, despre familie şi organizarea acesteia. Astfel, cele două laturi ale copilului fizică şi psihică se dezvoltă armonios.

De asemenea, iubirea pentru părinţii care ţi-au dat viaţă, te-au  crescut şi te-au sprijinit în a deveni ceea ce eşti astăzi, este o iubire ce  capătă valenţe de recunoştinţă, respect, iar sentimentul de iubire eternă persistă şi va persista mereu în cugetele noastre de oameni maturi.

Să sperăm, totuşi, că societatea actuală ne va mai putea oferi sanşa de a mai putea iubi, de a simţi că trăim plini de iubire şi prin iubire!